Indecent

Capitolul 26

            - Asta depinde de tine. Tata a înţeles că e momentul să înceteze cu jocul ăsta prostesc, dar Sarah n-are habar că a fost mai mult un plan eşuat. Cred că ar trebui să vorbeşti cu ea.

           - Dacă tata a terminat, poate încetează şi ea.

                Sarah era exasperant de fericită şi binedispusă întotdeauna. Vorbea mult prea mult, părând un copil de zece ani care tocmai şi-a vizionat filmul Barbie preferat. Nici prin gând nu mi-a trecut că aş putea avea o relaţie cu o persoană ca ea, mai ales când gândul mi-a fost în permanenţă la Reyna. Nu-mi place să dezamăgesc oameni şi să vorbesc serios despre asta cu Sarah nu e cea mai bună idee. Se ţinuse după mine o săptămână întreagă, iar orice aluzie aş fi făcut la faptul că vreau să plece nu a funcţionat.

           - Ţin să cred că tata tocmai ţi-a adus câteva probleme, spune ea amuzată. Dacă Sarah s-a îndrăgostit...

            - Ce?! Nu! spun repede.

               Ne cunoşteam de prea puţin timp, iar tot ce am făcut a fost să nu o bag în seamă. Era ca un căţeluş care mergea cu tine peste tot, iar asta devenea cât se poate de exasperant. Mi se păruse destul de ciudat că astăzi dimineaţă nu m-am trezit cu ea aici, dar am presupus că are lucruri mai bune de făcut la şapte dimineaţa. Măcar azi. 

             - Cum spui tu.

          Ridică indiferentă din umeri, apoi se ridică de pe scaun. Să discut cu Blair despre toate astea chiar fusese o idee bună, dar nu mă ajutase cu nimic în ceea ce o priveşte pe Reyna. Nu ştiu ce a făcut în astea aproape două săptămâni petrecute în L.A. sau dacă s-a interesat măcar de mine. Eu o făcusem, mereu o făceam. Îmi e dor de ea şi nu suport gândul că s-ar putea să o fi pierdut definitiv. Nu pot să accept aşa ceva.

          Ar fi trebuit să ştiu de la început ce vreau, nu să las o brunetă enervantă să-mi deschidă ochii. Nu trebuia să mă gândesc la faptul că aş putea trece peste, nu aş putea să trec peste Reyna. Au fost nişte gânduri prosteşti, dar cu toate astea încă sunt dispus să-i ofer spaţiul necesar. Dacă la început m-am grăbit, de data asta nu am de gând să o mai fac. Ştiu sigur ce vreau, o vreau pe ea. 

          Reyna Maxwood. 

                     - Pregătită pentru o ultimă zi în minunatul Los Angeles? întreabă Samantha, fluturându-mi în faţă una dintre rochiile de plajă pe care le cumpărasem zilele trecute.

                 Cuvântul ultima zi mă făcea să sar în sus de bucurie. Îmi era nespus de dor de Sydney, de Nathan, de Blair, de părinţi... Cel mai mult mă bucurase discuţia de ieri cu Blair. Nathan aştepta într-adevăr să mă întorc acolo, la fel de mult cum şi eu abia aştept să o fac. L.A. nu va putea înlocui în veci Sydney. Mă simţeam ca un copil înainte de a-şi primi cadoul de Crăciun, extrem de entuziasmată şi nerăbdătoare.

                 - Nu te-am văzut de mult atât de fericită, constată ea, aşezându-se pe marginea patului.

                - Abia aştept să mă întorc acasă, atâta tot.

                - Hmm... Şi enuziasmul ăsta are un nume? întreabă, ridicând sugestiv din sprâncene.

               - Nu chiar.

                 Blair nu îmi spusese aproape nimic despre Nathan, ci doar că aştepta să mă întorc. Pentru mine fusese de ajuns. Sper că totul va reveni la normal, fără pauze, despărţiri sau alte persoane care să se implice în vreun fel în relaţia noastră. Abia acum realizez că, de fapt, eu sunt cea care a greşit cel mai mult în asta. Să plec atât de departe de el nu a fost o alegere înţeleaptă, dar în acelaşi timp m-a făcut să realizez în ce măsură sunt îndrăgostită de Nathan.