Indecent

Capitolul 23

Ajung în faţa apartamentului ei pe la ora douăzeci şi unu şi sun la uşă, apoi aştept să răspundă. N-am habar dacă e acasă, dar continui să sper că nu e plecată nicăieri. Speranţele mi se îndeplinesc atunci când deschide uşa cu o mimică serioasă şi se dă la oparte. M-aş fi aşteptat să mă dea afară sau să-mi spună direct că nu mai are ce vorbi cu mine, dar mai mult mă sperie seriozitatea de pe chipul ei şi tăcerea.

Îşi întoarce privirea spre mine şi, probabil, aşteaptă să spun ceva. Brusc, toate cuvintele mi-au dispărut şi nu ştiu ce să spun, dar cu toate astea trebuie să mă justific.

- Nu am nevoie de scuze, începe ea înaintea mea, pe un ton rece care mă uimeşte. M-ai înşelat?

- Nu! spun imediat, cât de convingător pot. Poate sună clişeic, dar nu a fost ceea ce pare. M-a luat prin surprindere, continui repede, sperând că o să mă creadă.

Îşi trece degetele prin părul blond, dar nu îşi ia privirea de la mine. Nu pot ignora faptul că arată superb. Femeia asta e perfectă, nu aveam cum să nu mă îndrăgostesc de ea. Şi asta nu ţine doar de fizic. E independentă, inteligentă, frumoasă. Nu mi-aş ierta-o niciodată dacă aş pierde-o.

- Ok, te cred, spune într-un final. Dar am nevoie de o pauză. Ştim amândoi că ne-am grăbit prea mult cu relaţia, iar eu am nevoie de timp. Îmi este destul de greu să continui aşa, mai ales după toată chestia asta.

Da, ne-am grăbit, ne grăbisem chiar mult prea mult. Nu ne cunoşteam aproape deloc, dar cu toate astea aveam o relaţie. Nu pot să nu fiu de acord cu ea, într-un fel şi eu aveam nevoie de o pauză, aveam nevoie de timp pentru a mă gândi la toate astea. O relaţie e ceva nou pentru mine. Cu toate astea, sunt uimit de faptul că mă crede atât de uşor. Mă aşteptam să facă vreo criză, dar se pare că Reyna nu e genul acela de femeie şi asta mă bucură într-un fel.

          - Ok, cred că amândoi avem nevoie, spun într-un final.

         - Mâine plec în Los Angeles, spune şi un mic zâmbet i se conturează pe chip. Stau o lună.

         Aprob cu o mişcare a capului în semn că îneţeleg şi că totul e ok. Dar la naiba! Nimic nu era ok, nu voiam acea pauză, deşi aveam  nevoie de ea ca să-mi dau seama ce simt cu adevărat pentru femeia din faţ mea. De multe ori pauza înseamnă finalul unei relaţii, iar eu unul nu cred că sunt pregătit pentru asta.

        Miezul nopţii mă prinde treaz, în birou şi cu paharul de Whiskey în mână. Nu puteam să dorm, ideea că nu mai e a mea pentru moment nu-mi dă pace. Am avut o parte din vină, dacă nu m-aş fi culcat cu Aria, probabil acum asta nu se întâmpla şi eram fericiţi. Dar cu toate astea, nu mi-aş fi dat seama că sunt îndrăgostit de ea.  Majoritatea relaţiilor sunt trecătoare, probabil şi asta a fost la fel, dar mi-e greu să mă împac cu ideea că s-a terminat.

           Telefonul începe să sune şi mai mult ca sigur e tata care abia acum a aflat că nu mai sunt în Londra. De obicei nu se interesează de nimic atâta timp cât îi fac treburile şi nu dau greş.

        - Da, tată, răspund după câteva secunde.

       - Eşti bine? se interesează el, uimindu-mă.

       - Mai bine de-atât, nici că se poate, răspund ironic.

        - Nu e cazul să fii ironic, Nathan. Ce s-a întâmplat?

         Pufnesc şi zâmbesc nervos.

         - Mi s-a dus dracu' relaţia, nimic altceva.