Alfa în derivă

Capitolul➸ 27

O alta voma de cuvinte ameninta sa se faca auzita cand Richy ii spune ceva la ureche lui Tony.

-Acum ca ma gandesc mai bine, nu prea are legatura. Spun repede. E doar o matura si Thor are un ciocan, in fine... e tot unealta. Nu? Ii intreb aiurea, neasteptand intradevar un raspuns pe care oircum nu il primesc. A da! E si Fernir Lupul! El e cel mai mare copila lui Loki, stiti. E ciudat pentru ca voi ar trebui sa stiti din moment ce ar putea fi un stra-stra-stra-stramos varcolac. Hahaha.

Imi pun ambele maini peste gura si ma opresc.

Incerc sa trag guri de aer pe nas insa e greu, cu fata pe jumatate acoperita. Apropae pot vedea albul din jurul ochilor Patriciei la cat de larg ii are deschisi.

Chiar si Dee, sta acum rezemat de Patt cu un pahar de apa in mana privindu-ma in ceata cei drept, dar cerand o explicatie.

-E prezis ca in timpul Ragnaroc-ului, un fel apocalipsa... expic in continuare acopreindu-mi gura cu degetele, Fernir va incerca sa il omoare pe Odin. Odin e Zeus in mitologia norse. Tare, nu?

Nimeni nu zice nimic. Toti stau si se holbeaza. Incep sa simt un atac de panica formandu-se dar ma cuprind cu bratele si strang cat de tare pot, adumandu-ma. Privesc spre usa, evitand contactul de orice fel. De ce doamne trebuie sa vorbesc cand am emotii?!? De ce nu tac, ca oamenii normali? De ce trebuia sa stiu? Pur si simplu de ce?!

-La dr*cu cu vremea asta! Da buzna Serban in cabana, scuturandu-si zapada din parul ud dând-o toata cata era pe covor. Daca nu as fi fost la un pas de a exploda as fi observat scena si as fi pretuit-o la adevarata valoare, exploatand-o inainte de culcare cel putin o saptamana.

Cumva atmosfera redevine suportabila. Simt o greutate imensa parasindu-ma si ma apropii de Serban, inconstient, vrand sa imi revin. Acesta se uita de doua ori la mine si ma trimite sa ma schimb fara nici-un protest din partea nimanui. Asta e o premiera.

Sfarsim in curtea din spate, langa lacul verde acum inghetat, Serban taind lemne si eu asistandu-l.

-Serban, incerc sa ii atrag atentia timid, tu te-ai supara daca cinevaaa... ipotetic, adaug rapid certandu-ma ca nu am facut-o mai devreme, ar stii ceva ce nu ar trebui sa stie; Nestiind ca persoana care stie nu a cerut sa stie...

Zbang! Cad doua bucati de lemn din ce inainte era un adevarat butuc gras si scorțos. Cerul continua sa se zbata deaspura noastra demonstrand ca exista motive sa lupti. Sa traiesti. Era plin de stele.

-Ce? Face el oprindu-se din taiat ca sa ma tintuiasca in loc, ridicandu-si degetele sa scoata tigara din gura si rearanjandu-si caciula ce statea sa ii pice. Ma dor ochii uitandu-ma la el.

Strang geaca groasa de piele falsă mai tare langa piele ca sa ma incalzesc in timp ce ma gandesc la un raspuns evitand sa privesc in directia lui. Din motive strict... fizice.

-Te referi la micutul homo? Ma intreaba neutru, aburi gri parasindu-l cu fiecare cuvant rostit.

-Il cheama Robert. Imi dau ochii peste cap incepand sa creez urme in zapada proaspat asternuta. SI nu e mic, e cat tine! Ii aduc aminte aparand inaltimea prietenului meu desi acum mi se pare ca protejez mai mult decat aspectul fizic al baiatului ce imi aminteste vag de Trist.

-Nah, șahistul amorezat e doar un om. Respir usurata, felicitandu-ma ca am venit la el pentru sfat.

Adica da. Suntem oameni. Ii dau dreptate mental.