Prolog

16 1 2
                                        

Cu 6 ani in urmă

Îmi pun mâinile la urechi. El aruncase cu vază mea în perete, singurul obiect ce-mi mai rămase de la mama, lacrimile nu încetau sa cadă din ochi mei, iar pe jos tot ce vedeam erau bucăți de sticla spartă pene din perne și mai ales poza cu noi doi de pe măsuță.

– Ești nebun! Ești nebun delegat!!!
Strig cat mă țin plămânii, îl văd cum își pune mâinile în cap și începe să se apropie de mine călcând poza cu noi in picioare

– Eu nebun? Nu mă provoca Kim.
Râde acesta, și mă apucă de încheietura mâinii.

–Lasămă! Sa nu mă mai atingi niciodată, te urăsc!!!

Ii strig cuvintele în față, nici măcar nu-l mai recunosc, nu ne mai recunoaștem  mă împinge pe canapea și lovește cu pernele de podea.

–Spunemi, chiar merit asta? Nu ți-am oferit destulă iubire??

–Iubire? Unde este ea acum? Tot ce vad este un nebun in fața meaaa

Mă ridic și îl lovesc cu pumnii în piept, plângeam atât de tare încât mă doare capul. Acesta strigă și apucă ultima noastră poză în ramă și o aruncă pe jos..iși scoate brățara și Mio aruncă la picioare.

– pleacă din casa mea.
Îmi spune fara nici o ezitare.. nu pot sa cred ce tupeu are, e și casa mea, e casa noastră

– e și casa mea, nu uita asta!!!

Acesta râde și da din cap.

– Bine, plec eu. Tu oricum nu ai unde sa te duci...

...atât Mia trebuit, cel mai slab punct al meu o lacrimă îmi cade pe obraz și privirea mea se încețoseaza, nu mai am puteri nici să privesc în sus spre el, aud cum ușa este lovită tare, dar tot ce vad sunt picioarele mele.

Totul sa terminat..
Noi am terminato...


Bună! Uitema cu o noua poveste sper sa va placă!! Nu uitat sa îmi lasati un comentariu și o apreciere 😁

We broke up Forever Povești de care să fii obsedat. Descoperă acum