Indecent

Capitolul 20

            Probabil nu aş fi avut regrete, având în vedere că îi plăteam cu aceeaşi monedă, doar că nu sunt sigur că m-aş fi putut abţine eu. Femeia asta e ca un magnet pentru mine, unul extrem de puternic. Nu-mi pot lua ochii de la ea, la asta contribuind şi frumuseţea răpitoare pe care o posedă şi corpul bine proporţionat care apare în mai toate fanteziile mele din ultima perioadă. Ce naiba îmi faci, blondo?

              Nu pot spune că sunt îndrăgostit de femeia de lângă mine, ar fi imposibil să fie aşa. O cunosc de puţin timp, iar relaţia asta e mai mult bazată pe atracţia pe care o simt pentru ea. În acelaşi timp, simt nevoia să o am lângă mine şi să o protejez, iar asta nu am simţit până acum. Îmi cobor privirea spre ea şi observ că a adormit. Oricât de superbă ar fi, am vaga impresie că ne-am cam grăbit cu asta.

                                                                       * * *

               Mă trezesc atunci când blonda de lângă mine sare brusc din pat, îndreptându-se spre baie. Oftez somnoros şi îmi trec degetele prin păr, apoi mă ridic şi eu. Bat în uşă, fără să primesc vreun răspuns.

         - Ies imediat, ţipă ea, după ce bat iar.

              Deschid dulapul şi îmi scot o pereche de blugi şi un tricou, neavând vreo intenţie să merg atât de dimineaţă la hotel. Reyna iese din baie cu un prosop în jurul corpului, părând grăbită.

         - Ce s-a întâmplat? o întreb confuz.

         - Trebuia să fiu deja la birou. Îmi aduci ceva de îmbrăcat? Cred că am luat şi ceva pentru birou, spune grăbită, apoi iese şi se îndreaptă spre camera care fusese a ei timp de trei săptămâni.

         Fac ce îmi spune şi aleg o rochie neagră, apoi caut o pereche de pantofi şi singurii pe care îi găsesc sunt argintii. I le duc, apoi mă întorc în bucătărie, găsind cafeaua pe masă. Mă întorc spre ieşire şi tresar atunci când îl văd pe tata în faţa mea.

       - Tu de unde ai apărut?

       - Nu contează de unde am apărut eu, ci unde o să dispari tu. În seara asta pleci în Londra.

           Las cana de cafea pe masă şi îl privesc întrebător.

       - Cum adică în seara asta? Nu trebuia să...

      - Exact. Trebuia. Dacă ai fi dat mai mult pe la birou, ai fi ştiut de ieri că totul s-a schimbat, îmi reproşează el.

            Adevărul e că în ultimele două zile mi-am cam neglijat treburile pe la birou, dar nu asta a fost intenţia mea. De cele mai multe ori am fost distras de gânduri, de Reyna...

        - Ok, o să mă pregătesc. La ce oră?

       - La aeroport, la 18.

            Fac semn că înţeleg, iar el se retrage imediat, grăbit. De ce e toată glumea pe fugă în dimineaţa asta? Arunc o privire spre ceas şi observ că e ora nouă şi zece. Reyna apare şi ea după câteva momente, luându-mi cana de cafea de pe masă.

       - Ce-i cu faţa asta? întreabă.

       - Plec în seara asta în Londra.

          Nu mai spune nimic, doar dă din cap în semn de înţelegere. Se întinde spre mine şi mă sărută cast, apoi se depărtează. Probabil amândoi am observat că e ceva în neregulă în dimineaţa asta şi asta încă de când ne-am trezit.