Indecent

Capitolul 17

         - Erai obosit, de ce te-aş fi trezit? Am şi eu maşină dacă ai uitat.

           Oftează şi mă trage mai aproape de el. Mă aşez în poala lui, apoi îmi duc braţele după gâtul lui.

          - Te muţi astăzi? întreabă cu părere de rău.

         - Da, mai trebuie să-mi iau hainele şi atât.

    
          Cu toate că vreau ca relația asta să fie una stabilă, nu pot locui de acum cu Nathan. Încă mi-e teamă că totul s-ar putea termina imediat, când nici nu a început bine. Ar fi un eşec, iar teama asta îmi sporeşte reținerea în relația cu Nathan. Nu ştiu dacă observă că ceva nu e în regulă, dar nu am de gând să-i spun toate astea. Ştiu că probabil aş primi promisiuni pe care nici unul dintre noi nu ştie dacă le va respecta.

          În acelaşi timp, mi-e frică să-l iubesc pe Nathan. Cu toate că e bărbatul perfect din toate punctele de vedere, o relație cu el e mai complicată decât pare. Nathan e complicat.

        - Peste două săptămâni plec în Londra, spune după câteva clipe. Am o şedință acolo.

        - Cât stai?

       Nu eram sigură că vreau să plece. Prezența lui în jurul meu a devenit ceva aproape vital. Toate astea într-o lună... Cât de mult s-a putut schimba situația! Eu director general, cu un iubit superb care e şi fratele celei mai bune prietene. Am impresia că trăiesc într-un film.

     - Două-trei zile.

       Aprob cu o mişcare a capului, apoi mă aplec să-l sărut. Sunt întreruptă se sunetul telefonului meu, aşa că mă retrag din brațele lui şi răspund.

      - Hei, Reyna! Te-am sunat să-ți spun că ne întâlnim într-o oră în fața apartamentului tău.

      - Ok, Austin. Ne vedem acolo.

       Îl simt pe Nathan încordându-se şi zâmbesc mulțumită. Îmi plac reacțiile pe care le are atunci când vorbesc cu alt bărbat. Nici nu trebuie să-i cer explicații pentru faptul că pe plajă m-a ținut în permanență lipită de el.

    
       - Într-o oră mă întâlnesc cu Austin să văd apartamentul. Mă însoțeşti?

       - Mai întrebi?

      Zâmbesc amuzată şi îmi reiau locul, apoi îl sărut dulce. Mârâie la intenția mea de a mă depărta şi îşi încleştează degetele în părul meu, transformând sărutul într-unul flămând, animalic. Nu îmi înțeleg acțiunile în preajma lui, nu înțeleg ce simt şi mă tem. Îl vreau lângă mine în fiecare clipă şi asta nu a început de când am început o relație propriu-zisă, doar că am fost prea încăpățânată ca să mi-o recunosc.

       Țip de surprindere atunci când mă ridică pe birou şi se apleacă spre mine. Îmi muşc buza şi îl privesc doritoare, dar spre surprinderea mea se depărtează rânjind. Mă încrunt şi cobor de pe birou, apoi mă aşez pe scaunul meu.

      - Îți place să faci asta, nu? mormăi cu privirea ațintită spre uşă.

      - Asta am simțit eu dimineață când m-am trezit singur, după ce te-ai frecat de mine toată noaptea, spune aproape nervos şi eu zâmbesc amuzată.

         Mă sărută, de data asta scurt, apoi ne îndreptăm spre ieşire. Abia aştept să îmi văd apartamentul. Am decis să ies din monotonia alb-negru-bej, alegând culori diferite pentru fiecare încăpere a apartamentului. Simt nevoia să fiu o persoană mai veselă şi mai deschisă, iar ăsta e un pas înainte, la fel ca rochia galbenă de pe mine. Mă las trasă spre maşina lui Nathan, deşi aş fi vrut să conduc eu. De când relația mea cu Nathan a început să se încingă, nu prea am mai avut ocazia să conduc.