Minciuni mascate

Capitolul 9

Alerg pe coridoarele liceului în speranță ca o voi găsi mai repede pe Darla. Eram din nou în întârziere, tipic mie, dar acum aveam treburi mult mai importante de cât ora de spaniolă la care orcum eram varză. Și ca să îmi îngreuneze situația fata asta era de negasit. Mulțimea de elevi îmi încurca căutarea și mai ca îmi venea sa-i înjur pentru ca îmi stau în cale. Ajunsă în dreptul laboratorului de biologie o zăresc așezată în prima bancă cu fața în mâini și o expresie de tristețe acuta. Suferea mult și stiu și de ce.
-Pss...Darla! o strig în șoaptă dar nici nu stiu de ce am făcut asta. Doar era o gălăgie infernală pe hol. Când ma vede ochii i se măresc dar se ridica din bancă și vine la mine.
-Vreau să vorbesc ceva important cu tine dar nu aici.
Îi fac semn să ma urmeze iar eu ma îndrept spre baie. Clopoțelul se aude puternic și toată lumea se împrăștie grabita. Asta o sa-mi ușureze din muncă.
-Nu putem vorbi după ora? Aveam un proiect de predat la biologie și eu chiar vreau notă mare. Darla se plânge la mine dar eu o ignor și întru în baia nu prea curata a liceului.
-Uite...îmi pare rău pentru tatăl tău, nu am știut ce a pățit si nu trebuia să fiu așa insistenta.
-De unde ști?
Stupefierea de pe fața Darlei era evidenta.
-M.am interesat asta pentru ca și tatăl meu a murit exact în același mod ca și al tău. Am ajuns la concluzia ca ucigașul este același în ambele cazuri. Și stiu și de mamă ta.
De data asta ochii Darlei se umplu de lacrimi.
-M-a părăsit! Glasul ei este parcă sugrumat deși încearcă să se abțină.
-Și a mea a făcut la fel dar stai liniștită, o scoatem noi la capăt cumva. Nu ma pricepeam de loc la consolări dar în situațiile disperate merită să încerc.
Am mai stai putin în baie până când prietena mea a reușit să se calmeze. A inteles și ea asemănarea ciudată dintre cazuri și s-a hotărât să ma ajute dacă am nevoie de ceva. Dupa ce am conduso până la clasa ei eu am decis să nu ma m-ai duc la oră pentru ca mai rămăseseră doar 10 minute din ea.Puteam merge direct la sala de sport unde aveam urmatoarea oră. Ecolul pașilor mei se auzea tare și răsunător pe coridorul școlii. Dar ceva nu se potrivea. În loc de o singură pereche de picioare se auzeau două. Am făcut o rotire de 180 de grade doar ca să văd niște ochi negrii reci și înfricoșători. Pentru o clipă m-am pierdut în ei dar glasul gros al lui Alex m-a trezit din momentul meu de slăbiciune.
-De ce nu ești la ora?
-Ma urmărești cumva? am răspus la întrebarea lui cu o altă intrebare. El pufnește pe nas si își împreunează mâinile la piept.
-Nici nu ma așteptăm sa-mi răspunzi la întrebare! spune el sarcastic iar eu i-o întorc repede.
-Nici tu nu-mi vei răspunde așa ca, ce rost mai are?
Si cu asta s-a lăsat o tăcere stânjenitoare. Eu am lăsat capul în jos pentru ca nu-l puteam privii prea mult în ochi iar el ma analiza de parcă eram o gustare numai bună de mâncat. Cel puțin așa ma simțeam. Am observat cum ochii lui îmi scanează tricoul negru care venea deasupra buricului și apoi coboară pe fustița extrem de scurtă de aceeași culoare.
-Ce ai vorbit cu fata aia în baie?
Întrebarea lui m-a făcut să râd iar pe el l-a făcut să se încrunte de frustrare. Se pare ca nu e obișnuit sa-i râdă cineva în nas.
-Cât de proastă ma crezi? De fapt ce te-a făcut așa sigur ca o sa-ti spun încat să merite sa ma întrebi?
-Știam ca nu o sa-mi zici, te cunosc destul de bine.
Acum eu eram cea care se încrunta. Cum adică ma cunoaște?
-Ne-am mai întâlnit? intreb foarte curioasă
-Nu, ce te face să crezi asta?
-Ai zis ca ma cunoști..
-Sunt multe metode prin care te pot cunoaște, nu numai dacă te întâlnesc.
Deja eram perplexă. Ce era în neregulă cu omul asta?
-Doar fi atentă și nu te lăsa păcălita de nimeni. Nimeni nu știe adevărată față a oamenilor.
Dupa ce spune aceste cuvinte iese pe ușa clădirii și dispare înainte să apuc să clipesc de două ori. Rămân singură pe holurile școlii cu o expresie de nauca pe față. E a două oară când ma atenționează să am grijă. Prima oară parcă m-a amenințat iar acum părea intr-un fel protector și intr-un mod ciudat îi păsa de mine. Simț ca  înnebunesc. Ce e cu atâta mister ce plutește în jurul băiatului ăstuia? Nici măcar prietenii lui nu sunt atât de înfricoșători și misterioși ca băiatul ăsta.
Vestiarele sălii de sport erau îngrijite iar eu m-am echipat cu pantalonii scurți de trening și tenișii mei albi preferați asezandu-ma pe o bancă și așteptând să vina și ceilalți care aveau ora de sport. Îmi plăcea liniștea ce se instalase în vestiar. Numai ventilatorul se mai auzea pe fundal dar foarte slab. O ușă se deschide undeva, probabil vin ceilalți. Și deodată alarmă de incendiu pornește. Ma îndrept repede spre ieșire să văd ce se petrece. Văd elevii ieșind din clădirea principală, acolo unde se țineau orele. Cu toții alergau si țipau. La etalul al doilea am văzut un fum gros ieșind pe fereastra. Flăcările se întindeau repede și acaparau tot mai mult din suprafața peretelui exterior al clasei. Mai mult nu am apucat să văd caci o mâna mi-a fost pusă la ochi și am simțit o lovitură puternică în ceafă. Un vârtej amețitor mi se învârte acum în cap iar în urmatoarea secundă rămân incostienta.

Heeeii... îmi pare enorm de rău ca am întârziat atâta dar căldura asta de vară ma moleșește rău. De fiecare dată când ma apuc să scriu ma cuprinde o lene...ehh, sper ca următorul capitol sa-l pun mai devreme. Va mulțumesc pentru comentarii și voturi... va iubesc mult pentru ca ma incuraja-ti să scriu