Povestea noastră

Doar citeste (fara capitole)

Era o seara de iarna tocmai ce ieșiserăm la o plimbare, fulgii de nea cădeau ușor  pe pământ, soarele deja a apus, ma plimbam deja de 3 ore, asa ca ma hotărăsc sa plec acasa pe drum primesc un mesaj de la un prieten stia despre trecutul meu, era o poza cu el si un baiat mi se parea dragut, din cate intelesem avea 23 de anii si ii chema romeno, era un baiat cu parul brunet ai ochii caprui.

A doua zi ma tot gandeam la el asa ca ma hotarasc sa ii dau un mesaj.

Conv.
-Buna ce faci?
-hey bine tu?
-pe acasa
-si ai vrea sa ne cunoastem mai bine daca tot mi-ai scris...

Din acea clipa am tot inceput sa vorbim, iar intr-un final sa devenim un cuplu insa nu prea ne putem vedea din cauza tatei era un ok foarte strict, in cele 3 lunii de relatie ne vazusem de maxim 4 ori, stiu nu este mult ..
Insa au inceput certurile plangeam in fiecare noapte nu stiam cum sa fac sa ma vad cu el simteam ca mor de dorul lui, dar si intelesem ca nu poate continua doar cu certuri ..
Asa ca am rupt orice legatura cu el.

Trecuseră deja ceva timp de cand nu l-am mai vazut sau vorbit cu el, dar mai rau ma durea ca nul puteam uita am incercat sa imi caut pe altcineva dar nu gaseam pe nimeni sa fie el, intr-un final se făcuseră vara, stăteam liniștita pe telefon cand vad ca primesc un mesaj de la el, nu-mi venea sa cred ca este chiar el , am zis sa vorbesc cu el sa vad ce vrea dar am tot vorbit si vorbit si ne-am impacat dar acum era diferit ne puteam vedea nu-mi mai pasa de gura tatei, stateam la el acasa, ieseam si ne plimbam, venea la mine ne uitam la filme si totul parea sa mearga bine, dar incet au aparut certurile din nou ne spuneam cuvinte urate si nu am mai putut i-am dat block ,

Insa nu pot uita, nu pot uita felul in care ma privea, când ma lua in brațe simțeam siguranța ma simțeam acasă, el era casa mea dar casa mea sa cam dus, nu pot sa cred ca dintr-o prostie s-a terminat totul ... nu pot. Inca imi amintesc cat de fericită eram cu el, încă am parfumul lui pe bluza mea, încă ii simt buzele pe ale mele, am început iar sa ma distrug...iar au început nopțile alea plângăcioase, serile când priveam luna si ma gândeam la el, serile când ma uitam la picăturile de sânge scurgându-se pe piciorul meu, totul imi aduce aminte de el..., mi-as fi dorit sa fim iar împreună dar nu cred ca se mai poate, mor de dorul lui dar poate e mai bine așa, poate nu suntem facuti  unul pentru celălalt, chiar daca mi-as fi dorit sa fim..poate mai vorbea urat cu mine dar si eu o făceam, doamne ca ma rugam in fiecare seară pentru el să-i fie bine să-i ia greutățile de pe inima si sa mi le dea mie, nu am încetat sa o fac.. si acum ma rog pentru el
Nu zic ca nu ma doare, chiar ma doare enorm de mult, i-am promis ca ii voi fi alături orice ar fi iar asta este prima promisiune care n-am respectat-o, sper din tot sufletul meu sa reușească in lumea mea asta cruda iar când o va face ma voi ruga sa găsească o fata, mai frumoasă mai inteligentă înțelegătoare si care sal iubească mai mult decât am făcut-o eu vreodată

Acum stau in pat gândindu-mă la el  si scriu asta aici

Poate cu timpul ne vom impaca si nu ne vom mai despărți chiar sper asta ...