Era o armonie amară în felul în care lumina cădea difuză către tablourile sumbre, parcă fermecând culorile întunecate și făcând din culoarea pasiunii, roșu, doar o dulce apatie. Tânără domnișoară ce analiza amănunțit tablourile ce îmbrăcau pereții, într-o sâmbătă seara la galeria de artă King de la periferia orașului New York, își purtă pașii către următoarea atracție. Își duse mâna la bărbie, încercând să elucideze misterul din spatele tabloului, așa cum încercase de fapt cu fiecare lucrare în parte. Pictura din fața ei înfățișa un bărbat sobru, pictat în culori reci, ce părea trist. În josul tabloului se zărea o sticlă. De apă, suc, alcool? Optă pentru alcool. Artiști se inspiră din propria lor existență sau a altora, dar în special a lor. Toate tablourile lui King exprimau melancolie, durere, angoasă ce-i făcea stomacul să se strângă de curiozitate.
Kayla Neeson, era o adevărată împătimită după frumos. Dar frumosul pe care ea îl căuta, era diferit de adevăratul sens al cuvântului. Pentru ea reprezenta un lucru frumos, tristețea, exprimarea liberă a ceea ce simți, fără să-ți fie teamă că ar putea exista posibilitatea de a fi judecat. Sentimentele lăuntrice mai puternice decât însăși fericirea. Ea le căuta pe acestea și le explora, le căuta originile, rădăcinile, doar pentru a putea afla cum de a ajuns copacul la stadiul actual. Ai putea spune că poate o mâna curiozitatea, dar era mai mult de atât.
Iar acest artist trezise în ea ceva, ceva mai presus de cuvinte.
Era probabil a zecea oară când se prezenta la obișnuitele lui expoziții de sâmbătă seara, doar, poate și măcar, să-l zărească pe cel din spatele cortinelor. Să-l observe îndeaproape pe cel care mânuiește pensula cu atâta dibăcie. Puțini erau cei care-i cunoșteau chipul, însă și acest grup restrâns, nu putea decât să afirme că artistul Loker King, este un om rece, indiferent și dur. Șansele să-l zărească erau minime și poate chiar dacă ar face-o, nu l-ar recunoaște. Așa că-și spuse că cea mai bună cale de a-l cunoaște, ar fi să cumpere un tablou. Nu erau scumpe, deși dacă ar fi nevoie, ar da o groază de bani pe unul, ba chiar le-ar cumpăra pe toate. Le-ar aranja în toată casa și le-ar analiza mai amănunțit, în speranța că ar putea afla mai multe informații despre părintele lor.
Cum privirea nu-i mai fugea de pe chipul bărbatului cu sticla de alcool, se decise asupra acestuia. Vorbi cu bătrânul ce se ocupa de galerie de fiecare dată și-l anunță că ar vrea să vină mâine să-l ia.
- Nu se poate. O anunță acesta.
- De ce?
- Domnul King, nu-și dorește să fie deranjat și-n alte zile înafară de sâmbătă.
Stătu o vreme pe gânduri și apoi, de parcă i se întunecase mintea, spuse:
- Atunci spune-i domnului King că le-am cumpărat pe toate și o să vin să le iau mâine. Nu accept un refuz.
Era hotărâtă să-l cunoască, încât simțea că nimic nu-i poate sta în cale. Bătrânul o privi sceptic, dar oftă, îi semnă imediat ceva și îi înmână foaia.
- Mâine la prima oră!
- O să fie și domnul King? Întrebă ea în timp ce bătrânul se îndepărta, dar nu primi niciun răspuns.
A doua zi, trezită cu noaptea în cap se aranjă, deși nu-i plăcea cum cade nicio țoală elegantă pe ea, rămase până la urma la vechile ei haine obișnuite, pantaloni negri și tricou alb, peste care luă o geacă de piele. Nu era o domnișoară stilată și elegantă, dar nici măcar nu încerca. Dulcegăriile astea nu erau pentru ea. În viață trebuie să te simți bine așa cum ești, dacă nu reușești să te simți bine în pielea ta ești un om pierdut ce va trebui să lupte neîncetat, pentru eliberarea sufletului său.
Își luă geanta, se mai verifică încă o dată în oglindă și porni către locul unde totul avea să se schimbe. Însă nu știa asta încă, dar urma să afle.
Ceasul bătu ora opt când Kayla fu întâmpinată de Bătrân. Dădură palma și acum aștepta ca cei doi băieți să-i încarce tablourile în camion. Aruncă o privire în jur, dar desigur, domnul King nu era aici. De ce se aștepta oare să fie, când el nu-și întâmpina niciodată clienții? Știa în adâncul sufletului că nu avea să-l zărească pe aici, dar totuși spera că poate, cine știe, va veni. Cel puțin de curiozitate, să vadă cine ia cumpărat toate tablourile, pentru că mai mult sigur nu mai pățise asta până acum.
Își curăță gâtul, privindu-l cu coada ochiului pe bătrânelul din stânga ei. Era mai mic ca ea la înălțime, semn că trecerea timpului și-a pus cu siguranță amprenta pe el, în special pe chipul lui ce a trecut și a văzut multe la viața lui.
- Domnul King, nu o să vină? Întrebă aproape șoptit, dar bătrânul înțelesese.
- Nu.
Veni și răspunsul iritant.
Kayla făcu o grimasă și își aruncă ochii prin prejur. Nu o observă la început, dar apoi, de parcă o forță o atrase iarăși către acea direcție, zări o ușă de metal întredeschisă. Bătrânul nu mai era lângă ea acum, fiind mult prea atent la cum vor fi transportate tablourile, așa că ea e profită de situație. Nu era sigură că va găsi ceva acolo, dar putea să încerce.
Tiptil, își făcu cale către ușa respectivă. Nimeni nu a văzut-o și nimic nu părea suspect. Aruncă un ochi și observă niște scări, de ciment, ce urcau. Sceptică, dar hotărâtă, urca una, apoi încă una, până ajunse la o altă ușă larg deschisă. La o primă impresie, nu părea decât un fel de depozit plin de tablouri întunecate, dar dacă te uitai mai în profunzime, puteai observa cutiile de vopsea, pensulele și un trafalete, câteva haine într-un colț și o cafea din care încă mai ieșeau aburi. Acesta trebuia să fie bârlogul său, își spuse Kayla, autoinvitându-se. Doar că nu apucă să facă prea mulți pași în locul său sacru, căci după un colț, apăru un bărbat.
Kayla tresări, dar aruncă fugitiv o ocheadă la domnul din fața ei. Era un bărbat tânăr, poate până-n treizeci de ani, cu pielea bronzată, dar nu exagerat de mult, cu un corp atent construit, îmbrăcat în haine negre, cu o țigară în mână și cu părul răvășit. După ce îi analiză tacit aspectul, ochii ei îi întâlniră pe ai lui și pentru o secundă, parcă văzu un demon și se cutremură. Ochii bărbatului erau întunecați, și o sfredeleau din privire. Buzele lui mari, se transformară într-o linie și Kayla deduse că și le mușcă de nervi, mai mult ca sigur. Aruncă țigara jos și o sfărâmă cu piciorul, iar părul de pe ea se ridică instantaneu. Apoi făcu un pas către ea și ea făcu unul înapoi.
Nu așa își imagina ea prima întâlnire cu domnul King.
- Cine ești? Mârâi bărbatul.
Până și glasul lui suna înfricoșător, gros și răgușit, aspru și dur. Kayla nu-și găsi cuvintele potrivite pe moment, dar când se izbi de perete și nu mai găsi nicio cale de scăpare, se hotărâ să-l infrunte. Chiar dacă el acum era atât de aproape de ea, încât din cauza înălțimii lui, îi sufla un aer cald pe frunte.
- Kayla! Spuse ea hotărâtă. Iar tu ești domnul King, presupun.
Tăcu, iar Kayla nici că-și ridică privirea ca să-i mai întâlnească ochii.
- Ce cauți aici? Venio altă intrebare.
- Am venit după tablouri. Spuse mândră.
Liniște din nou, o liniște apăsătoare. King, contemplă asupra detaliului primit și în special asupra prezenței acestei tinere domnișoare care a avut îndeajuns de mult curaj încât să pătrundă aici neinvitată.
- Aș putea să-ți fac ce vreau. Adaugă el, șoptit.
Deși își simțea mâinile transpirate și inima îi bubuia, mai să-i iasă din piept, Kayla nu avea de gând să lase garde jos. Își făcu curaj, și-și ridică privirea către ochii lui întunecați.
- Dar nu o să o faci.
- Ești sigură?
Mai făcu un pas către ea, încât acum corpurile lor erau ușor lipite. Nu era sigur de ce voia să demonstreze acum. Poate era doar plictisit, însă nu avea oricum de gând să-i facă nimic, iar gestul ei îl surprinse complet și îl luă pe neașteptate.
Se ridică pe vârfuri și își strivi buzele de ale lui, apoi cu pași mici și rușinată, fuge de acolo. Fusese un impuls de moment, putea să spună și așa, însă cu cât îl privea mai mult, cu atât își dorea mai tare să-l sărute.
King rămase blocat de șocul electric provocat de buzele ei. Cum era asta posibil? Cine este ea?
