Trădarea trandafirilor

Capitolul Douăzeci și Nouă

     – Ești dispus să mori pentru asta. Unchiule, vremurile se schimbă. Trebuie să ne adaptam.

     – Voi muri pentru ceea ce cred. Ce rost are viața, dacă nu poți nici măcar să mori pentru ideile tale?

     Cine este Hendrik să îi spună unchiului său ce să creadă. Orice ar face, orice ar zice, Roldan a spus-o el însuși. Nu se va opri niciodată din a lupta pentru lucrurile în care crede. Niciodată nu va înceta să lupte împotriva alianței.

     – Dacă îți pasă de mine, oricât de puțin, fă-mi o favoare.

     – Ce favoare? Întreabă Hendrik.

     – Nu am de gând să spânzur. Adu-mi o otravă, rapidă sau lentă, cum dorești tu. Dar lasă-mă să mor cum vreau eu.

     Hendrik ezită. Cum ar putea face așa ceva? Unchiul lui i-ar fi mereu pe conștiință, o altă pată de sânge pe mâinile lui. Se poate ierta pentru morțile celor care au încercat să-l ucidă, dar pentru moartea lui Roldan?

     Într-adevăr, unchiul său este motivul pentru care Rosalya ar putea muri. Roldan este motivul pentru care mulți ar putea muri. Dar asta nu schimbă că el este parte din familia lor. Nu schimbă faptul că a fost mereu acolo, alături de nepoții săi. Roldan nu avea fiii sau fiice, dar avea copii fratelui său. Pe parcursul întregii lui vieți, Roldan a fost acolo.

     Dar, pentru Hendrik, unchiul său nu era vreun monstru, ci un războinic formidabil și un om de încredere. Da, Roldan avea defectele sale, dar Hendrik nu l-ar fi crezut niciodată trădător.

     Totuși, imaginea acelui unchi a fost spulberată într-o mie de bucăți. Aleydis a vorbit adevărul. Uneori, oamenii în care ai cea mai multă încredere te trădează, iar tu ești prea orb pentru a vedea. Ăsta a fost cazul pentru Aleydis și Lilura, precum și pentru Hendrik, Edgar și unchiul lor. Ea nu a crezut că l-a auzit, dar era liniște pe coridor, iar Hendrik nu este surd.

     În ciuda a ceea ce a făcut, Roldan era unchiul său. Fără cuvinte, căci acestea nu sunt necesare, Hendrik lasă o petală pe birou. O avea ascunsă în haină, mereu purtând o otravă la el, în cazul în care ar fi fost prins în timp ce spiona și dus într-o temniță. Nu avea de gând să-și trădeze vreodată țara.

     Părăsind camera, Hendrik încearcă să ignore durerea din pieptul său. Totuși, aceasta nu pare să își dorească să dispară.

     Orele trec, dar Hendrik nu este sigur cât durează până când vești despre moartea unchiului său vin. Hendrik a înfruntat moartea de-a lungul vieții sale, nu este ceva cu care nu s-a confruntat. Așadar, știe mai bine decât să refuze să creadă vorbele soldatului care i-a spus de moartea unchiului său. Roldan a ales să moară cum a dorit, iar Hendrik știe că și el și-ar dori să aibă parte de asta. Când va muri, ar vrea să fie înconjurat de cei dragi. Și ar vrea să o aibă pe Aleydis alături de el.

     Știe că el nu va trăi niciodată la fel de mult ca ea, dar asta nu putea schimba faptul că o iubește. Iar iubirea... iubirea era un far în întuneric, speranța când totul părea pierdut. Da, într-o zi, Hendrik o va răni pe Aleydis, dar încă se pot bucura de cele câteva decenii pe care le vor avea la dispoziție. Regretele pot veni mai târziu. Până la urmă, ce persoană trăiește o viață fără regrete? Ce este o viață fără regrete?

     Cineva bate la ușă, iar Hendrik nu este surprins să o vadă pe Aleydis. O parte din el știa că ea avea să vină. Era, până la urmă, Aleydis.

     – Voiam să văd cum te simți. Am auzit veștile despre moartea unchiului tău.

     – Sunt bine.

     În acel moment, Hendrik se gândește la tatăl său care a murit. La momentul în care a decis ce urma să facă în viață, clipa în care a decis să devină spion și să facă tot ce îi stă în putință să se asigure că familia lui va trăi. Moartea, se pare, era o parte din viața lui. O parte din viața tuturor, chiar și a elfilor.

     – Ești sigur?

     – Voi fi bine, Hendrik spune.

     – Unchiul tău a murit. Nu...

     – Voi fi bine pentru că te am pe tine.

     La auzul acelor cuvinte, Aleydis nu mai spune nimic pentru câteva clipe. Și ea pare pierdută în gânduri.

     – Și eu cunosc moartea. Dacă ai nevoie de mine, eu voi fi întotdeauna alături de tine.

     – Întotdeauna e o perioadă lungă de timp.

     – Da, Aleydis spune. Da, dar eu tot voi fi aici pentru tine.

     – Iar eu pentru tine.

     Pentru o clipă, Hendrik își permite să uite totul. Să uite despre moartea unchiului său, despre trădarea surorii lui Aleydis, chiar și despre greutățile pe care le vor avea ade înfruntat. Despre război și despre tot ceea ce i-a costat. Pentru o clipă care se simte ca eternitatea, Hendrik se apleacă și o sărută pe Aleydis.

     Aparțin unor popoare care au fost în război pentru mult timp. Amândoi cunosc povara celor ce au sânge albastru, iar morțile și trădările celor dragi vor apăsa mereu asupra lor, dar, cât timp se au unul pe celalalt, vor rezista. De acest lucru nu se vor îndoi niciodată.