Toamna gardienilor

Capitolul 2

Capitolul 2: Vechi fantasme din trecut 

Nicolae pov

Am primit un telefon chiar in dimineața următoare de la fabrică. Preț de o clipă am ezitat cu degetul asupra ecranului. Ca in final să mă decid să răspund.

-Bună dimineața Nicolae!

-Bună dimineața domnule Anton! 

-Ei haide, nu mă mai lua cu astfel de politețuri fără rost. Zi-mi doar Anton. 

-Cum dorești. murmur cu voce joasă. Și mă indrept atunci spre balcon din sufragerie. Nu doresc să ii trezesc pe ceilalti din casă. Observ numai in treacăt ora afișată de ceasul de pe perete.

Nouă și douăzeci de minute dimineața.

-Uite, Nicolae, știu că am vorbit si ultima oară in biroul meu, cand ai venit aici. Nu doresc să pun presiune pe tine. Dacă e să fiu sincer, aceasta va fi si ultima oară cand te voi mai suna. 

-Este in regulă, nu mă deranjați cu nimic.

-Lucrai de aproape doi ani la noi. Un om muncitor, corect si serios. Putin bolnavicios, mă abțin cu greu să nu rad atunci, insă un bărbat cum rar mai găsești zilele acestea. Un șef adevărat va incerca mereu să isi recaștige angajații. In mod special pe cei cu potențial adevărat. De aceea mă aflu și eu acum aici. In punctul acesta. Si iti vorbesc. Nu iti pot promite schimbări interne, dacă e vorba de vreo problemă administrativă de sistem, sau din interior, știi bine cum merg peste tot lucrurile. Nu poti schimba ceva ce nu se schimbă. In schimb, pot asculta. Dacă ai fost șantajat, amenințat sau forțat de cineva...

-Nu, nu e vorba in niciun caz de așa ceva. Am numai cuvinte bune de spus despre colegii mei de muncă.

-Știu și eu, de asta zic. Te-ai inteles mereu cu toată lumea. Salariul e unul bunicel. Intr-adevăr, a trebuit să implementăm acum acest schimb trei, dar știai de el, atunci cand ai semnat contractul si te-ai angajat.

Știam, dar poate speram că va dura mai mult pană să fie implementat.

-Am fost conștient de acest lucru. Dar, v-am spus insa la inceput. inainte de a semna ca nu as fi capabil să lucrez si un schimb de noapte, pe parcursul anului. 

-Aici ai dreptate. In plus, nu ai nici examenul acela medical făcut. Dar, ti-am zis că la un moment dat vei face si acestr schimb.

-Stiu, nu vă invinuiesc cu nimic pe dumneavoastră. Dacă e să fiu sincer, murmur cu tristețe in voce si strang atunci pumnul. Inima imi bate acum cu putere, ritmic. Dacă e să fiu sincer, e totul numai vina mea. Eu sunt problema, domnule Anton. Nu dumneavoastră. Sper doar ca să găsiti un om la fel de devotat si pe viitor.

-Vrei să spui că nu iti vei schimba decizia. 

-Sunt sigur.

Un oftat prelung la celălalt capat al telefonului.

-Prea bine, Nicolae. Am numai păreri de rău, aș fi vrut ca să rămai...Dar, cum ai zis și tu, aceasta e alegerea ta, nu a mea. 

Inchid telefonul si mă sprijin cu fruntea de geamul de sticlă al balconului.

Privesc de la etajul unu, grădina din spatele blocului in care stau. Totul e tăcut acum. Frunzele deja au inceput să ingălbenească. Și să cadă. Vantul bate cu forță. Temperaturile incep treptat să scadă. Iar problemele mele să se inmultească.

Nu imi privesc reflexia din oglindă. Fiindcă știu ce aș vedea in ea. Nici după atata vreme nu mă pot accepta. Nu pot accepta multe.

In schimb răman cu ochii inchisi si cu pumnii stranși pe langă corp, incapabil să fac ceva pentru a-mi depăși problemele curente.