Mă regăsesc în noi

Capitolul 5

- Poate că are un motiv.

M-am holbat la el, enervată.

- La urma urmei, de partea cui ești?

- De partea ta, fetițo, mă asigură el, bătându-mă pe genunchi. Sunt mereu de partea ta.

M-am agățat de antebrațul lui musculos, mângâindu-l ușor, ca o mulțumire neștearsă. În momente ca acestea, îi mulțumeam cerului că în fiecare zi el e aici, așa cum a fost mereu.

- Mi-am dat seama de ceva aseară, îi spun. Vreau lucruri pe care nu le am. Nu lucruri legate de el, evident. Vreau să fiu mamă. Nu acum, nu mâine, poate nu în următorii ani. Dar cândva, cu siguranță. Vreau o relație serioasă cu cineva care mă iubește - poate nu căsătorie, nu știu, dar vreau un partener care să nu plece nicăieri. Cineva care să mă iubească chiar și atunci când sunt greu de iubit - pentru că voi fi. Așa am fost întreaga viață și asta nu se va schimba printr-o magie. Vreau pe cineva care să creadă că merit toată bătaia de cap. Cineva care să mă aleagă, iar și iar.

Rick tace o clipă, apoi mă asigură:

- Poți să ai toate astea, Rebecca.

* * *

Army

- Iubito, te rog... nu mai plânge. Va fi bine, vom vorbi cu ea.

A dat din cap cu un aer pierdut, avea ochii roșii și mi se strângea inima. M-am așezat lângă ea pe pat. De fiecare dată când vedeam

deznădejdea în ochii iubitei mele, simțeam o neliniște sfâșietoare.

- Îmi pare rău, îmi pare atât de rău, a plâns ea la pieptul meu.

Am prins-o de bărbie și am silit-o să se uite în ochii mei.

- Nu, iubito, nu are de ce să-ți pară rău, i-am tot repetat.

I-am tot dat părul la o parte și am încercat să găsesc cuvintele potrivite.

- Îmi pare rău pentru ce i-a făcut Will, îmi pare rău că am perceput-o exact ca toată lumea, în loc să mă opresc și să o observ. La naiba, nici măcar nu-mi cunosc sora.

- A fost alegerea ei, iubito.

Spațiul camerei era sufocat de o tăcere densă și înăbușitoare, întreruptă numai de respirația ei greoaie.

- A trecut prin tot singură, continuă ea suflându-și nasul. Ia stai așa, de cât timp știi tu?

- Azi-dimineață am aflat.

Privindu-i reținerea, spun:

- Îți jur, iubito. Drake ne-a spus azi-dimineață, mai ales că Ingrid avea de gând să-ți spună ea azi.

- Așadar știau dinainte de a veni aici.

- Au aflat în noaptea nunții lor. L-au strâns cu ușa pe Will, ca să zic așa, ca să le povestească.

Oftează îndelung.

- Rebecca e o femeie puternică, dacă a trecut prin toate astea și nu a spus nimic.

La naiba, vorbele mele au făcut doar ca suspinele ei să se întețească.

- Rebecca e o mască. Nu a lăsat pe nimeni să vadă cine e de fapt.

Ușa camerei se deschide încet fără alt avertisment:

- Ai dreptate. Rebecca nu s-a culcat cu Black, spune direct Natalia.

- Ați întrebat și asta? icnesc aproape șocat.

- Deja nu mai e vorba de vreo intimitate violată, răspunde iritată Caitlin. Nu înțelegi că face asta ca să...? O, Doamne, nici măcar nu-mi dau seama de ce o face. De ce lasă această impresie că nu-i pasă ce crede lumea despre ea?

- Ca să ascundă realitatea, completează Natalia. Folosește o mască împotriva vulnerabilității. Din păcate, nu a fost înțeleasă și ascultată la timp.

Au schimbat priviri între ele, priviri care îmi spuneau că se înțelegeau doar prin ele.

- Caitlin, continuă Natalia, noi avem în comun nefericirea de a fi iubit pe cineva care și-a luat răgazul necesar de a trece peste propriile probleme, pentru ca, în final, să fie cu noi.

- Așa că, cred că îți înțeleg suferința, dar și pe a ei, care vine din experiență și din dorința ca sora ta să-și găsească fericirea și liniștea pe care le merită.

Am dat aprobator din cap. Femeile se pricepeau mai bine la vorbe înțelepte.

- Nu-mi vine să cred prin ce a trecut, suspină Caitlin.

- Iubito, a avut și el motivele lui...

- Ce motive? sare ea deodată.

Instinctiv, m-am crispat.

- Rebecca nu merita așa ceva. Îl iubea, sunt sigură. S-a folosit de ea și, când a văzut ce greu e... s-a căsătorit cu alta. Nici măcar nu i-a explicat.

Puțin timp am crezut că intenționa să nu mai spună nimic, dar deodată s-a ridicat:

- Bărbatul acesta va auzi câteva vorbe din gura mea la întoarcerea noastră, de astăzi, declară ea hotărâtă.

- Mergem și noi, completează Ingrid din prag.

Am respirat și le-am lăsat să discute și să desfacă firul în mii de bucățele.

Cele trei femei erau formidabile când își propuneau. M-am întâlnit cu Black și Drake.

- Care-i treaba cu acest Will, Drake? Mi-a adus năpasta în casă.

El oftează și mă privește lung:

- Will e un băiat foarte isteț, ce mi-a fost coleg în școala primară. Spun că e foarte isteț pentru că, deși locuia într-un cartier rău famat, înconjurat de băieți dubioși, devenise respectat și căutat de toți detectivii și polițiștii, să rezolve misterele în cazurile deținute. Așa și-a câștigat existența o bună perioadă de timp, până când a intrat într-o, să-i spunem divergență, cu un lider al drogurilor. Atunci l-am ajutat, obținând o amânare a pedepsei pentru el, cu condiția de a urma o facultate și astfel să devină detectiv cu acte în regulă. A făcut-o și astfel, de la învestitura mea, i-am solicitat colaborarea, suflându-l celorlalte autorități interesate.

- Drake, nu te supăra, știu cum e să trăiești la periferie, dar ceea ce a făcut...

- Nu are scuză, știu, dar...

- Iar când socrii mei află despre asta...

- Tocmai de aceea ne întoarcem cu toții, mă întrerupe el. Deși am fost un bun apropiat al familiei Faith, Will face parte din lumea acum.

Oficial, luna de miere a triadei se încheia.
Cu o zi mai devreme.