Top of the world, but still not free

7.

POV: Hades

După o noapte lungă în care nu am închis un ochi, soarele apăruse într-un final pe cer. Mi-am întins mușchii ostenit și m-am ridicat din pat, îndreptându-mă spre baie. Un duș fierbinte avea să îmi dea energie după o noapte în care am privit în continuu tavanul. Ziua de ieri a fost un coșmar, și nu doar din cauza conflictului meu cu Ryan. Niște probleme de mult uitate au început din nou să mă bântuie, iar asta mă îngrijora mai tare decât orice dispută cu vedeta. Picăturile calzi de apă loveau suprafața corpului meu, oferindu-mi o senzație plăcută. Ies din duș și îmi înfășor un prosop în jurul taliei.

Îmi aranjez părul ud în oglindă și ies din baie pentru a mă schimba. Dulapul meu era plin de haine datorită șatenului. Arunc niște haine la nimereală și pășesc pe ușă, intrând în living-ul imens. Începusem să mă obișnuiesc să locuiesc aici, ba chiar mai mult am început să mă obișnuiesc să locuiesc cu Ryan. Deși ne certam zilnic și ne uram reciproc, simțeam o plăcere vinovată de a-l tachina și a-mi bate joc de el. Cu cât îi făceam fața să se înroșească mai tare cu atât îmi făcea ziua mai bună. După cum mă așteptam nu era nici o urmă de șaten. Cel mai probabil dormea ca deobicei. Nu era deloc o persoană matinală. Merg în bucătărie să fac cafea pentru mine și bărbat, sperând că mirosul o să-l trezească. Fredonam melodia pe care mi-a cântat-o aseară.

Gestul lui mi-a făcut toată ziua de rahat, una mai bună, simțind nevoia de a-mi găsi refugiul în brațele sale. Chiar aveam nevoie de cineva. Deobicei sunt o persoană rece care nu are nevoie de afecțiune și atenție, pentru că nu sunt obișnuit cu aceste sentimente. Dar îmbrățișarea lui Ryan îmi liniștise toate gândurile încurcate din seara precedentă.

După ce cafeaua fu gata, șatenul își făcu și el apariția. Își târâia picioarele spre masă cu ochii închiși și părul încă un dezastru. Era comic și adorabil în același timp.

- Neața! Mornăise acesta fără a-și deschide ochii, așezându-și capul pe masă.

- Neața rază de soare! Cum ai dormit?

- Destul de bine. Tu?

- La fel. Îl mint pe bărbat și îi întind o ceașcă de cafea în față. Acesta îmi mulțumi și luă o gură din cafea, ca mai apoi să o scuipe înapoi.

- E groaznic de amară! Așa îți bei tu cafeaua? Tuși bărbatul și așeză ceașcă înapoi pe masă.

- Da. Îmi place cafeau să fie tare.

- Nu e de mirare de ce ești așa o persoană...amară. Se vede pe fața ta că ești o persoană fără suflet care își bea cafeaua simplă. Îmi reproșează bărbatul cu un zâmbet smecherește pe față.

- Hmm. Ce ciudat. Melodia ta spune că îmi invidiezi chipul duios. Îi reproșez bărbatului cu o sprânceană ridicată, zâmbetul pierindu-i de pe față.

- Nu te mai flata atât. Nu găsisem altă rimă. Îmi răspunde bărbatul, scoțând doar un pufnet amuzat din partea mea. Ochii noștri se întâlnesc, simțind cum o căldură îmi cuprinde corpul. Culoarea albastră a irișilor săi mă priveau cu o privire caldă plină de empatie. Înțeleg acum de ce fanii îl îndrăgeau așa de mult. Și dacă carisma lui și talentul nu erau destule mai arăta și al naibii de bine. Avea un corp subțire, cu o musculatură relativ dezvoltată, iar fața îi era palidă și lipsită de impurități. Bărbatul își mută privirea jenat de la mine, făcându-mă să zâmbesc. Adoram când se rușina așa de fiecare dată când mă uitam la el. Se ridică de la masă și dă se plece spre camera lui, dar îl opresc.