Amatorul De Cărți (BoyxBoy)

22. ⛧

- Alo, da... vocea îmi sună prea obosită.

- Alo, da... mă imită vocea de la celălalt capăt. Domnule de Lorensis? Întreabă sarcastic.

Inima îmi face o tumbă. Nick. Răsuflu ușurat, asta înseamnă că și-a recuperat telefonul. Va fi mult mai ușor așa. Puteam și să îi scriu o scrisoare și să o leg cu ață de piciorul unui porumbel, firește.

- La telefon, cine mă cauta? Răspund și îi fac jocul.

- O persoană care nu vrea să își dea numele. Vrea să rămână în anonimat, adaugă.

- Și ce vrea această persoană? zic și mă lungesc în pat.

- Era să spun ceva nu foarte... ortodox, zice și jur că își mușcă obrazul pe interior.

- Și ce te oprește, dragule? îl provoc.

- Cei șapte ani de acasă, zice mândru.

- Auch, asta o durut. Al cui e telefonul?

- Tata mi-a luat altul, gol-goluț, fără nimic pe el și cartelă nouă.

- Și nu-ți monitorizează numărul? Îl întreb.

- Am luat un număr special pentru tine, îmi explică.

- Awww, făcut acest efort special pentru mine? Oh vai, dar nu trebuia.

- Nu-ți mai da atâtea aere, oftează zgomotos în difuzor. Aș vrea să te pot săruta.

Rămânem tăcuți câteva secunde, apoi sparg gheața:

- Face-time? încerc să-l înveselesc.

- Bine, iubitule.

Îl apelez pe video și mă ridic din pat pentru a aprinde lumina. Închid ochii din cauza diferenței de contrast și zâmbesc cu telefonul în față.

- Ce caraghios arăți, chicotește. Uită-te la mine, Vic.

Deschid ochii și sunt întâmpinat de zâmbetul său cald. Doar de asta este nevoie pentru a-mi însenina ziua. Un zâmbet de al lui.

- Mai bine? Zic strâmbând din nas.

- Arată-mi camera ta, mă roagă acesta.

Întorc camera și îi arăt împrejurimile.

- Ce bibliotecă frumoasă ai.. zice privind telefonul cu interes.

- Îți place? Întreb surprins.

- Cum să nu-mi placă? Spune-mi te rog că prima ta carte citită e pusă la loc de cinste.

Se mișcă prin cameră și stinge becul. Îl văd cum se pune cu capul pe pernă, iar chipul îi rămâne luminat doar de telefon.

- Fii sigur de asta.

- Arată-mi-o, se plânge ca un copil.

- Prima mea carte citită a fost Micul Prinț. Am citit-o prin clasa întâi, îi explic.

Îmi iau scaunul de birou și mă cocoțez pe el pentru a îi putea arăta cartea. E pusă lângă o poză înrămată, veche. Am și uitat de ea. Dau telefonul într-o parte, dar totuși acesta observă poza.