Indecent

Capitolul 7.

După ce spun asta, îi întâlnesc privirea mirată a lui Nathan. Desigur, el merită respectat, nu ca alţii.

- Cum doreşti, Reyna. Cum să fie cafeaua?

- Tare , spun zâmbind , iar Nathan tuşeşte.

Îmi întorc privirea spre el şi întâlnesc o expresie foarte amuzată. Îmi dau ochii peste cap şi îl ignor în continuare. Îmi scot telefonul din geantă şi îmi verific programul. Rânjesc atunci când observ că astăzi ar trebui să fiu prezentă la una dintre şedinţele săptămânale ale consiliului. Nu mă voi duce.

- Unde e Blair? întreb, fără să mă adresez cuiva anume.

- Domnişoara a plecat mai devreme la companie. A spus că se va întoarce curând.

- Adică tata are iar nevoie de ea , murmură nepăsător Nathan în timp ce îşi ridică şi el cana cu cafea.

Situaţia mea şi a lui Blair era asemănătoare, doar că ea deja se pregătea să preia compania principală a tatălui ei, aşa cum a preluat Nathan lanţul acela hotelier. Desigur, Richard nu era chiar aşa un maniac şi îi lăsa fiicei lui timpul necesar pentru orice dorea. Asta nu se aplica şi în cazul meu, dar niciodată nu am putut comenta. Mereu am avut tot ce am vrut, mai puţin timp de mine.

Nu am nici un plan pentru astăzi, dar cu siguranţă trebuie să fac orice nu mă duce cu gândul la muncă. Tresar când aud telefonul meu sunând. Îl iau de pe masă şi privesc spre numărul de telefon din faţa mea. Îi resping apelul tatălui meu şi îl aşez din nou pe masă. După ce îmi primesc cafeaua Dorthea părăseşte bucătăria , lăsându-mă singură cu brunetul enervant de calm.

- Tu te enervezi vreodată? întreb calmă, neştiind dacă l-am văzut vreodată cu adevărat enervat.

- Nu , spune sec , dar sincer.

Liniştea se lasă iar între noi şi văd că nici el nu are de gând să aducă în discuţie întâmplările de aseară. Probabil nici nu ar trebui să mă mai gândesc la asta, având în vedere că el e indiferent şi probabil a şi uitat. Telefonul sună din nou, dar de data asta răspund.

- Spune , zic sec.

- Unde eşti? Trebuia să fii aici de o oră.

După tonul lui îmi dau seama că e nervos.

- Nu vin, am nevoie de o vacanţă. Descurcă-te , spun răutăcios şi îi închid.

Probabil nu a fost cel mai frumos lucru pe care l-am făcut, dar m-a enervat enorm aseară. Nu doar el are nevoie de timp liber, mai ales că lucrez la fel de mult ca el. Şi nu e acelaşi lucru să stai pe un scaun de birou şi să te plimbi prin tribunale, apoi să ajungi şi la şedinţele firmei.

- Îmi iei sfaturile în considerare? întreabă el sec.

- Ce te face să crezi că ţi-aş lua sfaturile tale în considerare? Bărbaţii ăştia... Mereu plini de sine!

Cu acestea fiind spuse, îmi iau geanta şi telefonul şi mă îndrept spre uşa de la intrare. Comand rapid un taxi, apoi ies din imensa curte şi aştept. Taxi-ul ajunge în câteva minute, iar eu urc şi îi dau adresa părinţilor mei. E doar mama acolo, iar cu puţin noroc voi trece neobservată de privirea ei de şoim. Bine, cu mai mult noroc.