Indecent

Capitolul 5.

- Cum spui tu. Eu plec, ne vedem peste trei ore.

Pufnesc şi mă aşez pe scaun. După câteva clipe tata observă că Dean aştepta lângă uşă, aşa că îi face semn să meargă după el. Nici măcar nu ştiu ce se presupune că ar trebui să fac astăzi, dar cu toate astea deschis laptop-ul aşezat pe birou şi încerc să-mi alung nervii.

~ Nathan Atwell ~  

Privesc secretara cum închide uşa în urma ei şi mă lasă singur. Lucrează doar de câteva zile pentru mine şi deja am impresia că trebuie concediată. Sunt mai mult decât nervos, mai ales când am aflat că tata începe să se bage în afacerile mele, deşi i-am spus destul de clar că de cum înainte mă descurc singur. Am douăzeci şi opt de ani, nu mai am nevoie de ajutorul lui în nimic. Şi să nu mai spun că deja mi-a făcut programul pentru seara asta.

Să iau cina cu ei şi cu părinţii blondinei nu intra în planurile mele. Aveam lucruri mai importante de făcut, precum o ieşire într-unul dintre cluburile exclusiviste din Sydney. De când am ajuns aici nu am avut parte de nici o distracţie şi aici mă refer în principal la femei. Aseară, după ce blondina a plecat în dormitorul ei, m-a lăsat cu o erecţie de zile mari. Am avut nevoie de mult control să nu merg după ea şi să o pun să repare ce a făcut.

Aş fi părut cu adevărat un obsedat , şi încă unul nesimţit, având în vedere că nici nu vorbesc cu ea. Dacă aş face asta, controlul meu s-ar duce naibii şi probabil aş fute-o cu sau fără acordul ei. Încerc să găsesc un motiv pentru gândurile mele, dar îmi dau seama că sunt pe tuşă de două săptămâni şi asta cauzează totul. Bine, blonda arată demenţial. Păcat că e cea mai bună prietenă a lui Blair. După cum sunt femeile, cu siguranţă aş răni-o dacă i-aş face ceva asemănător, iar Blair s-ar răzbuna pe mine. Ce pot spune, am o soră impulsivă şi răzbunătoare.

O nouă bătaie se aude în uşa biroului, aşa că spun un "intră" hotărât. În birou intră tata, imbrăcat cu unul dintre costumele sale negre. Când îl văd aşa îmi dau seama că sunt o clonă perfectă a lui, deşi ochii albaştri i-am moştenit de la mama.

- Dacă ai venit iar să îmi toci nervii, poţi să pleci , spun rece.

- Am venit să îţi propun ceva , spune zâmbitor şi se aşează pe scaunul din faţa biroului.

- Te ascult.

Nu eram prea interesat, dar dacă nu se mai băga în treburile mele totul ar fi fost perfect.

- Promit că nu o să mă mai implic în conducerea lanţului hotelier cu o singură condiţie , începe el.

Deja sunt pus pe gânduri. Dacă îmi va cere din nou să mă căsătoresc, probabil fac cel mai nebunesc lucru şi mă întorc în Londra.

- Şi care ar fi aia?

- Vreau să participi la toate evenimentele la care sunt invitat în locul meu şi să te căsătoreşti cât mai curând.

Mă încrunt .Eram sigur că asta îmi va cere. Nu înţelegeam treaba cu participarea la evenimente , dar pe cea cu căsătoria o mai discutasem. Vrea să aibă cine să îi poarte mai departe numele şi asta înainte să moară. De parcă ar face-o prea curând.

- Cât de curând?

- Un an , spune hotărât şi aşteaptă reacţia mea.

- Şi dacă nu accept? întreb eu.

- Vei accepta. Ai nevoie de o femeie lângă tine, Nathan. Ai deja douăzeci şi opt de ani, nu crezi că ar fi cazul să faci şi pasul ăsta?

- O să mă gândesc la asta, dar nu promit nimic, spun sec. Şi cu evenimentele care e treaba?

- Mama ta se plânge că nu petrec destul timp cu ea, spune zâmbind. În fiecare săptămână se găseşte cineva care să mă invite, aşa că încerc să elimin lucruri din program.

- V-aţi aliat împotriva mea? Dacă mă şi însor o să rămân fără timp liber.

- Nu e chiar atât de rău, băiete. Gândeşte-te că nu ai mult timp de petrecut la birou momentan, aşa că ar fi ocazia perfectă.

- Ok, o să mă gândesc. Dar cum ţi-am spus, nu promit nimic. Nu mi se pare o idee prea bună.

- Fie. Ne vedem diseară , spune şi se ridică.

- Dar nu am spus că merg , mârâi eu nervos.

- Mama ta deja ţi-a anunţat prezenţa, iar George abia aşteaptă să te revadă.

Iese din birou înainte de a-mi da şansa să comentez. Deşi am trecut de mult de perioada în care ascultam de tata, observ că încă reuşeşte să facă ce vrea el cu mine. Oare chiar ar trebui să mă căsătoresc? Nu văd rostul unei femei care să fie în permanenţă alături de mine. Căsătoria e o obligaţie, iar copiii sunt biletul sigur spre disperare.

Reyna Maxwood.  

- Tată, abia am ieşit de la proces. Ce s-a întâmplat? spun eu, răspunzând la al treilea apel al său.

- Voiam să-ţi spun despre cina de diseară, la noi acasă. Sper că ai timp să vii.

A naibii treabă! Omul ăsta face ce vrea el cu programul meu! Şi când mă gândesc la faptul că am trecut de mult de vărsta copilăriei.

- Tată, sunt obosită. M-ai trezit la şapte ca să vin la birou, te-am aşteptat acolo cinci ore în loc de trei, a trebuit să depun un dosar şi apoi am avut un proces. Chiar crezi că sunt în stare să ajung şi la o cină în familie? spun eu indignată, iar tata oftează.

- Luăm cina cu familia Atwell, dragă. Richard şi Lorette abia aşteaptă să te revadă.

Cei doi sunt părinţii celei mai bune prietene, dar şi prieteni de familie cu părinţii mei. Adevărul e că nu i-am văzut în persoană de vreo două luni. Nu aş putea să refuz, mai ales când Blair va fi acolo. Nu ar rata o astfel de cină.

- Bine, tată. O să fiu acolo. La ce oră?

- Peste două ore , spune el, după care închide apelul.

Presimt că cina din seara asta nu o să-mi placă. Oare o să fie şi Nathan acolo?

________

Ştiu că e scurt, nu mă înjuraţi. Sunt şanse de 70% să pun şi vineri sau sâmbătă. Luni am teză la mate, de asta nu promit nimic.

Ce părere aveţi de acest capitol? Ce credeţi despre apariţia lui Dean? Să zicem că va încurca puţin treburile.

Mulţumesc pentru cele 7.1k lecturi! Creştem repede şi asta e uimitor! <3