Când simt c-am obosit,
Mă-ntreb, ce o să fie?
Ce-a fost atunci, în mintea mea,
De te-am ales pe tine?
Cred că destinul m-a-ndemnat
Credeam, speram, că poți să fii,
Perechea mea iubită.
Sa fii acel cineva de care am nevoie
Sa fii acel cineva cu care sa mi împart bucuriile și sa mi sting durerile
Dar, nu știam, că totu-i fals!
Și-acum, sunt obosită!...
Sunt obosită să tot sper,
Să-ți scriu poeme-ntr-una
Iar tu, să fii tot asa nepăsător,
Și sa ma uiți printre ale tale amintiri
Dar știu ca n ai sa mai vii
De-acum, nimic n-o să-ți mai scriu.
Nici n-o să-ți mai vorbesc.
Adio deci! Nu te mai caut
Deși,...te mai iubesc!
