Indecent

Capitolul 1.

                  - Un fresh de portocale cu gheaţă, spun zâmbind. E prea cald pentru o cafea.

                Pentru câteva momente stau şi analizez locul. E aproape plin de persoane care vorbesc, zâmbesc sau care par revoltaţi. Mă miră faptul că unii oameni nu îşi ascund emoţiile şi acestea se observă perfect până şi în modul în care sunt poziţionaţi. Mereu am reuşit să îmi stăpânesc emoţiile, ar asta a fost mult mai bine pentru mine. Sunt greu de citit, dar eu reuşesc să îi citesc pe toţi. E bine să ştii ce gândesc şi ce simt oamenii din jurul tău.

                - Când vine Joseph? o întreb pe Blair, făcând referire la nimeni altul decât iubitul ei. 

               - Mâine.Am vorbit dimineaţă cu el şi mi-a spus că Nathan a venit mai devreme. Nici el, nici tata nu m-au anunţat nimic.

               Nathan e fratele ei, pe care nu am avut ocazia încă să îl cunosc. Urma ca peste două săptămâni să ajungă în Sydney, unde urma să preia unul dintre lanţurile hoteliere ale tatălui său. În acelaşi domeniu lucra şi în Regatul Unit, dar se pare că după zece ani i s-a făcut dor de casă. El si Blair sunt destul de apropiaţi din câte ştiu eu. 

 
                  - Poate vrea să îţi facă o surpriză, spun eu.

                - Nathan? Nu prea cred. Nu l-am sunat încă... Probabil el şi tata sunt ocupaţi cu hotelurile alea. Problema e că nu ştiu unde stă. Era vorba că vom locui împreună o perioadă, având în vedere că e mai mult casa lui. Încă nu am apucat să mă mut cu Joseph.

                     - Blair, a venit aici să preia un lanţ hotelier care ocupă câteva oraşe din Australia. Cred că stă la hotel până rezolvă totul. Nu e muncă uşoară, mai ales pentru avocaţii lor.

               - Da, cred că ai dreptate. Ce planuri ai astăzi? întreabă ea, schimbând subiectul.

                - Trebuie să ajung pe la firmă mai târziu, dar în rest nimic important. Am o perioadă mai liberă, mai ales că am terminat tot ce aveam mai greu până luna viitoare.

                 - Mergem la cumpărături, atunci? În ultima vreme abia am mai ieşit.

                 - Sigur. Mai întâi trebuie să merg la companie, după care mă duc să mă schimb. Ne întâlnim la mine?

                 - Ok, spune ea. Ce fac oamenii ăştia cu cafeaua aia? Au trecut cincisprezece minute deja! chicotesc şi mă las pe spate, privind cerul. E atât de senin!

               Douăzeci de minute mai târziu, după ce Blair i-a făcut o reclamaţie chelnerului pentru că întârziase şi după ce am băut ceea ce comandasem, ieşim din cafenea. Intru în maşina prietenei mele şi aştept să pornească spre compania tatălui meu. Nu aveam nimic important de făcut, dar probabil tata mai are nevoie de ajutor. În ultimele luni starea lui de sănătate nu a fost una prea bună, astfel încât acum nu are voie să se enerveze sau să se streseze. Nu poate avea încredere în mulţi oameni, aşa că sunt nevoită să îl ajut. De multe ori îmi face plăcere, dar îmi ocupă foarte mult din timpul meu.

                În timpul facultăţii îmi permiteam să ies de multe ori în oraş şi ,desigur ,aveam mulţi prieteni. După ce am început să lucrez, timpul meu s-a dus pe apa sâmbetei, la fel şi aşa zişii mei prieteni. Singura care mi-a fost mereu aproape a fost Blair, motiv pentru care o consider o soră. Niciodată nu mi-a întors spatele când am avut nevoie de ea, iar momentele petrecute împreună sunt cele mai frumoase amintiri.