Iubire imposibilă~Stepbrothers~

¶ Prolog ¶

Un zgomot îngrozitor. Mă zgâria direct pe creier, dar refuzam cu încăpățânare să schițez vreo mișcare. Am strâns perna deasupra urechilor, presând-o până când brațele au început să-mi tremure, însă sunetul refuza să rămână afară. Enervată, am smuls-o și am aruncat-o cât am putut de departe. Când mi-am ridicat privirea, am încremenit: o ploaie de pietricele mărunte lovea ritmic sticla ferestrei. Ce naiba?

M-am dat jos alene, târșâindu-mi picioarele, și am deschis geamul. Aerul răcoros al nopții m-a făcut să tresar. M-am aplecat peste pervaz, ferindu-mi fața de proiectilele care încă zburau din curte.

— Haide, Rapunzel! Coboară-ți părul!

Vocea sâcâitoare a Deliei m-a făcut să-mi dau ochii peste cap atât de tare, încât am crezut că o să-mi văd propria ceafă.

— Ești pregătită de distracție? a strigat ea din nou, cu o energie complet ilegală pentru acea oră.

Am aruncat o privire spre ceasul de pe noptieră. Acele fosforescente arătau că miezul nopții era la doar câteva minute distanță. M-am sprijinit de marginea ferestrei ca să-mi găsesc echilibrul și am privit în jos. Când i-am zărit, era să mă înec cu propria salivă. Delia nu era singură. Toți cei patru prieteni ai mei, îmbrăcați ca pentru o noapte de pomină, se uitau în sus spre mine cu rânjete imense pe fețe.

— Haide, Gena! Ai uitat că în seara asta o facem lată? De ce naiba ești încă în pijamale? a strigat Gareb, încercând să-și controleze volumul ca să nu trezească tot cartierul.

Mi-am dat la o parte o șuviță rebelă care-mi intrase în ochi și mi-am mușcat buza de jos, căutându-mi cuvintele.

— Fraților, nu pot să ies. Știți bine că mâine am porcăria aia de prânz oficial în familie. Nu vreau să arăt ca un zombi când o să-m întâlnesc viitorul frate vitreg.

Gareb a pufnit scârbit, iar Delia a lăsat să scape o înjurătură printre dinți. Reacția lor aproape că m-a pufnit în râs.

— Pe bune? S-ar putea să fie ultima ta seară de libertate totală cu noi, Gena. Dă-l naibii de somn și hai să ne distrăm! a zis ea, bătând din palme extaziată.

Mi-am îngropat fața în palme, privind printre degete spre cei patru nesuferiți din curte. Zâmbetele lor deveniseră mici, complice și absolut malefice. Cum aș fi putut să-i refuz? Fie ce-o fi. Nu-mi mai păsa dacă dimineață aveam să fiu o epavă sau dacă aș fi speriat-o pe noua mea familie. O ultimă aroganță nu strica.

— Bine, fie! Merg cu voi, dar doar până la ora două. Nimic mai mult! am strigat, ridicând două degete în aer pentru un plus de autoritate.

— Până la patru, Gena! a șoptit Delia, negociind agresiv.

— Nu, până la trei! am ripostat, în timp ce Gareb dădea deja din cap a refuz.

— Ba trei jumătate, a intervenit în final Tania, cu vocea ei calmă și calculată.

Ahh. Îmi venea să urlu. Întotdeauna mă lăsam dusă de val la negocieri.

— Bine, cap de ananas, trei jumătate să fie, la naiba! Mă îmbrac și cobor. Unde mergem, ca să știu ce pun pe mine?

— La club, normal, a răspuns Alan.

Abia i-am zărit buzele mișcându-se sub gluga uriașă care-i acoperea toată fața, făcându-l să arate ca un hoț de buzunare.

— Ia-ți ceva frumos, să avem ce admira!

Ceilalți au șuierat în cor, aprobator.

— Într-o zi o să te rad în cap, Alan, ca să aibă lumea ocazia să-ți admire bostanul ăla lucios! i-am strigat înapoi.