Ma plimbam pe coridorul unui tren pustiu. Totul mi se parea cunoscut, insa in viata mea nu am fost cu trenul. Nu stiam ce fac sau ce anume caut aici, ci doar mergeam pe coridor fara nici un scop anume, uitandu-ma din cand in cand prin compartimentele pline cu persoane care dorm. Cand am ajuns la ultimul compartiment m-am oprit si am trecut prin poarta. Pur si simplu am trecut prin ea.
In compartiment erau doar doar 5 persoane. Trei fete si doi baieti. Toti avea clugile trase peste fete, impiedicandu-ma sa le vad chipurile.
Dintr-o data una dintre fete se ridica si spuse ca se duce pana la baie. Ma gandeam ca vorbeste de una singura din moment ce ceilalti dormeau, insa un baiat ridica privirea si dadu din cap.
Fata iesi din compartiment si trecu prin mine.
Cand pasii acesteia nu se mai auzeau deloc pe coridor, ceilalti ridicara capul si isi dezvelira chipurile.
Cand le-am vazut fetele mi s-a taiat respiratia. Lasand la o parte faptul ca toti aratau in ultim hal: buzele crapate, cearcane la ochi ca si cum nu au mai dormit de zile bune, frunzulite prin par si mici pete pe ici colo de noroi pe fata. Ceea ce imi taiase respiratia era faptul ca ii cunosteam pe toti, mai ales fata de langa geam care semana leit cu mine. Pana si pistruii erau in acelasi loc.
Okay, Claudia, e doar un vis, nu ar trebui sa te inspaimante, mi-am spus. Si totusi, acest lucru imi ridica parul de pe ceafa. Ca si cum totul e real si stiam ca acest vis nu se va termina bine.
Fiecare cerceta chipul celuilalt pret de cateva secunde si dupa oftara. Mai putin fata care semana cu mine. Era extrem de nervoasa. Isi musca buza in continuu si batea cu piciorul pe podea. Ca si cum ceea ce urma nu ii placea deloc.
“Okay, deci, sa recapitulam planul cat timp Ana e la baie. Tu si Claudia veti pleca din tren imediat iar noi vom ramane si o vom retine pe ea, dandu-va destul timp incat sa fiti destul de departe.” Spuse unul dintre baieti si aratand spre baiatul care statea in fata lui. Ceva imi spunea ca semana foarte mult cu Cezar, iubitul celei mai bune prietene ale mele, insa nu imi dadeam seama ce anume. Si aceeasi poveste e si la ceilalat baiat care seamana cu Dragos si cealalta fata care seamana cu Delia, cea mai buna prietena a mea.
Dragos dadu din cap si o prinse de mana pe fata care semana cu mine. Aceasta tresari si se uita in jos la mana apoi la Dragos care ii zambea. Fata instramba si ea un zambet. Se ridicara de la locurile lor iar Dragos o lua in brate pe fata, disparand pe coridor fara sa faca vre-un zgomot.
Cezar se uita la Delia care era pe punctul de a plange. Ii lua fata in maini si o saruta apasat. Cand se dezpipira Delia il imbratisa ascuzandu-si capul in umarul lui.
“Orice s-ar intampla”-incepu Cezar si mi-am dat seama ca mai are putin si plange si el-“ne vom intalni din nou peste cativa ani.” Delia dadu cu greu din cap si apoi ofta pentru a se calma. Isi ridica privirea uitandu-se in ochii lui Cezar.
“Te iubesc!” Spuse ea. El ii zambi si ii sterse lacrimile.
“Si eu te iubesc!” Sopti si apoi amandoi se ridicara fix in momentul in care Ana intra calma in conpartiment. Imediat ce observa ca Dragos si fata care semana cu mine nu mai sunt facu ochii mari si dadu sa spuna ceva, insa dintr-o data m-am gasit pe un camp pustiu, fix in urma lui Dragos. Incercam sa tin pasul cu el insa alerga extrem de repede. Dintr-o data se opri si ma gandeam ca ma voi izbi in el insa, ca de obicei, am trecut prin.
Fata care se afla in bartele lui, il lovea cu pumnii si il implora sa o lese jos. Si continua sa spuna ca poate sa ii salveze si ca nu ii pasa ceea ce se va intampla cu ea.
Ochii lui Dragos erau plini de durere insa lasa fata jos tinand-o de umeri pentru a nu cadea. Si fix in acel moment, trenul care se afla in spatele lor exploda si amandoi se intoarsera.
Dragos se repezi la fata si o prinse inainte ca aceasta sa cada jos plangand in hohote.
“E numai vina mea! Numai a mea!” Striga fata printre sughituri. Dragos continua sa ii repete ca nu e adevarat, insa ea nici nu il asculta si continua sa se invinoteasca pana cand la un moment dat isi ridica privirea la cer si incepu sa strige: “Nu crezi ca am suferit destul! Au trecut secole si tu tot nu ti-ai dat seama ca niciodata nu imi voi schimba parerea! De ce trebuie sa ii ucizi pe ei ca sa ma faci sa suferi? Ucide-ma o data pe mine si sa punem punct la acest joc!”
Si fix cand pronunta ultimul cuvant lesina in bratele lui Dragos. Acesta o prinse incepand sa ii dea palme, speriat, si implorand-o sa se trezeasca. Cand isi dadu seama ca nu se va trezi pentru o bucata de timp o lua in brate si incepu sa alerge spre padure, din nou, fara sa faca vre-un zgomot.
Am dat sa ii urmaresc insa m-am trezit inconjurata de intuneric. O voce continua sa imi repete ceva, insa nu intelegam nimic din ceea e spunea.
Cand am deschis ochii ma aflam in camera mea plina de o sudoare rece. Respiratia imi era accelerata si cred ca tipasem din moment ce un bocanit in usa ma facu sa tresar.
“Claudia, esti bine, mama?”am auzit vocea mamei mele.
"Da, a fost doar un cosmar." Am spus iar mama ofta si imi zise sa ma intorc inapoi la culcare si apoi se intoarse in camera ei.
M-am intins in patul meu si mi-am pus mainile peste ochi incercand sa ma calmez, insa am inceput sa plang.
Ceva din acel vis imi spunea ca totul a fost adevarat si ca e vina mea moartea lui Cezar si a Daliei, insa ei doi erau mai vii ca niciodata. Stiam asta, si totusi nu m-am putut calma.
