Darul

Capitolul XVI

Sir Richards dădu din cap a încuviinţare.

— Voi aştepta eu aici până se întoarce mama ta, Sara. Am să-i explic că unchiului tău i-a venit dintr-o dată cheful să plece într-o lungă călătorie. Şi pe tatăl tău am să-l aştept. Vreau să schimb câteva cuvinte şi cu el. Ce-ar fi ca acum tu şi Nathan s-o întindeţi? Luaţi trăsura mea şi spuneţi-i vizitiului să se întoarcă după mine mai târziu.

Henry Winchester îşi revenise îndeajuns ca să se repeadă spre uşă, îndoit de şale. Caine îi dădu un brânci spre cumnatul său. Nathan nu lăsă să-i scape ocazia. Trânti un dos de pumn în burta lui Henry. Lovitura îl trimise pe unchiul Sarei la podea, să se mai zvârcolească puţin.

— Te simţi mai bine, Nathan? întrebă Caine.

— Enorm!

— Ce facem cu hârtiile pe care le-ai pregătit? se interesă Sir Richards.

— Aduceţi-le diseară la balul lui Farnmount. O să ne retragem pentru câteva minute în biblioteca lui Lester. Sara şi cu mine ar trebui să ajungem acolo pe la nouă.

— Va trebui să mă întorc la birou să le iau, spuse directorul. Stabileşte întâlnirea pentru ora zece, Nathan, ca să fim mai siguri.

— Pot să întreb şi eu despre ce discutaţi? interveni Sara.

— Nu.

Răspunsul repezit al soţului ei o irită.

— Nu vreau să ies din casă diseară, anunţă ea. Am ceva foarte important de discutat cu tine.

Nathan clătină din cap.

— Va trebui să ai încredere în mine, femeie, mormăi el, în timp ce o trăgea pe uşă afară.

Sara scoase o exclamaţie de indignare:

— Ce tupeu ai, să-mi spui...

Se întrerupse când Nathan o ridică în braţe şi o puse în trăsură. Expresia lui era mohorâtă, şi observă că şi mâinile îi tremurau. N-o lăsă să stea lângă el, ci se aşeză în faţa ei, întinzându-şi picioarele lungi astfel încât o imobiliză între ele.

Imediat ce trăsura porni, se întoarse şi începu să se uite pe fereastră.

— Nathan?

— Da?

— Acum... suferi efectele?

— Nu.

Era dezamăgită, căci sperase că simţea nevoia să-şi descarce frustrarea la fel ca ea. Amintirea felului cum o ajutase soţul ei să scape de tensiune o făcu să se înroşească.

— Bărbaţii nu rămân cu efecte după ce se luptă?

— Unii, da. N-ar fi trebuit să-l lovesc pe Henry în faţa ta, adăugă el, refuzând în continuare s-o privească.

— De ce?

— Eşti soţia mea. Nu trebuie să fii martoră la... violenţe. Pe viitor, am să mă abţin de la...

— Nathan, îl întrerupse Sara, nu m-a deranjat. Sincer. Vor exista momente când o să se mai întâmple. Mă opun violenţei, adăugă ea grăbită, dar voi recunoaşte că sunt momente când un pumn zdravăn e cel mai potrivit lucru. Poate fi foarte înviorător.

Nathan clătină din cap.

— Nu m-ai lăsat să-i omor pe piraţi, mai ţii mine?

— Te-am lăsat să-i baţi.

Ridică din umeri, apoi oftă prelung.

— Eşti o lady. Eşti delicată şi feminină, şi când sunt cu tine, mă voi purta ca un gentleman. Aşa o să fie, Sara. Nu mă contrazice.