Darul

Capitolul XV

Sara scoase un ţipăt, iar Caine abia îşi stăpâni râsul. În sfârşit, o făcuse să nu-şi mai ascundă emoţiile.

— O femeie i-a însemnat spatele! strigă ea. Şi aceeaşi femeie ia rănit şi inima.

Îşi aruncă şervetul pe masă şi se ridică.

— Nathan nu e urât, domnule. E incredibil de chipeș. Găsesc că e îngrozitor ca propriul lui cumnat să-l insulte aşa. Iar acum, dacă mă scuzaţi, aş dori să mă duc sus.

Jimbo se încruntă la Caine pentru că o supărase pe Sara, apoi o luă la fugă după ea, ca să se asigure că se ducea într-adevăr la etaj.

— Caine, ai necăjit-o atât de tare, încât trebuie să-ţi prezinţi scuzele, îi spuse Jade soţului ei.

Chiar atunci, Jimbo năvăli înapoi în sufragerie.

— Sara s-a dus s-o vadă pe gâgâlicea aia mică, spuse el. Ia spuneţi-mi, de ce mi-aţi luat scrisoarea din mâini? Nu credeaţi cam s-o trimit cu-adevărat, nu?

— Scrisoarea e la mine în buzunar, răspunse Caine. Am luat-o fiindcă voiam s-o citesc.

— Caine, dar asta e inadmi... Şi ce scria? se interesă Jade. 

— Ceea ce ne-a spus şi Sara că scrisese. Cere o audienţă ca să discute despre contract.

— Presupun că băiatul ăsta a ticluit vreun plan, interveni Jimbo.

— Într-adevăr, răspunse Caine.

— Ce-a vrut Sara să spună când a zis că o femeie a rănit spatele lui Nathan, şi cine i-a băgat în cap aiureala aiureala asta? L-a ars focul, când a rămas blocat în închisoare.

— Dar nu din vina lui Ariah fusese închis?

— Ba da, recunoscu Jimbo. Au trecut atâţia ani de-atunci, încât mă îndoiesc că lui Nathan îi mai pasă. A ieşit din asta călit, după părerea mea, şi n-am plecat de pe insulă fără o pradă bogată pe care s-o împărţim între noi.

Caine se ridică în picioare.

— Eu am de rezolvat câteva amănunte. N-am să mă întorc până târziu, Jade. Sir Richards şi cu mine avem de discutat nişte afaceri mărunte.

— De ce trebuie să discuţi cu directorul departamentului de război? întrebă Jade, neputându-şi ascunde teama. Caine, nu cumva ai început iar să lucrezi în secret pentru guvern, fără ca mai întâi să discuţi cu mine? Doar mi-ai promis...

— Taci, iubito, o linişti Caine. Îl ajut pe Nathan să rezolve o mică problemă, atâta tot. M-am retras şi nu doresc deloc să mă întorc la jocurile alea de capă şi spadă.

Jade fu mai uşurată. Caine se aplecă s-o sărute.

— Te iubesc, şopti el, înainte de a porni spre uşă.

— O clipă, îl opri Jade. Încă nu mi-ai explicat de ce ai provocat-o intenţionat pe Sara. Caine, ştim deja că-l iubeşte. E de ajuns să te uiţi la faţa ei, ca să-ţi dai seama.

— Da, ştim că-l iubeşte, spuse Caine. Voiam doar să-i amintesc, continuă el, cu un zâmbet drăcesc. Şi acum, dacă mă scuzaţi, tocmai mi-au venit în minte încă vreo câteva vorbe de alint şi vreau să le scriu pe hârtie până nu plec.

Şi ieşi, lăsându-i pe Jimbo şi Jade să se uite după el nedumeriţi.

Caine bătu la uşă, smulgând-o pe Sara din gânduri.

— Sara, avem o mică problemă de rezolvat.

— Unde ne ducem? întrebă ea.

Începu să-şi pună mănuşile albe, apoi se opri.