Ducesa

Capitolul I

    Lumina difuză provenită de la lumânările ce erau încă aprinse conturau atent umbrele pe pereți.

Stăteam de mai bine de un ceas pe patul cu baldachin de la conac și priveam lună ce se oglindea în fereastra mare a dormitorului meu.

Dijonul arăta minunat seara. Era liniște, forfota zilei era inexistă acum. Nu venisem niciodată singură aici. Mai fusesem de câteva ori în copilărie alături de părinți, însă acum vedeam orașul cu alți ochi. Domni îmbrăcaţi elegant, având la branţurile lor doamne distinse și cochete, ce se plimbau pe străduțele înguste, mă făceau să îi privesc cu admirație acum, față de curiozitatea cu care o făceam în trecut.

Călătoria la Dijon, fie ea și scurtă, mi-a făcut bine. Aveam nevoie de liniștea aceasta, înainte de marile evenimente ce urmează. Peste câteva săptămâni va avea loc balul meu de intrare în societate. Am visat atâtea nopți și atâtea zile la rochia perfectă, la balul perfect. Însă am descoperit că modul în care papa vede balul meu este diferit.

Zilele trecute mi l-a prezentat pe Ludovic al II lea, duce de Normandia. Viitorul meu soț. Și, se pare că are de gând să ne logodească chiar la balul meu de peste câteva săptămâni.

N-am să uit nici o clipă prima întâlnire cu el. Părul lui negru, mustața atent tunsă și ochii de un albastru pătrunzător mi-au rămas întipărite în minte. Și nu pentru că m-aș fi îndrăgostit de el de la prima întâlnire, ci mai degrabă pentru că încă sunt în stare de șoc.

Mama m-a îndemnat să nu fiu tristă, ci mai degrabă să mă mândresc cu bărbatul pe care papa mi l-a ales. Și nu a contat că este cu douăzeci de ani mai mare față de mine, tot ce contează este politica pe care papa o face cu celelalte ducate.

Întotdeauna am visat că mă voi căsători cu un bărbat tânăr, frumos și galant. Am tot sperat că papă îmi va oferi această șansă, șansa la fericire.

De când am aflat că mă voi căsătorii cu un bărbat total necunoscut mă tot întreb ce se va alege cu viața mea. Nu cumva viața mea va deveni cumplit de sobră lângă un bărbat cu mult mai mare ca mine? Nu cumva voi îmbătrâni odată cu el?

Vestea că mă voi căsători a adus multă zarvă în tot castelul. M-au trimis repede la Dijon să îmi ridic rochia și bijuteriile. Mama deja m-a avertizat în privința comportamentului meu. Am fost mereu răsfăţata de toată lumea. Am avut mereu un comportament mai rebel. Papa mi-a oferit tot ce am avut nevoie încă din copilărie. Nu m-am împopoțonat niciodată cu funde și rochii ieșite din comun, dar faptul că am fost singurul copil al tatei și-a văzut efectul. Trebuia însă acum să mă maturizez și să devin responsabilă.

Gândurile toate îmi năvălesc acum în minte. Poate au fost prea multe evenimentele în ultimele zile. Poate m-au încărcat prea mult.

Îmi duc mâinile peste rochia mea de noapte, albă, din mătase fină. Îmi trag pe mine halatul din același material și mă ridic pentru a privi pe fereastră. Somnul nu dădea semne că ar apărea așa că nu m-am ostenit să adorm.

Am ajuns la Dijon ieri seară după două zile de mers cu trăsura. Am venit la conacul tatei de aici cu două slujnice și cu câțiva soldați. Am dormit ore întregi în patul moale și călduros de aici. Întotdeauna m-au obosit drumurile acestea lungi. Și cel mai mult m-a deranjat că m-au trimis singură.

De dimineață am fost nevoită să merg la croitoreasă. Aceasta mi-a luat măsurile și mi-a ajustat rochia în așa fel încât să vină turnată pe mine. M-a sfătuit și în alegerea setului de bijuterii și a pantofilor care să fie în ton cu rochia.

Odată întoarsă acasă am avut parte de vizitatori. Câteva doamne care aflaseră de venirea mea, ah decis să mă viziteze. Nu cunoșteam pe nici una dintre ele însă am fost nevoită să le zâmbesc frumos și să servesc ceaiul cu ele. Eram obișnuită de acasă să servesc ceaiul cu mama, zilnic. Nu aveam deseori musafiri și de aceea nu mă simțeam prea bine în fața străinilor.