Darul

Capitolul III

Îl înţelegea, ba bine că nu! Era un bădăran. Cât de uşor o pusese în dezavantaj! Sara clătină din cap. Nici nu se gândea să rămână într-o poziţie atât de vulnerabilă, când avea atâtea pentru care să-i ceară socoteală.

— Arăţi ca un barbar! izbucni ea. Ai părul mult mai lung decât se poartă, şi te îmbraci ca un bandit. Călătorii pe o corabie atât de frumoasă ar trebui să aibă o înfăţişare impecabilă. Arăţi de parcă ai fi lucrat la docuri, şi te încrunţi de-a dreptul hidos.

Nathan se hotărî să termine cu vorbăria şi să se ocupe de problemele mai importante.

— În regulă, Sara, începu el. Zi şi termină odată cu asta.

— Ce să zic și cu ce să termin?

Oftatul lui fu prelung, obosit şi insuportabil de iritant.

— Cu văicărelile şi rugile, îi explică el ridicând din umeri. Văd clar că ţi-e teamă. Ai să-ncepi să plângi, nu-i aşa? Ştiu că vrei să te duc înapoi acasă, Sara. Te voi scuti de această umilinţă, declarându-ți simplu că orice-ai spune sau ai face, vei rămâne cu mine. Sunt soţul tău, Sara. Obişnuieşte-te cu ideea.

— O să te deranjeze dacă plâng? întrebă ea cu voce gâtuită.

— Câtuşi de puţin.

Nu era adevărat, desigur, dar nu voia să recunoască. În general, femeile se foloseau de aceste informaţii împotriva bărbaţilor şi izbucneau în lacrimi ori de câte ori doreau câte ceva.

Sara trase adânc aer în piept. Nu îndrăznea să mai scoată o vorbă până nu-şi regăsea controlul. Chiar credea că avea să se milogească de el? Pe toţi sfinţii era un om îngrozitor. Nu părea să aibă niciun dram de compasiune.

— Ar fi bine să înţelegi că n-am să renunţ la căsnicia asta, continuă el dur. Nici acum, nici altă dată.

După aceste cuvinte, aşteptă cu răbdare istericalele despre care nu se îndoia că aveau să urmeze.

— De ce ți-a luat atât de mult?

Îl întrebase într-o şoaptă atât de scăzută, încât fu sigur că n-o auzise bine.

— Ce-ai spus?

— De ce-ai aşteptat atâta? reluă ea, mai tare.

— De ce-am aşteptat atâta să ce?

Părea complet nedumerit. Sara trase adânc aer în piept.

— Să vii după mine.

Vocea îi tremura. Îşi încleştă laolaltă mâinile, ca să-şi păstreze calmul, apoi repetă:

— De ce-ai aşteptat atât de mult ca să vii să mă iei la tine?

Era atât de surprins de întrebarea ei, încât nu-i răspunse imediat. Ideea că Nathan n-o considera vrednică nici măcar de un răspuns era ultima lovitură pe care Sara avea de gând s-o primească. Continuă aproape strigând:

— Ai idee cât de mult te-am așteptat?

Făcu ochii mari, surprins. Mireasa lui tocmai strigase la el. O privea într-un fel de parcă s-ar fi temut că-şi pierduse minţile.

Apoi, încet, clătină din cap. La asta, Sara îşi pierdu complet calmul.

— Nu? strigă ea. Eram atât de neînsemnată încât nu meritam nici măcar osteneala să vii după mine?

Întrebările ei îl uluiau. Ştia că n-ar fi trebui să-i permită să ridice tonul la el, dar era atât de uimit, încât nici nu ştia ce să spună.