Cum am supravietuit fara el [PAUZA]

6.Bomba !

Bâzâitul şi soneria alarmei telefonului m-au trezit şi am deschis ochii cu greu. Mi-am luat telefonul şi am apăsat nervoasă de câteva ori pe ecran, încercând să opresc sunetul. Era ora şase şi jumătate dimineaţa, iar eu eram încă foarte obosită şi somnoroasă. Nu avusesem o noapte foarte liniştită, având stări de ameţeală şi greţuri. Am pufăit şi m-am aşezat mai bine pe pat. Nu reuşeam să-mi găsesc locul, aşa că m-am întors pe partea cealaltă şi am dat cu ochii de Sophie care stătea cu o tavă în braţe lângă pat, zâmbind.
-Bună dimineaţa, vedeto ! Credeam că nu o să mă mai observi ! a exclamat ea amuzată.
-Ce...Ce faci, Sophie? De cât timp stai acolo? am întrebat privind-o printre gene.
-Nu ştiu, un pic mai devreme înainte să-ţi sune soneria am venit şi eu aici. Mic dejun la pat? M-am gândit să petrecem puţin timp împreună înainte să pleci la filmări, spuse Sophie lăsând tava pe noptiera de lângă pat şi îndreptându-se spre ferestre unde a dat la o parte draperiile printr-o singură mişcare. Îţi deschid un geam? Am auzit că face bine aerul proaspăt dimineaţa.
-Apf... Bine, deschide-l, am răspuns deranjată de lumina solară şi invelindu-mă mai bine.
-Haide, ridică-te să mănânci ca să ai putere astăzi, bine?
Sophie s-a întors la pat şi s-a aşezat lângă mine, punând tava între noi două. Pregătise un mic dejun ce arăta fantastic şi foarte delicios : mezeluri, brânzeturi, legume proaspete, fructe şi gem de fructe, respectiv câte un pahar de lapte cu ciocolată pentru amândouă.
-Uhm, Sophie, arată delicios, dar nu prea pot să mănânc. Nu îmi este chiar foarte foame.
-Nici nu se discută ! Ce? Asta e răsplata pentru munca mea? Să nu mănânci? a întrebat Sophie cu mâinile în şold şi zâmbetul pe buze.
-Nu, nu, Doamne... mulţumesc pentru efortul făcut, dar nu o să garantez că voi mânca mult, bine? Nu m-am simţit bine noaptea trecută, habar n-am.
-Eşti bolnăvioară? a continuat ea aşezându-şi palmele pe fruntea şi obrajii mei, verificându-mi temperatura.
-Nu, nu e ceva grav. Probabil de la agitaţia şi stresul de ieri. Nu îţi face griji.
-Măcar gustă ceva, să nu pleci cu stomacul gol, te rog !
Sophie a luat o căpşună de pe tavă şi a îndreptat-o precum unui copil spre gură, fortandu-mă să spun "Aaa!", fără să-mi dea dreptul de a refuza. Am mai "ciugulit" câteva alimente de pe tavă, deşi nu simţeam absolut nici o poftă de mâncare, apoi m-am ridicat şi i-am mulţumit Sophiei.
-Cu mare plăcere, să-ţi fie de bine. Dar totuşi consider că ai mâncat mult prea puţin.
-O, nu, Sophie. M-am săturat, serios, ţi-am zis şi că nu îmi era foarte foame.
După un duş rapid şi revigorant mi-am luat nişte haine obişnuite, ştiind că aveam să fiu schimbată oricum pe platou, aşa că am ales doar un top banal şi nişte pantaloni scurţi din denim, iar părul mi l-am prins într-o coadă. Am spus 'pas' machiajului în ziua respectivă, pentru că aveam oricum să-l port toată ziua pe cel de la filmări.
Am salutat-o pe Sophie şi am ieşit din casă, iar în faţă era Albert care mă aştepta lângă portiera pasagerului pe care a deschis-o imediat cum m-a văzut.
-Oh, hei, Aysun ! Arăţi foarte bine !
-Bună dimineaţa ! Mulţumesc, tu de asemenea. Ce mai faci? l-am întrebat după ce ne-am sărutat pe obraji şi am urcat în vehicul.
-Mai bine că niciodată. Dar tu? Pregătită pentru o nouă zi istovitoare de filmări?
-Da, oarecum. Wow, mă simt de parcă aş fi cine ştie ce actriţă profesionistă.
-Păi eu cred că eşti. Am primit o grămadă de complimente din partea regizorului, scenariştilor şi celorlalţi de pe platou de ieri. Nu oricine se descurcă atât de bine şi se adaptează atât de uşor ca tine, sincer. Ai talent, serios.
-Um...Mulţumesc, eşti foarte drăguţ.
Am râs, uitându-mă la Albert făcând o faţă amuzantă pentru a-mi aproba complimentul şi am coborât din maşină, ajunşi deja la casa unde urma să filmăm. Am intrat în clădirea mare, cu două etaje, grădina superbă şi interior spaţios, luxos şi modern. La uşă am fost întâmpinaţi de John care m-a îndrumat pe mine către machiaj şi schimbarea ţinutei, rămânând el cu Albert şi discutând.
După ce am terminat cu fetele şi am vorbit cu John, care mi-a arătat cum ar trebui să joc scenele următoare şi mi-a dat câteva sfaturi, m-am poziţionat la intrarea în casă.
-Lumini, camere, motor ! se auzea vocea lui Albert spunând veşnica sa replică din fiecare serial sau film pe care îl regiza.
Eram în faţa uşii, apăsând butonul soneriei. Uşa se deschise şi în dreptul ei apăru "Charlotte, fata care mă angajase" pe mine pentru a mă ocupa de testele ADN.
-Bine că ai venit, Savina ! Haide, intră, trebuie să discutăm, a spus ea şi a închis uşa, părând foarte agitată. Câteva minute mai târziu ne aflam pe canapeaua din living-ul casei, începând să filmăm scena unde Charlotte îmi spunea detaliile şi îmi dădea firele de păr ce trebuiau analizate.
-Este foarte important pentru mine, Savina. Crezi că poţi rezolva asta? m-a întrebat actriţa încercând să pară cât mai deprimată şi mai tristă posibil.
-Da, stai liniştită... E... în... regulă... am spus cu greu chinuindu-mă să îmi ţin ochii deschişi. Mi-am pus mâna pe frunte şi m-am lăsat pe spate.
-STOP ! Aysun, eşti bine? Ce se întâmplă? Să vină medicul ! a strigat John venind lângă mine.
Imediat medicul, împreună cu alte câteva persoane s-au adunat în jurul meu. Medicul mi-a luat pulsul, mi-a administrat un calmant şi după ceva timp mi-am revenit.
-Ai mâncat astăzi? Te-ai hidratat cum trebuie? m-a întrebat doctorul măsurându-mi tensiunea.
-Am mâncat puţin, la fel şi apa, i-am răspuns, ştiind că eram vinovată.
Albert şi-a făcut şi el apariţia şi mi-a luat palma între ale sale.
-Păi să nu mai faci aşa ceva, Aysun. M-ai... Ne-ai speriat foarte tare, să ştii. John, crezi că putem lua o pauză de masă? Şi aşa mai aveaţi nişte scene de filmat aici, în casă.
-Da, sigur. Haideţi băieţi, înapoi la treabă.
Albert m-a ajutat să mă ridic de pe canapea şi ne-am îndreptat spre maşină. Am mers puţin, căci restaurantul era aproape de casa unde filmam.
Am intrat şi ne-am aşezat la o masă, am comandat meniul de mic dejun, deşi era deja ora prânzului, pentru ca Albert să se asigure că aveam parte de cea mai importantă masă a zilei.
-Şi... cum ţi se pare până acum toată chestia asta? Cu filmatul, fiind actriţă şi că o să apari la TV?
-Oh, da. Uitasem aspectul asta, după ce m-am chinuit atât de mult să reuşesc. Da, probabil că am ieşit groaznic şi nu o să mai ies din casă vreo treizeci de ani...
-Ai ieşit foarte bine, crede-mă. Nu ai de ce să te temi, m-a întrerupt Albert pentru câteva momente.
-...Dar să ştii că mi-a plăcut să fiu în spaţiul ăsta de lucru. E obositor, dar mă simt în largul meu, nu ştiu. E o senzaţie ciudată.
-Mă bucur foarte mult să aud asta. Ascultă...Aysun, mă gândeam că... ştii tu, după ce terminăm şi cu episoadele astea, am putea să le vedem împreună... în premieră? Eu le primesc imediat ce sunt gata şi mi-ar face plăcere să mă însoţeşti. Ce spui?
Am stat câteva momente pe gânduri, în timp ce terminam de mestecat şi am aprobat prin câteva mişcări ale capului.
-Da, sigur, de ce nu? Ar fi drăguţ. Mi-ar plăcea.
Am mâncat, am mai discutat, am glumit, am râs, ne-am cunoscut unul pe celălalt şi ne-am bucurat de timpul petrecut împreună şi deşi ne-am fi dorit să mai stăm, timpul ne presa, aşa că a trebuit să ne întoarcem la filmări.
Spre seară, după ce am terminat treaba, Albert s-a oferit să mă conducă din nou acasă, dar l-am refuzat, spunându-i că mă întâlnesc cu Sophie şi nu ştiu unde voi merge exact. Trebuia să-mi ţin promisiunea, aşa că am sunat-o pe Sophie imediat ce mi-am luat la revedere de la Albert.
-Da, iubita mea vedetă? a răspuns vocea blândă de la celălalt capăt.
-Ce faci, scumpa mea prietenă?
-Bine, aştept cu nerăbdare ora 17, ca să îmi termin şi eu tura şi să plec acasă. Tu ce faci?
-Vin spre tine, să te iau. În seara asta mergem să îmi îndeplinesc promisiunea şi mai avem... aproximativ o oră şi jumătate să ne bucurăm de prăjitură, că apoi vine ora 18 şi o să spui că ne îngrăşăm. Ajung în 10 minute, e bine?
-Hihi ! S-a făcut ! Te aştept să vii ! a zis Sophie entuziasmată şi a închis apelul.
Era o prietenă de nota 10 şi eu trebuia să fiu la fel pentru ea, iar asta implica de asemenea să petrecem timp împreună.
Am ajuns la salonul unde lucra ea, am vorbit cu şefa ei să îi dea voie să plece cu un sfert de oră mai devreme şi ne-am îndreptat spre cofetăria noastră preferată : "Le Sucre".
-Mhm... şi spune, cum mai stă treaba la salon? am întrebat-o luând încă o bucatica din prăjitură.
-Ştii tu... aceleaşi persoane, aceleaşi lucruri, aceeaşi treabă, mi-a răspuns ea plictisită şi oarecum dezamăgită de slujba sa devenită deja monotonă pentru ea. Dar tu? Ce mai face drăguţul de Albert?
-Termină! i-am spus râzând.
-Ei, haide ! Eşti geloasă? Hm-hm?
-Fii serioasă, Sophie. Nu am de ce să fiu geloasă, pentru că eu nu simt nimic pentru el, înţelegi?
-Da, da, înţeleg. Serios, chiar te înţeleg şi îţi dau dreptate, a continuat Sophie cu un ton sarcastic care se citea foarte uşor. Nu-i aşa că e chipeş? a zis oftând.
-Da, aşa e... am răspuns visătoare.
-Doamne, de ce nu mi l-ai scos mie în cale pe acest bărbat minunat? De ce i l-ai dat ei, care nici măcar nu profită de şansa asta?
-Hmm... poate pentru că... tu eşti măritată?
-Şi tu eşti măritată! Ce repede vorbeşte despre mine ! a spus Sophie râzând şi gesticulând.
-Da... dar eu... urmează să divorţez, înţelegi?
-Bine că nu există alte complicaţii şi o să fie uşor să duci asta la capăt.