Cum am supravietuit fara el [PAUZA]

3.Vedetă din greşeală

**Din capitolul anterior**

Dimineaţa următoare plecării mele forţate din casă m-a găsit într-o staţie de autobuz la o distanţă considerabilă faţă de fosta mea locuinţa.

*

Continuând să merg învăluită în imaginaţia mea bolnavă, o rafală de apă rece că gheaţa m-a făcut să mă trezesc la realitate şi să conştientizez faptul că mă aflam mult prea aproape de marginea trotuarului şi de şoseaua aglomerată.

-Oh, Doamne. Îmi cer iertare, nu am văzut balta aceea.

Mi-am ridicat privirea şi am văzut bărbatul înalt, cu barbă nerasă, dar scurtă, părul de lungime asemănătoare, îmbrăcat într-o pereche de jeanşi negri, cu un tricou alb şi sacou asortat cu pantalonii, purtând o pereche de ochelari de vedere foarte "fashion".

*

-Aysun !Oh, Doamne ! Ce faci? Nu pot să cred, bine ai venit !

*

-Nemernicul... a şoptit cât pentru ea. Off... Nu vei mai sta nici o secundă în casa aceea ! Avem o cameră liberă unde poţi şi vei locui aici, cu mine şi să ştii că nu accept refuzuri. M-a îmbrăţişat din nou, transmiţându-mi ceva ce nu mai simţisem de multă vreme : afecţiune.

*

Dezamăgită şi extenuată deja, m-am aşezat pe o bancă şi am deschis ziarul, continuând să caut anunţuri, răsfoindu-l concentrată.

-Se pare că te-ai acomodat rapid oraşului, hm?

***

-Eşti bine? Pari palidă.

-Tu...? Ce cauţi aici...? am întrebat bâlbâită privindu-i chipul îngrijorat.

-Păi... Te-am văzut şi m-am gândit să vin să te salut. Deci, bună !

Mi-am îndreptat privirea spre şosea şi i-am văzut maşina parcată pe trotuar.

Okay... Ce coincidenţă ar fi putut fi asta, încât să ne întâlnim la un interval de timp aşa de scurt. Nici măcar nu eram în apropierea străzii unde îl întâlnisem cu o zi înainte, ca să presupun că ar fi fost ruta lui obişnuită. Mă urmărea? De ce ar fi făcut asta, oricum?

-Ce... mai faci? îmi întrerupse el gândurile invadate de întrebări fără răspuns.

-Cum ai ştiut că sunt azi, aici, acum? Ce eşti? Un soi de magician, mentalist sau ce?

-Păi... Unele persoane îmi spun că sunt vrăjitor, dar astăzi mi-am uitat mătura acasă, a continuat el râzând dar s-a oprit rapid când mi-a văzut expresia serioasă de pe chip. Nu, nu ştiam că o să fii aici. Doar s-a întâmplat, e o întâmplare fericită şi mă bucur că te-am văzut. Da-mi voie să-ţi spun, nu mi-am putut lua gândul de la tine de ieri, după ce m-ai lăsat mască în mijlocul străzii. M-ai pus la punct, pur şi simplu. Eşti frumoasă. Ştiai că eşti atât de frumoasă când eşti nervoasă? Şi azi-noapte stăteam şi mă gândeam la faptul că nu am avut puterea nici măcar să întreb care este numele tău. Luam literele alfabetului şi spuneam fiecare nume care îmi venea în minte şi care începea cu litera respectivă. Dar nu am reuşit să găsesc unul care să ţi se potrivească ţie. Sincer, voiam să te întreb cam acelaşi lucru : eşti vrăjitoare? Să nu mă înţelegi greşit, a zis râzând şi în grabă, nu acel tip de vrăjitoare cu poţiuni şi pisică neagră, ci vrăjitoarea... cea bună?

Îl priveam cu ochii mari şi mută, în timp ce zeci de cuvinte i se înghesuiau să iasă pe gură şi entuziasmul lui mă făcea să mă simt inconfortabil.