Quebec

Capitolul 7

Drag cititor, te rog să votezi.

Îmbrăcată intr-o pereche de blugi și un tricou mai vechi, stau iarăși in fata casei lui Quebec, apăsând pe sonerie și așteptând ca doamna Murphy să-mi deschidă. Însă, de data aceasta, ușa mi-o deschise Quebec. Purta o pereche de pantaloni largi și un tricou negru.

—Poți să intri direct, nu o să mă dau jos de pe scări in fiecare dimineața ca sa-ti deschid. Este morocănos. Super. O să am o zi lungă.

—Bună dimineața și tie. Se ferește din ușă și mă îndeamnă să intru. Credeam că doamna Murphy îmi va deschide. Încerc să par prietenoasă, chiar dacă știu ca el nu ma prea înghite.

—Mama e la serviciu, bucură-te de mine. Imi răspunde sarcastic, făcându-mi loc să intru.

—Știi că nu îți stă bine să fii morocănos, nu? Chicotesc scurt.

—Vezi-ți de treaba ta, Abigail. Stai aici, așteaptă să se facă ora 17:00 și pleacă naibii de unde ai venit.

Ii puteam observa foarte ușor linia maxilarului încleștată. Era furios. Nu știu cine sau ce l-a enervat, dar era extrem de furios. Mărul lui Adam ii era mult mai probunțat, iar bărbia ii tremura când vorbea, pe fruntea având câteva dâre abia vizibile de transpirație.

—Ești bine? Starea lui chiar mă îngrijora. Nu știu dacă a fost enervat de ceva anume sau starea ii este generată din motiv că este schizofrenic.

—Desigur. Nu vezi, sunt al naibii de bine. Trântește ușa și se intoarce cu fața spre mine ca mai apoi să se îndrepte spre scări.

Habar nu am ce să fac. Nu am memorat prea multe de la mama sa despre schizofrenie și habar nu am ce să fac în acest moment. Nu puteam să îl las și sa-mi vad de treaba mea, dar nici să plec după el nu puteam, căci se va enerva și mai tare. La naiba cu asta! Dintre toate job-urile din lume, fix pe asta trebuia sa-l am eu. Singura noțiune care îmi rămâne este să o sun pe doamna Murphy. Îmi deschid geanta și scot telefonul. Incep să caut numărul ei de telefon și sper din suflet să nu uitat să îl salvez. Imediat ce îl găsesc o telefonez. După câteva beep-uri îmi răspunde:

—Abigail, e totul bine?
—De fapt, nu prea. Quebec este furios și supărat și nu știu ce să fac.
—Are o criză. În bucatarie, în primul sertar de lângă frigider o să gasesti un pachet de pastile de culoare albastră. Da-i una.
—Am inteles.
—Bine atunci..
—Doamnă Murphy?
—Da, Abigail?
—O să fie bine?
—Da, nu te îngrijora, nu este nimic grav.
—Bine, dar..
Nu am mai apucat să întreb dacă eu voi fi bine și nu îmi va face nimic, căci a închis apelul. Am plecat spre bucătărie in căutarea pastilelor. Am deschis sertarul, însă erau atât de multe medicamente încât nu ma puteam concentra. Erau zeci de pachețele și sticluțe, iar ochii îmi fugeau pe fiecare dintre ele. Albastre, trebuie sa fie albastre. După mai multe răscoliți, am găsit pastilele de care îmi spunea, din câte observ erau singurele pastile albastre, deci sunt sigura ca nu sunt șanse să le greșesc. Am umplut un pahar cu apa și am plecat spre dormitorul lui. Am intrat fără sa bat, cu pastila și paharul de apa in mâna. Quebec mergea prin camera stresat. Își freca fruntea cu degetele și respira greoi.

—Mama ta mi-a spus să-ti dau pastila asta. Te rog să o iei. Ii întind pastila și apa spre el.

—Nu vreau să iau nimic, la dracu. Izbește cu mâna peste paharul cu apa, iar acesta se răstoarnă peste pieptul meu și cade jos, spărgându-se in sute de bucăți.

Mă feresc din instinct un pas în spate și îmi ridic privirea spre Quebec. El se uita la paharul spart fără să spună nimic. Am decis să ii urmez exemplul și am tăcut și eu.  Mă pun în genunchi ca să string rămășițele de sticlă. Arătam ridicol in acest moment, sunt sigura de asta. Bărbatul acesta nu vrea și nu are nevoie de ajutorul meu, iar eu...ei bine eu nu pot face nimic in acest caz.

In timp ce așezam atent bucățile din paharul spart in palmă, Quebec s-a așezat pe marginea patului. Și-a pus mâinile peste frunte și a expirat profund. Sunetul produs de gâtul lui a fost atât de profund, încât a trecut ca un curent de frig prin întreg corpul meu. De ce încearcă să-mi îngreuneze munca? De ar ști cât îmi este de greu..

După ce termin de strâns ultima bucata de sticlă, le arunc in coșul de gunoi pe care îl vad sub biroul sau. Îmi ridic palma să vad dacă nu am căpătat nicio tăitură, și spre fericirea mea, nu era nimic. M-am întors să caut ceva cu care să șterg apa vărsată pe parchet, dar am fost întreruptă de vocea lui Quebec:

—Lasă-mă puțin singur.

Avea timbrul mai domol. M-am întors spre el, dar privirea lui nu era spre mine, se uita vag in gol. Am decis să plec în sufragerie, poate se va calma.

M-am așezat pe canapea și am zărit telecomanda pe măsuța de cafea. Am luat repede în mână, cu intenția de a porni televizorul, dar m-am răzgândit, punând telecomanda inapoi. Cred că este mai bine să citesc despre schizofrenie. Aseară eram atât de obosită, încât nu am mai apucat. Nu știam ce anume sa caut, așa ca doar am scris cuvântul "schizofrenie" pe google și am apăsat prima pagină.

Deci, schizofrenia este o tulburare mentală care afectează modul în care o persoana gândește, crede și se comportă. Persoana in cauză prezintă delir, halucinații, comportament anormal, agitație, izolare, lipsa implicării emoționale și o altă serie de simptome pe care nu le înțeleg foarte bine. Glisam în jos pe ecranul telefonului, până am dat de metodele de tratament. Pe lângă o sumedenie de medicamente de care nici nu știam că există, scria și despre susținere și iubirea celor apropiați, care ii va ajuta mult pe bolnavi sa se vindece mai repede. Sunt sigura că doamna Murphy îl susține in toate, dar din câte văd, ea e plecată de dimineața pana seara, de tatăl sau nu am auzit nimic, frați surori am inteles de la doamna Murphy că nu are, iar prietenii au dispărut odată cu apariția acestei boli. Deci, Quebec nu are susținere, afecțiune din partea nimănui. Doamna Murphy încearcă sa ii ofere toate acestea, dar nu cred ca sunt de ajuns, având in vedere ca el sta toată ziua singur, nu accepta pe nimeni lângă el. Un sentiment de compătimire mi-a apărut imediat in suflet și acum realizez cât de greu ii este lui.

Îmi scot lista de lucruri pe care doamna Murphy mi le-a scris și pe care ar trebui sa le îndeplinesc. In afara de a petrece timp cu el, de a incerca sa duc un dialog, erau scrise ce medicamente ar trebui el să urmeze, la ce ora și modul lor de administrare. Erau foarte multe pastile, nu credeam ca o persoana poate bea atâtea pastile intr-o singura zi. Ma ales ca nu mi se pare ca boala lui sa evolueze intr-o stare mai gravă, cel puțin nu acum. Dar dacă trebuie sa ia aceste medicamente, sunt sigură că i-au fost prescrise de un specialist, care, fără îndoială, știe mult mai multe despre el decât știu eu.

Brusc, am auzit pași apăsați pe scări, care se auzeau din ce în ce mai zgomotos cu fiecare treapta coborâtă. Mi-am întors capul și am dat peste un alt Quebec, altul care nu semăna deloc cu cel de mai devreme.

Drag cititor, te rog să votezi.