Quebec

Capitolul 6

Am tresărit involuntar. Crede că așa o să mă sperie și o să o șterg de aici.

—Nu încerca să mă intimidezi. Nu funcționează.

Acesta pufni în râs.

—Nu încerc să te intimidez. Așa sunt eu. Sunt schizofrenic. Ar trebui să știi de manifestările mele de comportament.

—Acum încerci doar să fii răutăcios. Nu da vina pe boala ta pentru toate acțiunile tale. Știi ceva? Cred că ești destul de sănătos, însă îți place să manipulezi prin asta.

Mă îndrept până la patul sau, așezându-mă confortabil. Acesta oftează puternic urmându-mă.

—Nu ai de gând să pleci, nu-i așa?

Dau din cap în semn de negație și îi aștept următoarea mișcare. Însă acesta doar se trântește pe partea cealaltă de pat, pornind televizorul. Mi-am întors corpul spre el, analizându-l mai bine. Trebuie să recunosc, are o formă fizică destul de bună. Pe lângă înălțimea sa impresionantă avea și un păr admirabil. Când în sfârșit își alege un canal, lasă telecomanda inapoi pe pat. Își intoarce gâtul spre mine. Ochii săi îi întâlnesc pe ai mei și încerc să-mi feresc privirea, dar era prea târziu. E stânjenitor. Deja nu e prima dată când mă prinde că mă holbez la el. Nu își mută privirea, făcându-mă să mă încrunt.

—Ce e?

—Nimic. Quebec pufnește în râs.

—Atunci de ce te uiți așa?

—Până acum tu te holbai la mine, Annabelle.   Asta a umplut paharul. Încearcă să mă scoată din sărite, însă nu știe cu cine se leagă.

—Știi prea bine cum mă numesc. Glumițele tale de prost gust nu mă afectează câtuși de puțin. Ținele pentru altcineva.

—Știi, defapt doar asta știu. Spune-mi despre tine. Are dreptate. Nu știe nimic despre mine, nici eu mare lucru nu știu despre el.

—Ce vrei să stii? Sunt Abigail Atkinson, Am 19 ani. Nu am o viață interesantă ca să ti-o povestesc.

—Toti avem o viață interesantă. Trebuie doar să descoperi lucrul care îți poate schimba viata. Nu ma gândeam că tipul ăsta poate fi atât de profund. La prima vedere pare un mare înfumurat.

—Tu l-ai descoperit?

-După cum vezi, sunt unde sunt. Nici eu nu m-am așteptat sa se schimbe viata mea, dar nu noi suntem făuritorii vieții noastre. Nu in cazul meu cel puțin.

—Intr-o oare care măsura suntem. Altfel, cine ne dictează doarta dacă nu noi înșine?

—Tu ești o persoana căreia ii place sa viseze și să spere, nu?

—Ce legătură are asta? Nu m-a mai lăsat să spun nimic, căci și-a continuat gândul.

—Vezi tu, tot ce faci este să speri la ceva, sa visezi ceva, sa îți pui scopuri și sa crezi ca o sa ti se îndeplinească, nu-i așa?

—Toti ne punem scopuri, Quebec, așa suntem făcuți. Speranța este ultima care moare.

—Toți aveți aceeași părere. Problema este că nu trebuie să speri și să visezi. Trebuie să acționezi. O persoana care visează este o persoana slabă. Tu ești o persoana slabă. Chiar dacă ce spune are o oarecare părticică de adevăr, oricum nu vreau sa creadă ca are dreptate.

—Nu poți sa-mi dai un calificativ, nici măcar nu mă cunoști. Nu știi nimic despre viata mea. Încerc sa ma apar punându-mi mâinile in sân.

—Atunci demonstrează-mi că greșesc. Își arcuiește sprânceana și mă privește cu coada ochiului.

—Nu sunt obligată să-ți demonstrez nimic. Crezi că o să sar repede să mă justific în fața ta? Nu îmi pasă ce crezi despre mine. Nu sunt la psiholog aici.

Quebec incepe să râdă, ferindu-și totodata părul care ii cade pe frunte.

—Mă mir că îți păstrezi calmul. Ești singura care îmi tine piept.

—Ce vrei să spui cu asta?

—Înainte de tine mama a mai angajat persoane care să stea cu mine. Mai întâi a stat un vechi prieten. Petreceam mai mereu timpul cu el, dar după ce am devenit bolnav mintal totul s-a schimbat. Pe lângă el, fosta mea iubita petrecea timpul cu mine. Credea ca totul o sa fie la fel ca inainte, dar nu a fost. Mai apoi, când nimeni din cei apropiați nu mai dorea să stea cu o persoana ca mine, au venit persoane străine. Prima femeie care a stat cu mine a plecat exact peste 10 minute. A urmat un tip, care mai mult de doua zile nu a stat, iar ultima tipă pe care a angajat-o mama a rămas aproape o zi.

Mă gândeam la ce îmi spusese. Atât de rău poate fi omul asta? Oare atât de insuportabil e de nimeni nu s-a putut descurca cu el? Am vazut de la început ca nu e o persoana prea agreabila, dar pana acum doar asta pot spune despre el.

—Te gândești cât timp o să rezista tu?

—Nu, eu..

—După cum ai observat, nu sunt o prezenta prea plăcută. Deci îți dau maxim 4 zile. Ma întrerupe Quebec. Crede ca voi rezista doar 4 zile cu el.

—4 zile? Crezi că o sa fug după patru zile?

—Sunt sigur de asta.

—Și dacă o sa rămân?

—Dacă rămâi..pai sa presupunem că îți rămân dator.

Nu o să plec după 4 zile, deci se poate considera de acum dator. Încă nu știe cu cine s-a pus.

—Ai rezistat aproape o ora. E un pas inainte. Se amuza el pe seama mea.

—Este doar începutul Quebec, nu mă las învinsă de tine. Nu ma sperii deloc. Ii zâmbesc și ii fac cu ochiul.

***

Ajung acasa extrem de obsotită. Jimmy. se juca pe calculator iar mama era încă la lucru. Chiar dacă nu am facut mare chestie acasa la Quebec, simt ca o sa adorm din moment in moment. Pe lângă faptul ca am vorbit, am mai stat pe telefon, m-am uitat la televizor alături de el, chiar dacă el părea sa ma ignore complet și ai mai mers in sufragerie și am vorbit la telefon cu Connor. Doamna Murphy a venit mai devreme și mi-a permis sa plec și eu mai devreme acasa. Prima zi am rezistat-o, sunt sigură că încă trei zile o sa fie floare la ureche.

Am fost și am facut un dus, schimbându-ma in pijama. M-am băgat în pat încercând sa adorm, însă gândul îmi era la Quebec. Nu îmi scoteam din cap ce îmi spusese azi. Nu sint slabă. Ma consider extrem de puternica. Am trecut prin multe și nu multe persoane știu asta. Nu am avut o viata roz și nu am nici acum, însă tot ce am realizat a fost realizat pe dreptate de către mine singura, cu sprijinul mamei și a lui Jimmy. Chiar dacă nu o sa-i demonstrez eu asta, Quebec va vedea singur cum sunt eu defapt. Iar 4 zile nu sunt o provocare pentru mine.