Stalker împiedicat

Unu

Trânti mouse-ul și oftă zgomotos. Era clar că nu era una din serile lui bune. Deja pierduse două meciuri de LoL și simțea că toată munca lui se duce pe apa Sâmbetei. Numai de idioți cretini avuse parte toată noaptea și înjurase în câteva ore cât toată luna trecută adunată laolaltă. Se simțea nedreptățit. Nu era corect ceea ce i se întâmpla. Se gândi că probabil i se trage de la luna plină, dar pe cine încerca el să păcălească, nu era deloc un vârcolac sau altă creatură bizară, deși  nu i-ar fi displăcut deloc acel lucru.

- Bă, mai ești acolo sau ai murit dracului de tot? Vocea răsună în căști atât de puternic încât îl făcu să scape o înjurătură scurtă pe care numai el o înțelese.

- Da bre, tot aici. Ai văzut tu vreodată rață înecată și drac mort?

- Ai și tu dreptate. N-am văzut, dar încă mă uit atent prin bălți.

Își pierduse toată ziua stând pe grupul de pe Skype cu un anume tip a cărui nume nici măcar nu se chinuise să-l rețină. Era prost. Genul ăla de prost pe care l-ar fi bătut dacă s-ar fi făcut în fața lui atunci. Mai ales că pierduse cele două meciuri din prețiosul său joc datorită lui și a ideilor nu prea geniale pe care le avuse în două din situațiile limită ale partidelor. Nu a înțeles niciodată de ce alegeau rolul de ad-carry dacă nu știau să care meciul. Îi mai și furase eroul preferat.

Își descâlci picioarele din jurul scaunului pe care stătea și le întinse sub birou. Amorțise de la atâta încordare și parcă-și simțea degetele puțin înghețate. Din păcate sertarul cu șosete era mult prea departe de el și simțea că nu s-ar fi putut ridica de jos nici dacă maică-sa l-ar fi chemat  la masă, în ciuda faptului că o aștepta de cel puțin două ore și i se lipise stomacul de coaste la cât de înfometat era.

Își făcuse avânt mental și se trase mai aproape de birou. Își pusese căștile pe mut, le dădu jos și se aseză cu capul pe lemnul rece. Simțea că mai avea puțin și creierul avea să-i ia foc și să i se scurgă prin urechi, exact ca-n filmul de groază ce-l văzuse cu două zile în urmă, dacă mai stătea un minut cu monstruăzitățilea alea pe cap.

Nu mai avea nici o idee și deja îi era cam frică să se mai apuce de un meci, pentru că dacă avea să piardă iar cineva trebuia clar să moară și nu prea era nimeni disponibil pentru o asemenea sarcină atât de târziu în noapte.

Își ridică alene capul de pe birou și aruncă o privire scurtă către monitor. Când văzu cifrele indicate de ceas realiză că în aseara aia o să se culce flămând. Maică-sa sigur se uitase din nou la prea multe episoade din Suleyman Magnificul, uitând că mai are și are un plod de hrănit. A blestemat în gând ziua în care-i prezentase site-urile de filme online și o învățase cum să folosească laptopul cel nou ce l-a primit de la serviciu.

Avea o mulțime de mesaje pe Skype, zero chef să le citească și să-și bată capul cu niște copii ce ar fi trebuit să doarmă de mult la ora aceea, așa că-l închise fără să mai salute. Se gândi că cel mai probabil nu avea să își dea nimeni seama că a plecat ca un nesimțit.

Coechipierii lui erau de mult împărțiți cine știe pe unde: care în pat dormind de ceva vreme; care uitându-se la meciul dintre Steaua și o echipă străină, strigând ca un disperat în timp ce ronțăia vreo sămânță de floarea soarelui cu care probabil s-ar fi înecat dacă avea să dea vreo una din echipe golul mult așteptat; care cu prietena că avea chef de niște acțiune dar nu prea știa cum să-i ceară. Numai el stătea singur, murind de foame și plictisit.

Mai stătu câteva secunde uitându-se în gol și apoi simți cum Dumnezeu îi dă din înțelepciunea Sa. Când nu știi ce să faci cauți pe Google. Asta trebuia să fie soluția. Google cel a tot știutor, care era în ochii lui mai ceva ca Merlin vrăjitorul, cel care-l scăpase de multe ori din ghearele cruntului și cumplitului patru de la franceză, de memorarea unor date de la istorie ce erau total nesemnificativ statistice pentru el și de chinul suprem: citirea cărților pentru orele de literatură.