Stalker împiedicat

Trei

Soneria răsună în toată clădirea. Motiv de mare bucurie pentru toți elevii, dar mai ales pentru Tudor și Andreea, care reușise să întârzie la ora de chimie. Prin definiție ziua de Marți avea trei ceasuri rele, sau cel puțin așa se spunea în popor, însă Tudor era convins că ceasurile lui rele din acea zi o să se dubleze. Din cauza pisicii Andreei întârziase la oră exact două minute, timp în care profesoara abia ajunsese în clasă. Dar regula era regulă: toți cei care intrau după ce ea punea piciorul pe podeaua clasei aveau să fie ascultați. Iar ca jocul să fie mai incitant nu asculta numai din lecția de zi, ci din toată materia predată până în acel moment.

Când văzuse că fiica Satanei se afla deja acolo în momentul în care deschise ușa de la clasă, transpirați și gâfâind pentru că alergase mai ceva ca la maraton, înlemniră amândoi. Tudor oftă zgomotos și încerca cu toată puterea să nu lovească ceva, sau pe acel cineva care se afla în fața lui și din cauza căreia întârziase. Iar Andreea simțea cum viața ei o să se termine. A început să repete în gând câteva versuri din rugăciunea "Tatăl Nostru", combinându-o pe alocuri cu "Crezul", dar nimic nu mai conta pentru că nici Dumnezeu nu o mai putea salva de minunatul trei pe care avea să-l ia.

Nu suporta chimia. Nu suporta aproape nici o materie, dar chimia parcă era în capul listei. Până și matematica i se părea mai agreabilă, dar poate acel lucru se datora faptului că profesoara era o bătrânică simpatică care explica totul ca pentru proști și de câte ori era nevoie. În schimb femeia care stătea în fața ei era aproape tot ceea ce detesta cel mai mult pe lumea asta. Nu fusese atentă nici măcar o oră la ceea ce preda, deoarece era mult prea ocupată să se holbeze la sprâncenele ei  șerpuite, desenate cu markerul de scris CD-uri, sau la alunița de deasupra buzei pe care o avea femeia și pe care o accentua cu creion negru, făcându-o să semene cu un puchin negru care-și părăsise locul inițial.

Totuși, nu o deranja cu adevărat nici una din acele mici detalii, dar mustața aceea mică și cele trei fire de păr mai negre, din colțul gurii, pe care cel mai probabil ceara nu mai ajunsese de foarte mulți ani, erau scoase în evidență sublim de rujul roz bombon pe care-l folosea. Era nouă în sistem și din cauza aia se abținuse să nu râdă cu gura până la urechi, dar acum deja era sortită pierii, așa că se uită la ea, se întoarse către Tudor, căruia îi dădu un pumn în stomac, din greșeală, și începu să râdă.

- Bună ziua domnișoară Miron, domnule Badea. Nu pot să nu observ că în această dimineață frumoasă păreți ușor dezorientați. Stătea rezemată de catedră și își aranja din două în două secunde vesta cu leopard print pe care o purta. Să înțeleg că sunteți binevoitorii care vor primi câte o notă astăzi. Perfect, zise și apoi bătu din palme entuziasmată. Vă rog, poftiți, lăsați-vă geanta în bancă și apoi fiecare să poftească la câte o tablă.

Se uită unul la altul, speriați, de parcă moartea le trecu prin față, oftară în același timp și păși în clasă, târându-și picioarele agale până la pupitrele lor.

***

Tudor stătea jumătate întins peste bancă, cu capul pe mâna dreaptă, bătând nervos din picior. Tocmai își stricase media la chimie și era doar din cauza ei. Fata aia îi aducea cel puțin câte un ghinion pe săptămână sau mai multe, și asta  încă din ziua în care o cunoscuse. Nici nu intrase bine la liceu că prima belea în care a intrat a avut legătura cu baia fetelor și cu  Andreea, bineînțeles.

- Tudorică, se auzi o voce mult prea familiară de undeva din spatele lui. În momentul următor simți niște mâini fine care-l mângâiau pe spate, urcând ușor spre gât, oprindu-se acolo pentru a-i masa umerii încordați. Nici nu trebuia să se chinuie să-și deschidă ochii, pentru că știa deja foarte bine cine era.