Jurnalul fetei triste

O inima

"- Azi ma doare totul!" spuse inima noastra . Ieșise afara sa ia o gura de aer, după mulți ani. Era prăfuita, cenușie de a dreptul, dar era întreaga. Toate fisurile dispăruseră în timp. A stat ea și s.a gândit ca poate lucrurile s.au schimbat, ca poate are o șansă la o viata noua, poate una mai buna decât cea de acum. Asa ca într.o zi, poate nu cea mai frumoasa zi din an, a pășit timida, afara. A pus primul picior in prag și a văzut ca totul e bine. A prins curaj și a zis sa îl pună și pe al doilea. Din nou, nimic rău nu s.a întâmplat. A mai mers puțin și parca parca se înviorase, culoarea ei începuse sa se schimbe ușor. Pe măsură ce înainta, întâlnea alte inimi care mai de care, una frântă , alta plesnea la cât de roșie era. Inima noastră a început sa vorbească cu ele, sa imparta cu ele poveștile de război. Dar, la un moment dat, un pic mai departe ceva i.a atras privirea. Era o alta inima, la fel ca ea, în cautare de altceva. Au vorbit ele ce au vorbit și totul părea sa meargă pe un drum bun. Inima noastră începuse și ea sa fie roșie, ca atunci, demult, când era tânără și la început de drum. Era pregatita sa iubească din nou. Dar, doar ea era pregatita, partenera ei nu. A durat ceva pana a înțeles cum stau lucrurile. Iar momentul când a realizat ca de fapt nimic nu s.a schimbat a fost unul de.a dreptul dureros. Dar, ceva se schimbase, doar ca nu în lume, ci la ea, acum e mai batrana, fisurile care au existat o data s.au transformat în gauri, culoarea cenușie exista în continuare în adancuri. Asa ca, trista s.a dus înapoi în turnul ei de fildeș și a închis ușa în urma ei, dar acum a aruncat cheia în lac.