Jurnalul fetei triste

Mort

Noapte, sfesnic bun ce esti

Ajuta.ma sa imi gasesc calea.

Ma pierd in intuneric, cad in dulcea ta imbratisare,

Zbier, dar nu aud nimic.

Tip si ma doare. Tac si rad.

Sunt un nebun constient.

Noapte, de ce dezgropi lucruri ingropate peste zi?

Mortii trebuie sa ramana acolo unde ii pui!

Dar eu ma misc! degeaba,

Din inertie.

Nu vreau sa mori si tu, nu de mâna mea, nu ai nevoie de mine, abia respiri.

Esti mort si tu?

Dar mortii nu simt nimic! Pe mine de ce ma apasă? 

Nici aici nu am liniste.

Sunt pierduta, prinde pierduți.

Sunt pe pat, coplesita de lucruri care nu vor sa stea unde le pun.

Sunt aici, in intuneric, asteptand lumina, asteptand sa pun o noua masca peste un chip brazdat de o durere pe care nimeni nu o observă.

 E durerea mea, dar e problema ta?

Sunt aici, in intuneric, adunandu.ma, astupând cu un plasture, o groapa.

Ma ridic! Trebuie sa ma ridic!

Acum este rece, m.ai amagit cu dulceata ta!

Si tu ma renegi! Si eu ma reneg!

Zambeste, masca ta este gata!