Ivory [poezii]

Jurnal

Îţi zic azi, a mia oară, ce obişnuiam

Să repet în foşnet de aşternuturi albe.

Ce numai ochii tăi ştiau, când se uitau

La mine. Ceea ce ai ştiut mereu, şi

N-ai ştiut niciodată.

Ne ştim de mult. De luni. De ani. De zile.

De o eternitate, chiar, aş putea spune.

Deşi toate-s efemere, nu şi ce simt

Pentru tine. De unde-atâta siguranţă ?

De unde putere să dau glas gândului

Pe care nu l-am rostit niciodată ?

Din tot şi toate pe care le-ai făcut

Pentru mine vreodată.

Şi-ţi zic azi, când deja e prea târziu.

Când orice-aş spune, totul s-a terminat

Deja. Când tot ce-a mai rămas e parfumul

Meu pe perna ta albă, care obişnuia să-mi

Păstreze surâsul ori de câte ori altceva

N-ar fi făcut-o. Îţi zic acum, a mia oară,

Pentru că ştiu că nu-ţi mai pasă şi că n-o

Să te influenţeze cu nimic. Îţi zic, până

La urmă, ce-am ţinut secret, deşi

Tu mereu ai ştiut : te iubesc.