Lasă-mă dracu în pace!

Capitolul 15 - Andrea

La început, nu mi-a răspuns sărutului. M-am uitat adânc în ochii lui, implorându-l să răspundă. M-a dat la o parte și a zis :

- Uite, știu că faci asta din milă, și eu chiar nu am nevoie de asta!

- Pe bune? Incredibil ! Mi-am luat inima în dinți să vin aici, nici să mă îmbrac nu am mai stat. Clar că asta a fost cea mai fail confensiune ever. Adică, totul numai mie mi se întâmplă. Pentru prima oară în viață iubesc un băiat și el mă ia de parașută, îmi zice că îi dau milă. Cui altcuiva înafară de mine i se putea întâmpla asta? Am pur și simplu cea mai de căcat viață.

Începeam să scot pe gură tot ce gândeam în acel moment. Nici nu îmi dădusem seama că Justin plecase și îmi adusese un tricou cu care să mă îmbrac.

- Mulțumesc...

Ne-am așezat amândoi pe canapea, eu privind doar podeaua.

- Tu... chiar...

- Da ! țip eu. Te iubesc, Justin! E prima oară când simt așa ceva pentru un băiat.

- Atunci când eram la tine, de ce nu mi-ai spus asta?

- Pentru că ... îmi era rușine să spun asta.

Acesta s-a așezat lângă mine pe canapea, mi-a întors capul cu mâna sa spre el, apoi mi-a șoptit:

- Asta înseamnă că acum ești iubita mea ?

- Așa cred .

Am zâmbit amândoi, apoi ne-am sărut scurt. Acesta m-a luat în brațe, și am stat îmbrațișați pănă seara de tot, unde au urmat alte lucruri mai perverse. >:)

*

Săptămâna fără părinți a fost tot odată și prima săptămână împreună cu Justin. De fiecare dată când ieșeam de la școală, fugeam ca o nebună până la apartamentul său, unde ne petreceam aproape tot timpul împreună. Începusem să zâmbesc 24/24, fumam mult mai puțin, și nu mă mai interesa niciun băiat. Parcă trăiam în Rai.

Astăzi, părinții mei vin acasă, și tot astăzi eu și Justin împlinim o săptămână. Avea să ieșim în oraș să sărbătorim. Nu ieșeam la restaurante, fiindcă amândurora nu ne plăcea să fim "eleganți" prea mult. Visam la ziua asta de mult. La întâlnirea cu băiatul visurilor mele. Avea să ne plimbăm în oraș, ținându-ne de mâini mereu, mâncând vată de zahăr și pop-corn, sărutându-ne din 5 în 5 minute, făcând poze împreună. Însă marea mea dilemă era cum să mă îmbrac. Chiar dacă sunt mai băiețoasă și toate cele, tot mă îngrijoram de ținuta mea. Stiam că lui Justin nu prea îi plac hainele mele punk și negre, așa că m-am gândit să fiu fată pentru prima oară, pentru el. Nu vroiam să îl fac de rușine cu o cârpă de braț. Însă, pur și simplu, feminitatea meu era dispărută pentru totdeauna. Singura mea speranță era... Andrea. Am sunat-o și i-am povestit tot. Andrea era cunoscută nu doar pentru că era rea, dar și pentru stilul ei superb de vestimentație. Acesta, spre mirarea mea, a acceptat să mă ajute. Deși pentru lume noi suntem " cele mai bune prietene ", eu doar știu cum o cheamă și atât. I-am dat adresa mea, iar acesta a ajuns în mai puțin de 5 minute. Posibil să stea aproape de mine? Ca de obicei, era îmbrăcată la fel de bine ca de obicei, cu țigara în gură, m-a salutat. Când a intrat în casă, a inspectat-o super bine, apoi m-a întrebat, încă explorând.

- Locuiești singură?

- Nu, părinții mei sunt plecați.

- Norocul tău.

Răceala și indiferența se simțea între noi. După ce a inspectat toata sufragerie, a aruncat țigara pe geamul deschis și a spus:

- Hai să îți vedem garderoba.

Am condus-o până la mine în cameră, unde, la fel, a inspectat foarte atent.

- Ai o cameră destul de ordonată pentru o fată ca tine.

- Nu prea îmi fac veachul pe acasă.

- Ai dreptate.

A deschis dulapul cu haine, căutând calm printre ele.

- Și, când îmi faci cunoștință cu norocosul care ți-a furat inima?

Întrebarea m-a uimit un pic, dar i-am răspuns la fel de calm.

- Dacă ești liberă, după ce găsești hainele, mergem la apartamentul lui, stă două etaje mai jos.

- Nu ai absolut nimic bun.

- Chiar așa gust prost am la haine?

M-am uitat în jos, tristă. Nu sunt deloc de nasul lui Justin.

- Uite, stau prin zonă. Vino la mine acasă, îți împrumut eu ceva.

Deși mereu a fost îndiferentă, în vocea ei s-a citit și părere de rău.

- Vorbești serios?

- Pare să însemne mult pentru tine.

Eram așa de fericită, încât am sărit la gâtul ei și am îmbrățișat-o.

Drumul spre casa ei a fost rapid. Taximetristul a ajuns la destinație în mai puțin de câteva minute. Când am coborât, în fața mea se afla o casă de toată splendoarea. Avea 3 etaje și era pur și simplu magnifică. Nu mi-am putut reține uimire, și am scos pe gură un mare : " La dracu, câta bordeiu'! " . Însă imediat după aceea, mi-am cerut scuze fetei din fața mea.

- Nu-i nimic, nu ești prima care reacționează așa.

Replica sa chiar m-a dat pe spate. Cumva... a mai avut prietene ce... au profitat de starea ei financiară. Nu vreau să mă creadă o lipitoare profitoare. Chiar nu sunt așa. Am ajuns în camera ei, una superbă și ordonată. Pe bune, asta e camera ei? La cât de nebună și rebelă e, aici zici că locuiește un micuț pui de leu. Și-a dat seama că sunt uimită de ordinea din camera mea, apoi mi-a spus :

- Nu prea îmi fac veachul pe acasă!