Spațiu. Negru și gol. Dintr-o dată, din senin, acolo unde înainte nu era nimic, apăru o imensă navă de formă ovoidă. Spațiul pocni în spectrul hidrogenului, dispersând în toate direcțiile unde. Era și normal: acolo unde nu era nimic apăru ceva brusc, fără avertisment. Universul nu era construit pentru asemenea mișcări. Imediat după, micile aparate își începură obișnuitele lor calcule de probabilitate. Nava începu să țăcăne din toate încheieturile de parcă ar fi fost supusă unui efort torsional uriaș. Nu era așa, dar calculele de probabilitate ale universului cereau mai multă putere decât era necesară pentru întreaga călătorie dintr-un capăt al celuilalt al galaxiei. După aproximativ zece minute de calcule intense, mașinile se opriră.
Alders privi ecranul de probabilitate satisfăcut: sub o milionime. Asta însemna că șansele să se afle în universul lor, sau unul identic, erau de milioane de ori mai mari decât cele de a se afla în altul. Asta era o veste bună, probabil singura după această călătorie. Alders știa că nava este avariată, că echipajul a suferit. Nu știa și nu avea să știe niciodată de ce și ce s-a întâmplat: nu exista nici o posibilitate de a reține amintiri din universurile de trecere. Dar ceva teribil se întâmplase și știa că va trebui să caute o explicație. Poate nu pentru echipaj, deși se simțea responsabil de soarta acestora. Și nici pentru căpitan. Piloții răspuneau direct împăratului și aveau mână liberă să decidă ce doresc. Dar explicații trebuiau să fie date Majestății Sale pentru orice lucru neobișnuit, în special un atac al Celorlalți. Iar acesta părea să fie un atac. Nu știa dacă al celorlalți, și se cutremura la gândul că cineva ar avea tehnologia necesară, dar un atac avusese loc cu siguranță și abia scăpaseră. Existau răniți, aveau persoane lipsă. Și existau și elemente ciudate atașate corpului exterior al navei. Alders le simți: organisme legate cu lanțuri de navă. Nu oameni, nu membri ai echipajului, dar ceva era legat de exteriorul navei și era în agonie. În jur de 30 de organisme, distribuite egal pe corpul navei.
De asemenea, pe lângă toate acestea mai exista si punctul neutru: o zona a spațiului invizibilă pentru ochiul uman și nedetectabilă de aparate, dar nu și de un Pilot. Alders știa că ceva era acolo, la 2 metri în dreapta sa, în mica și luxoasa cabina vopsită complet în alb. Un punct care nu aparținea universului cunoscut. În mod normal ar fi efectuat un salt imediat, dar nu își putea asuma riscul unui alt atac. Și sincer sa fie, chiar nu știa prin ce universuri ajunge atunci când teleportează nava. Nimeni nu știa. Bănuiala sa era că, de data asta, și pentru prima dată în 100 de ani de zbor instantaneu, întâlniseră ceva care știa despre ce e vorba. Posibilitatea era postulată de foarte multă vreme: dacă oamenii erau capabili de ceva cel mai probabil, altcineva și altundeva, era capabil de acelasi lucru. Alders, la fel ca oricare din cei 300 de piloti ai flotei imperiale, era conștient că aceste capabilități nou descoperite ale speciei umane nu puteau fi unice. Iar ei nici nu știau prin ce zboară între destinații. De cele mai multe ori teleportările se efectuau fără probleme. Pe distanțe scurte acestea erau garantate. Pe distanțe lungi se pierduseră câteva nave, la începutul călătoriilor. Dar nici un incident nu avusese loc de aproape 100 de ani. Teoria asumată era că, în timpul teleportărilor, Piloții proiectau materia prin universuri paralele, dar lipsite de materie. Acolo forțele fundamentale aveau valori asemănătoare, dar materia nu apucase să se formeze, sau nu avea să se formeze nicicând. Dar de data aceasta Alders știa că nu numai că străpunseseră un univers cu materia formată, dar acesta cu siguranță avea viață inteligentă iar aceștia erau conștienți de transportul lui prin acel univers. Asta era singura explicație pentru minusculul punct invizibil: o sondă spion.
Trei ciocanituri se auziseră la usă, apoi aceasta se izbi de perete. Alders știa cine este. Nu de altceva, dar o singură persoană putea să poftească în cabina lui neanunțată. Și era și timpul să aibă o discuție sinceră, probabil singura din ultimii 80 de ani dintre un Pilot si o fiinta spațial-fixă.
