În față negru. În dreapta, stânga, spate, sus și jos negru. Eric era la fel de uimit ca și aparatele de măsură ale micuței nave. Aici trebuia să se afle un soare și, în special, o planetă. Una cu adevărat specială pe care fusese trimis să afle niște răspunsuri. Doar dacă...se intoarse brusc, poate puțin prea brusc, spre pilotul electronic. Mica navă cercetaș nu avea gravitație artificială, un detaliu uitat de multe ori de Eric, fapt atestat si de multitudinea vânătăilor. De data asta fu proiectat spre stânga și în sus. Se lovi cu capul de marginea superioară, transparenta, a carlingii.
- Futu-i imperiu pe mă-sa! înjura Eric, ținându-se cu mâinile de cap.
Se roti, de data asta cu grijă, și ajunse exact în fața micului pilot electronic. Pilotul electronic era in dispozitiv de mărimea unei mingi de basket, capabil să transporte prin spațiu obiecte de maxim 3 Tone la distanțe imense prin galaxie. Funcționa, oarecum, la fel ca un pilot real. "Presupun că și căpățânile piloților adevărați sunt la fel de mari." Își zise el, cu mulțumirea cuiva care a zis o glumă bună și se simte răzbunat, cu toate că nu era nimeni prezent să-l audă, iar micul pilot electronic nu era capabil de umor.
Mulțumit și aproape sigur că asta va rezolva problema, ținu apăsat 30 de secunde pe butonul de sus, dreapta. În secolul 27 metoda preferată de a rezolva o defecțiune electronica era tot aceea de a face un restart aparatului, la fel ca la inceputurile tehnologiei. Aparatul scoase cateva sunete vesele, apoi interfața apăru pe ecran. Eric înjură din nou, dar de data asta în termeni nu la fel de agreabili ca înainte. Încăpățânatul aparat îi spunea același lucru ca și înainte, că a ajuns la destinație. Eric se uită din nou în jur si văzu doar negru, ca și în ultimele trei sferturi de oră. Cu furie, lovi aparatul cu pumnul având, totuși, grijă, să nu-l lovească în butonul de reset. La urma urmei acest aparat, defect cum era, era singura lui șansă să mai ajungă vreodată acasă. Sau într-o zonă locuită a spațiului, de unde putea chema pe cineva. Imediat alarmele de coliziune începură să sune. "Imposibil! își spuse." Era în spațiu gol și nimic nu putea schimba asta. Se gândi că acum s-au defectat și alarmele de coliziune. La urma urmei putea fi o bomba electronica. Puteau fi Ceilalți. Cine știa ce tehnologie aveau, de fapt? În puținele ocazii din acest război când oamenii i-au întâlnit, scorul a fost oarecum egal. Dar dădeau dovadă de o inventivitate mai mare decât a oamenilor. Doar priceperea piloților a salvat flota Imperiului până acum. Cu coada ochiului văzu o lumină în spatele lui și în fața direcției de mers. Se întoarse, de data asta încet, si cu groază. Acolo unde înainte nu era nimic, acum se vedea o planeta. Aproape, foarte aproape. Și apropierea creștea cu fiecare secundă. Eric stia ce urmează: planetă reală sau nu, urma să se prăbușească. Își scoase în grabă costumul, stia că nu are mult timp, și își turnă pe cap conținutul flaconului oferit la începutul misiunii. Trebuia să fie cea mai nouă armură, o combinație superbă dintre biologie si fizică, dar Eric simți doar fiori cand incepu să se extindă pe toata suprafața corpului său. Era rece și umedă si neplacută. Dar ar fi putut să-l protejeze de arderea reintrării în atmosferă.
