Monstrul

IV. Cearta

          -Și ea ce legătură are cu asta? întreabă bărbatul.
           -Parcă ai fi greu de cap! spuse Ingelise, ridicându-și mâinile în aer.
           Era un vampir cu vastă experiență în domeniul acesta și nu suporta incompetența pe care o aveau unii.
             Acesta se înfurie și trânti scaunul de perete. Nu suporta ca cineva să-l insulte, nu suporta nici măcar dacă cineva ar ridica tonul în fața lui.
             Ochii i se înnegresc. Sângele îi pulsa în vene și era de necontrolat. Acum semăna leit cu Lucifer, ai putea spune că era dublura lui.
                Toți se îndepărtară, lăsând femeia vinovată singură, aproape de el.
               -Cum ai îndrăznit să-mi spui? zbiară, prinzându-i gâtul cu mâna.
               -Nimic, stăpâne! șoptește. Vă rog frumos să vă iertați!
                 Camera în care discutau, era enormă, ar fi putut încăpea aproximativ cinci sute de oameni acolo. O masă mare și lungă se întindea pe toată lungimea ei, ocupând aproape tot spațiul.  Candelabrul, care era frumos atârnat pe tavan, care era mai mult ca o boltă, lumina încăperea. Doar că aici era puțin mai special, nu aveau becuri, dar în schimb aveau zâne care aprindeau cu greu chibriturile mult prea mari pentru palmele lor.
              -Niciodată, dar niciodată, să nu-mi mai vorbești așa! mârâie, aruncând-o în cel mai apropiat perete.
              Tocmai își făcuse un dușman, aproape la fel de bătrân ca el. Pielea albă a ei se deosebea de pielea celorlalți. Ochii roșii îi transmiteau doar ură.
                  Își șterse mâinile transpirate de pantalonii de blugi pe care-i purta, strâmbându-se. Nu era obișnuit să poarte așa ceva, el era mereu elegant.
                -Aș vrea să rămân singur!   
               Și asta s-a întâmplat. Nimeni nu încerca să-i încalce cuvântul.
            Misiunea lui era mult mai complicată decât a ei. Ea trebuia să-l iubească, el trebuia să-o facă să-l iubească. Sau pur și simplu trebuia să găsească ceva care ar însemna iubire.
                Nici măcar nu știa ce e iubirea. După eșecul pe care-l avuse în copilărie, a hotărât că va trata lumea exact cum a fost el tratat, cu spatele.
                Se ridică de pe scaun și merge cu pași grăbiți spre sala unde lua masa. Servitorii se obișnuiseră deja cu ieșirile lui nervoase.
             Majoritatea erau oameni pentru că așa dorea. Îi plăcea să le simtă frica și tremurul când le vorbea.
               -Ca de obicei! tună voacea lui, speriind tânăra care spăla geamurile înalte.
              În acea încăpere doar el avea voie să intre. În fiecare joi se făcea curățenie, dar doar atunci. Nu suporta mirosul persoanelor străine acolo.
              În fața lui fu așezată o farfurie plină cu Vită Wagyu, una dintre cele mai scumpe preparate și o cană cu cafea Kopi Luwak.
            Acestea era gusturile, costisitoare. Pe când alții abea trăiau cu salariul primit, el se lăfăia în bani. 
             Mulți îl visau plângând și alți mort, dar nu se dădea bătut. Se considera un bărbat puternic, de neînvins, așa cum îi spunea mama lui.
             Se ridică, trântind ușa în urma lui. Urcă scările, întrând în camera Janettei. Îi iubea numele, era unul exotic, ce-l ducea cu gândul la mare.