Lovesick

168 10 4
                                    

- Becca, trezeşte-te! Întârziem la echitaţie! Îmi ţipa Alessia în ureche, în timp ce sărea pe mine de parcă se credea la un rodeo.

- Alessia, lasă-mă! Am mormăit, încercând să o dau jos, dar nu prea reuşeam. Nu vrei să o lăsăm pe altă dată? Nu... nu mă simt prea bine.

   Oprindu-se imediat, s-a dat jos de pe mine, aşezându-se lângă.

- Ai răcit cumva? S-a îngrijorat aceasta, punându-şi mâna ei mică pe fruntea mea. Cred că ai febră. Eşti caldă.

- Mda... m-am prefăcut că tuşesc, profitând de ocazie.

   Mă îndoiam că aveam febră, dar din fericire surioara mea nu prea ştie să facă diferenţa între asta şi căldura de la pătură. De fapt, nici eu nu mă pricep să-mi dau seama când e febră şi când nu e. Dar ştiu la ce mă pricep: să mint când viaţa mea e în joc. Tuşind încă o dată şi strângându-mi pătura mai bine în jurul corpului, prefăcându-mă că mi-e frig, am convins-o pe Alessia că nu mă simt destul de bine încât să merg cu ea la echitaţie.

- Tu stai aici, surioară bolnăvioară. Am eu grijă de tine. Mă duc acum şi-ţi fac un ceai cald ca să te simţi mai bine. Lăsându-mi un pupic pe frunte, a ieşit din sufragerie, ducându-se direct în bucătărie unde a început să răstoarne oale prin dulap.

   Fir-ar! Pupicul ăla aproape m-a făcut să renunţ la minciună. Dar ce e făcut e bun făcut. Azi sunt bolnavă şi gata! Ca să-mi alung mustrările din minte, m-am întins către telefon, care era pe măsuţa de cafea de lângă canapea, să văd cât e ceasul. Înainte să îmi ajungă ochii la ceas, aceştia s-au oprit pe mesajul ce l-am primit de la un număr pe care nu-l ştiam. L-am deschis, curioasă să văd de la cine era şi ce voia.

   După ce l-am citit a doua oara, am realizat că mesajul acela era de la David.

   David chiar mi-a citit biletul!

- David chiar mi-a trimis un mesaj! Am sărit imediat în picioare, ţopăind prin cameră de fericire, în timp ce strângeam telefonul în braţe.

   Când m-am mai calmat, m-am aşezat înapoi pe canapea şi i-am scris un scurt mesaj în care i-am explicat de ce nu i-am răspuns mai devreme şi că abia aşteptam să ne vedem. Apăsând pe Trimite, am început iar să ţopăi prin cameră. Apoi telefonul meu a început să sune. Primisem un mesaj... două... trei. În total şapte mesaje în care îmi scria că nu am suficient credit.

- Nu! Nu pot să cred. Mama! Alergam prin casă, încercând să o găsesc pe mama să îi spun  că am nevoie de bani să-mi încarc cartela.

   Dar ea era la serviciu, iar când mi-am dat seama de asta, Alessia deja era în faţa mea cu un borcan de miere într-o mână şi o lingură în cealaltă.

- Alessia, lasă mierea şi îmbracă-te. Trebuie să ne grăbim, altfel vom întârzia la călărie!

- Dar... erai bolnavă... se mira aceasta, privindu-mă nedumerită.

   Iar eu eram prinsă cu minciuna.

- Pupicul tău, Alessia! Pupicul tău m-a vindecat. Luând-o în braţe, am învârtit-o de câteva ori, făcând-o să râdă, apoi am convins-o să se pregătească pentru că trebuia să plecăm în zece minute.

   Şi aşa m-am trezit eu, singură în baie, având doar zece minute la dispoziţie ca să mă pregătesc, părul încurcat şi ciufulit, şi nicio idee cu ce aş putea să mă îmbrac. Aşa că mi-am băgat placa în priză, am făcut cel mai rapid duş din viaţa mea, mi-am îndreptat părul în timp ce mă spălam pe dinţi, apoi mi-am răscolit dulapul de haine în căutarea unei ţinute potrivite. Şi astfel, după douăzeci de minute eram gata şi cu o cameră plină de haine. Le-am strâns repede pe toate şi le-am îndesat înapoi în dulap, făcându-le sul, şi am închis imediat uşile ca să nu mă îngroape acolo.

Iubire la prima...călărieWhere stories live. Discover now