Rușinică

171 8 6
                                    

REBECCA

A trebuit să-i dau eu repede foaia aia cu numărul meu, nu? Rebecca eşti aşa o idioată uneori. Dacă-ţi voia numărul, ţi-l cerea şi gata.

   Probabil acum râde de mine, sau a uitat foaia aia mototolită prin buzunarul jachetei pe care probabil a băgat-o deja în maşina de spălat şi i-a şi dat drumul.

- Când o să încetezi să mai fii aşa idioată să te arunci cu capul înainte în...fântână?

   În timp ce eram ocupată să mă încrunt la reflexia mea din oglindă, Alessia a intrat în camera mea şi se holba la mine de parcă încerca să-şi dea seama dacă am nevoie de o cămaşă de forţă sau de întreg personalul spitalului de nebuni.

- Tu nu ştii să baţi la uşă? încruntându-mă, m-am dus către ea pregătită să o dau afară din cameră.

- Am bătut... şi când te-am auzit ţipând credeam că îmi spuneai să intru.

- Intri doar când auzi că îţi spun să intri, nu când mă auzi ţipând de nebună pe aici, ai înţeles?

   Eram conştientă că ridicasem tonul destul de mult - probabil glasul meu se auzea până afară -  dar nu-mi păsa. Trebuia să mă descarc cumva. Iar Alessia avea să mă înțeleagă. Sau cel puțin așa speram.

- Da. Ăă... eşti bine?

   Surioara mea chiar îşi făcea griji pentru mine, iar eu tunam şi fulgeram în faţa ei, dar văzându-i feţişoara aceea îngrijorată, m-am mai înmuiat şi mi-am simţit corpul cum se relaxează puţin.

- Trec doar printr-o criză existenţială. Nu te speria că îmi va trece curând. Sper...

- E din cauza lui David şi a biletului pe care i l-ai dat? Mi-a zâmbit aceasta complice.

- Nu! Am minţit-o.

- Ce i-ai scris? I-ai spus că-l iubeşti? Entuziasmul ei dădea pe afară şi observam cum abia se abţinea să nu îmi sară în braţe şi să mă strângă cu toată puterea ei de fetiţă, care, pentru surprinderea şi nenorocirea mea, era destul de mare.

- Nu! Ieşi, vreau să fiu singură!

- Dar...

- Acum!

   Nu am mai aşteptat să termin cuvântul, pentru că deja am luat-o pe sus şi am dat-o afară din camera mea.

- Copil enervant... bombăneam în timp ce-mi găseam de treabă prin cameră, aranjându-mi lucrurile, poate poate așa mi se golea mintea.

   Dar nu. Grijile îmi reveneau şi mai că îmi venea să ţip când am auzit un ciocănit la uşă.

- Ce? mi-am păstrat tonul calm,  în timp ce trăgeam o maimuţă din pluş de o mână şi un picior, ca să-mi descarc furia. Sinceră să fiu, deja mă imaginam în pielea lui Tarzan. O zi de urlat în junglă mi-ar fi fost mai mult decât benefică.

- Pot să intru? I-am auzit vocea Alessiei.

   Inspirând adânc şi apoi lăsând aerul să iasă, m-am calmat, iar când i-am spus să intre, aveam vocea mult mai calmă decât m-aş fi aşteptat.

   Însă sora mea nu a intrat. Credeam că o fi plecat, dar peste câteva secunde am auzit alt ciocănit, urmat de aceeaşi întrebare.

- Becca, pot să intru?

- Da.

   Tot nimic.

- Intră! Am strigat, deja enervându-mă.

   Abia atunci uşa s-a deschis, iar surioara mea a intrat.

- E gata masa. Imediat ce m-a anunţat, a făcut stânga-mprejur şi a ieşit din camera mea, lăsând uşa deschisă.

   M-am abţinut cu greu să nu ţip la ea şi să o întorc din drum ca să vină să închidă uşa. Copilul ăsta nu învaţă niciodată să închidă o amărâtă de uşă. Of! Dar ştiam că era absurd să îi spun să închidă uşa, când evident eu trebuia să o deschid după două secunde ca să mă duc în bucătărie să mănânc.

   M-am dus imediat la baie să mă spăl pe mâini şi, ca să mă mai răcoresc, mi-am dat cu apă rece ca gheața pe faţă. Privindu-mă apoi în oglindă, am încercat să afișez un zâmbet chinuit pe buze, dar m-am hotărât să nu încerc să par prea fericită pentru că oricum nu-mi iese, şi m-am dus către bucătărie.

- Rebecca, mănâncă mai încet sau ai să te îneci! Mi-a făcut mama observaţii, în timp ce mă îndopam cu mâncare.

- E foarte bună lasagna asta! Băgându-mi şi ultima bucată rămasă în farfurie, mirându-mă şi eu că mi-a intrat toată în gură, m-am ridicat de la masă şi am pus farfuria în chiuvetă.

-Delicioasă! Am încercat să-i spun mamei în timp ce ieşeam din bucătărie, scuipând câteva bucăţele de mâncare prin aer.

- Nu mai vorbi cu gura plină! Am auzit-o pe Alessia strigând către mine în timp ce eu mă chinuiam să mestec şi să înghit lasagna din gura mea.

   Eram hotărâtă să uit toată povestea cu David, iar cel mai bun leac era o carte bună. Şi deja aveam una pe care am început-o cu câteva zile înainte şi pe care abia aşteptam să o termin. Aşa că m-am făcut comodă pe fotoliu, mi-am luat cartea în braţe şi mi l-am alungat pe David din minte.

   După două propoziţii, un gând mi-a distrus toată concentrarea şi deja citeam fără să-mi dau seama ce. Mâine trebuie să merg iar cu Alessia la călărit! Simţeam cum mi se face rău. Probabil mă apuca vreo răceală. Poate chiar gripă. Da, sigur era gripă. Ce bine ar fi să fie gripă... aşa nu va trebui să dau ochii cu David prea curând.

- Becca, vrei popcorn? I-am auzit vocea surorii mele din bucătărie.

- Da!

   Clar da! Ce am eu acum e mult mai grav şi cu siguranță nu voi putea uita de toată treaba cu David şi cum m-am făcut eu de râs cu acel bilet. Ce aveam eu nevoie era un serial. Un întreg sezon pe care să-l văd fără oprire şi cred că ştiu şi ce serial vreau să văd. Cred... bine, n-am nicio idee.

   Am deschis imediat laptopul şi am căutat pe internet seriale de acţiune care să-mi ocupe mintea. Dar apoi a venit Alessia cu un castron... nu, un lighean plin de popcorn, spunându-mi că vrea să vadă Mica sirenă, desenul animat nou apărut, aşa că mi-am încheiat ziua ceva mai devreme, adormind pe canapeaua din sufragerie cu popcornul în braţe, uitându-mă la desene animate cu sirene. Partea bună era că uitasem în sfârşit cum m-am făcut de râs. Partea proastă...  urma o nouă zi de echitaţie.

 

Capitolul acesta a fost scris de @XoLadyA , asadar toate meritele sa i le acordam ei. Am aprecia daca ne-ati lasa parerile voastre. Va pupam si ne cerem scuze ca nu putem posta cat de des vreti voi (si noi, credeti-ne ca ne-ar placea sa ne dedicam complet povestilor noastre), dar viata de student  nu e chiar atat de roz precum v-o imaginati (aici ma refer la cei care inca sunt la liceu sau gimnaziu). O duminica frumoasa!:*

Iubire la prima...călărieWhere stories live. Discover now