Colțul meu de rai (Final)

167 11 0
                                    

      Mă simțeam de parcă aș fi fost electrocutată. Mâinile îmi tremurau și nu știam pe unde să le mai ascund. Știam că sunt o idioată fiindcă reacționam așa la un pupic pe obraz și nu mai știam cum să mă port, pentru ca David să nu vadă ce efect are asupta mea. De ce mă simțeam ca un biet copil rătăcit?

Zâmbindu-i, mi-am făcut curaj și i-am luat mâna într-a mea. Apoi am regretat că am făcut-o. Încă tremuram. Mi-am retras imediat mâna și am dat să iau din nou zmeul, însă David m-a prins de mână și nu m-a mai lăsat să plec. Am făcut imposibilul și mi-am păstrat fața neutră.

- Mă gândeam să înalț zmeul. Vântul este numai bun pentru asta, acum.

I-am zâmbit cu jumătate de gură, prefăcându-mă că sunt așa tâmpită încât am uitat tot ce s-a întâmplat în ultimele minute, însă privirea lui pătrunzătoare m-a făcut să întorc capul și să mă fac că plouă. Sclipirea din ochii lui îmi făcea stomacul să se strângă într-un mod în care n-o mai făcuse niciodată.

- Vreau să mă bucur cât de mult pot de momentele petrecute alături de tine, pentru că simt că am ajuns în rai, dar nu știu cum să fac să rămân aici.

Mi-am întors privirea înapoi către el. Îi citeam simceritatea pe chip și m-am topit toată. Îmi venea să mă las moale în brațele lui și să opresc timpul în loc. Dar nu. Nu puteam face asta. Nu eu.

- În rai? Serios? chicotind, am continuat: înseamnă că raiul este peste tot.

- Da. Peste tot unde ești și tu cu mine.

Mă așteptam la orice, dar la asta nu. Speram să îmi dea așa un răspuns, dar acum să l-am primit, nu mai știam cum să reacționez. Voiam să îl iau în brațe și să nu-i mai dau drumul. Aproape mi-am făcut curaj. Aproape am reușit. Dar când să încerc, măcar, el s-a ridicat și a ridicat zmeul de jos. Eu am rămas pe pătură, privindu-mi mâna ce mi-o încălzise el, devenind din ce în ce mai rece și tânjind după atingerea lui.

De ce, Doamne? De ce? Nu pot să mă hotărăsc și eu ceva mai repede, te rog?

Brusc, imaginea cu mine mergând lângă David ce privea atent către zmeul care zbura deasupra lui, și luându-l în brațe, mi-a venit în minte. Am alungat-o o dată. De două ori. Dar continua să-mi revină, în timp ce vocea interioară îmi spunea că voi regreta dacă ratez și șansa asta.

Mama mă-sii! Dar ce-s eu? O puștoaică la prima ei întâlnire?

Ridicându-mă de pe pătură, m-am apropiat de el și, înainte să mă răzgândesc a nu știu câta oară, mi-am pus o mână pe umărul lui. El și-a pus brațul pe după mijlocul meu și, de parcă era cel mai normal lucru și mai făcusem asta de nenumărate ori, și-a aproiat fața de a mea, în timp ce eu m-am ridicat pe vârfuri, iar totul a sfârșit într-un sărut ce mi-a oprit mintea în loc și mi-a făcut inima să bată din ce în ce mai tare.

Când ne-am desprins din sărut, am întors amândoi capul către zmeu și priveam cum zboară tot mai departe de noi, pentru că David a scăpat sfoara din mână. Cu un zâmbet, am întors capul către persoana ce mă făcea să tremur fără a-mi fi măcar frig și mulțumeam cerului pentru acest moment absolut perfect. Și el m-a fixat cu privirea, urmărindu-mi reacția și studiindu-mi fiecare gest, de parcă ar fi vrut să-mi captureze fiecare zâmbet și să-l păstreze în sufletul lui - eu cu siguranță asta încercam să fac.

- Așa te simți când ajungi în rai? Pentru că nu vreau să mai plec de aici.

Auzind acestea, m-a strâns și mai tare în brațe, chicotind lângă urechea mea.

- Mergem să încercăm să prindem zmeul ăla, sau rămânem în colțul nostru de rai? mi-a șoptit la ureche, făcându-mă să-mi țin respirația câteva secunde.

- Nu știu. l-am privit în ochi. Mie îmi place în rai.

M-am ridicat pe vârfuri și mi-am lipit buzele de ale lui, sărutul făcându-mi iar întreg corpul să se cutremure, iar inima să-mi facă tumbe, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept.

­-Deci așa ați început să vă întâlniți voi doi? mă întrebă micuța din fața mea, cu ochii-i sclipind de bucurie.

-Da, iar de atunci am fost de nedespărțit, i-am răspuns, zâmbind și mângâindu-i părul moale și negru ca abanosul, fiindu-mi imposibil să nu remarc cât de bine seamănă cu tatăl ei. Obișnuiam să-i spunem în fiecare noapte câte o poveste, iar în această seară a cerut să-i zicem cea mai frumoasă poveste pe care o știam.

-Și totul datorită surorilor voastre?

Am început să râd, gândindu-mă la cât de mult au contribuit cele două la înfiriparea relației noastre.

-Cred că ai putea spune că mătușile tale au jucat cel mai important rol în relația mea și a tatălui tău. Dacă Alessia și Cassie nu complotau, probabil că acum nu aș fi fost mămica ta.

-Eu cred că unele lucruri se întâmplă cu un scop.

Vocea lui blândă mă făcu să zâmbesc și să-mi îndrept privirea spre el. Chiar și în pijamale, ciufulit și cu ochii obosiți, era cel mai frumos bărbat pe care îl văzusem vreodată, cel de care mă îndrăgostisem în urmă cu zece ani și de care continuam să mă îndrăgostescîn fiecare zi.

-Cred că fiecare om are o jumătate și, mai devreme sau mai târziu, o va găsi și-și va petrece tot restul vieții alături de ea, continuă el, punându-și un braț în jurul taliei mele.

-Chiar și eu? rosti ea, gurița ei mică formând un „o".

-Chiar și tu, dar jumătatea ta poate să mai aștepte, i-am zis, ciufulind-o.

-Încă douăzeci de ani, dacă se poate, mă completă David, încruntându-se.

Am îmbrățișat-o amândoi pe Olivia, învelind-o și sărutând-o pe frunte, apoi am ieșit din camera ei, lăsând-o să pătrundă în lumea viselor.

M-am cuibărit la pieptul lui, singurul loc unde mă simțeam protejată, și am închis ochii, reamintindu-mi cum l-am cunoscut și cum a înflorit relația noastră.

-Când ai simțit că te-ai îndrăgostit de mine? l-am întrebat, din senin, gândindu-mă încă la toate lucrurile pe care i le povestisem fetiței noastre.

David căzu pe gânduri câteva secunde, analizând întrebarea de parcă ar fi fost cel mai amplu subiect de dezbătut pe care i-l oferisem.

-Cred că din momentul în care am apucat să vorbesc cu tine în cofetărie, am știut că îmi vei da lumea peste cap. Aveai o sclipire aparte, ochii îți străluceau când vorbeai, de parcă fiecare particulă de iubire și lumină din lume se adunase în privirea ta. Tu, Rebecca, m-ai făcut să iau în calcul posibilitatea existenței dragostei la prima vedere. Și, crede-mă, eram convins că așa ceva nu există.

-Eu nu cred în dragoste la prima vedere, dar în dragoste la prima călărie da, am chicotit, conștientă de dublul sens al vorbelor mele. Prima oară când m-a cărat Ale după ea, la Grajdurile de Aur, iar tu m-ai ajutat să mă urc pe Black și m-ai dus la banca de lângă lac, punându-mi sufletul tău pe tavă. M-ai învățat să mă deschid în fața ta - și am făcut-o cu atâta ușurință, căci am simțit că era firesc - și m-ai învățat să am încredere. Să iubesc... Lângă tine am înfruntat orice obstacol, lângă tine am colțul meu de rai.

-Te iubesc, Becca - Becky - Becks. Enorm, zise, cuprinzându-mi capul în palme și sărutându-mă dulce. Tu ești colțul meu de rai.



Povestioara noastră a rămas demult uitată, dar grație dragii mele xoLadyA, am reușit să ajungem la sfârșit. Sperăm că v-a plăcut mica noastră colaborare și că v-am atins măcar un colțișor de suflet.

Multă iubire să aveți! 

Iubire la prima...călărieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum