Directorul

Douăzeci și șapte

-Sunt bine, spune exasperat când îmi așez mâna dreaptă peste fruntea lui.

-Auzi, mai aveam puțin și leșinam, lasă-mă în pace, îl cert.

-Daniela are dreptate. Știi cât de îngrijorați am fost pentru tine? Dacă mă mai pui pe mine sau pe saracă Daniela printr-o situație ca asta, te dezmoștenesc, îl amenință doamna Korilian.

-Îmi pare rău că încercam să îmi apăr iubita și copilul, spune bosumflat.

-Mulțumim din nou, repet pentru a cincea oară.

-Nu contează! Puteai să te trezești și tu mai repede, știi câte griji ne-am făcut? Săraca Daniela a fost cea mai afectată.

-A trecut o săptămână, nebunelor! Mâine am voie să plec, calmați-vă, spune.

Sincer, nu mă deranjează că m-a făcut nebună. Acum că e treaz, poate să mă facă și o zgripțuroaică bătrână, atâta timp cât îi aud vocea.

-M-ai făcut cumva nebună?

Pot vedea regretul instant ce apare în ochii lui Bruce. Sunt convisă că nu a spus-o cu răutate, ci în glumă, însă regretul din privirea lui e generat de frica de propria mamă.

-Eu? Când te-am făcut eu pe tine nebună?Te lasă auzul, mamă.

-Acum mă faci bătrână?

-Ce?!

Acum sunt sigură că doamna Korilian doar îl tachinează, dar aleg să nu mă bag, vreau să văd cum decurge această micuță scenetă.

-Dacă mă lasă auzul înseamnă că sunt bătrână, îi explică dojenitor cu mâinile în șolduri.

-Nu e adevărat. Ești tânără, mai tânără ca Daniela, spune cu mâinile ridicate în semn de predare.

-Așa credeam și eu, spune învingătoare în timp ce chicotesc înfundat.

Mi-au lipsit atât de mult momentele în care Bruce mă face să râd. Nu mă așteptam să văd un astfel de moment, însă mi-a ridicat moralul.

Privesc ceasul și mă ridic repede pe scaunul de lângă pat. Îl sărut ușor pe Bruce și mă îndrept spre ușă.

-Chiar nu poți reprograma? tonul dezamăgit al lui Bruce îmi atrage atenția și mă întorc spre el.

-Trebuia să merg acum o săptamânâ, dar...știi tu.

Dă afirmativ din cap și mă îndeamnă să plec. Îi zâmbesc încurajator și ies din salon. Mi-aș dori să vină cu mine, dar sunt nerăbdătoare, iar doctoriția mea cred că îmi va da în cap dacă reprogramez.

Din fericire nu trebuie să plec din spital, trebuie doar să mă duc la etajul doi. Adevărul e că l-am rugat pe doctor să îl pună pe Bruce într-un scaun că rotile ca să poate veni cu mine, dar mi-a interzis. A spus că Bruce nu are voie să se ridice, iar când va ajunge acasă va trebui să stea în pat încă o săptămână și când își va reveni să nu facă vreun efort.

Bat în ușă și intru ușor. Doamna care a fost programată înaintea mea se îmbracă și discută cu doctorița care îmi face semn să aștept. Privesc burta proeminentă a femeii și nu îmi pot abține un zâmbet. Așa voi arăta și eu, iar Bruce nu mă va lăsa să mișc un deget. Mi-a garantat asta.

-Deci, Anne, ai nevoie de repaus total. Totul este în regulă, dar nu mai e mult până băiețelul tău decide să vină, îi explică doamna Acrow.

-Stai calmă, nu aveam de gând să mișc un deget.

Femeia iese din încăpere și îmi zâmbește, iar eu îi întorc zâmbetul. Doamna Acrow mă îndeamnă să mă întind și fac întocmai.

-Cum te simți, Daniela?

-Minunat, spun calmă.

-Ceva grețuri?

-În fiecare dimineață, dar nu mă deranjează la fel de mult ca la început, explic liniștită.

-Ești foarte veselă. Să înțeleg ca tatăl se simte mai bine? Atât de bine încât ți-a facut un cadou? întreabă și privește inelul de mâna mea.

-Cam așa, spun timidă.

Adevărul e că nu i-am spus nimic lui Bruce și nici el nu pare să fi observat. Ce-i drept, am fost distrași în ultima săptămână ca să discutăm despre asta. Inelul a rămas pe mâna mea de când s-a trezit.

-Totul pare în regulă, spune în timp ce privește spre ecranul care arată imaginea cu copilul meu.

-Ești pregătită să aflii sexul? întreabă docotrița cu zâmbetul pe buze.

-Normal, spun nerăbdătoare.

Îmi privesc picioarele în timp ce aștept să ajung la etajul lui Bruce. Abia aștept să îi spun.

Ușile liftului se deschid, iar eu merg grăbită spre salonul în care se află tatăl copilului meu. În hol sunt întâmpinată de tata. Îl îmbrățișez și îl privesc confuză.

-Tată, ce faci aici? îl întreb.

-Am venit să te văd și când nu te-am găsit doamna Korilian mi-a spus că ești la control. Ai aflat?

-Da, am aflat, spun fericită.

-Ai aflat?! doamna Korilian iese din salonul lui Bruce și intră în discuție.

Zâmbetul nerăbdator de pe fața ei mă încântă și mai tare.

-Este ce am crezut noi? întreabă nerăbdătoare.

Aprob, iar doamna Korilian sare în sus de bucurie, chițăind fericită și mă îmbrățișează strâns.

-Ce ați crezut ca va fi? întreabă tata nerăbdător și confuz.

-Îmi pare rău, tată, dar speram să îi spun lui Bruce prima dată.

Tata oftează trist, dar aprobă și mă îndeamnă să intru în salon.

Fac întocmai și sunt întâmpinată de zâmbetul frumos al lui Bruce.

-Cum a fost? E totul în regulă? întreabă agitat.

-Da, totul e în regulă. Bruce, aș vrea să vorbim, spun hotărâtă să discut și despre dorința lui de a mă cere de căsătorie.

Mă așez lângă el și îi arăt inelul de pe degetul meu.

-Iubito, crede-mă, aș vrea să fi sărbătorit altfel faptul că ai acceptat să te căsătorești cu mine, dar din păcate doctorul mi-a interzis orice fel de efort.

Adevărul e că m-a lăsat fără cuvinte. A observat că port inelul de la el, dar nu a spus nimic.

-De ce nu ai zis nimic?

-Pentru că am presupus că scrii vreun discurs prin care să accepți.

Îl privesc confuză. Să scriu un discurs?

-Iubito, ții minte că mi-ai povestit cum tu și Luke obișnuiați să vă trimiteți bilete? Ăsta a fost modul meu de a te cere, îmi explică amuzat.

Fac ochii mari și realizez că nu nici nu mi-a trecut prin minte că a făcut asta.

-În apărarea mea, eram prea ocupată ca să mă gândesc că tu urma să mă ceri în modul ăsta.

Zâmbește și îmi sărută mâna.

-Totuși, mi-aș fi dorit să sărbătorim asta măcar printr-o îmbrățișare, spune trist.

-Cred că pot găsi un mod să sărbătorim doar prin vorbe, spun nerăbdătoare.

Mă privește confuz preț de câteva secunde, dar fac semn spre burta mea și face ochii mari.

-Ai aflat?

-Dap, vei fi tatăl unui băiat, spun încântată.