Inima mea a crescut în mine ca aluatul la dospit
A dat pe dinafară, a luat-o la goană
Pe străzi, abia ținând pasul cu ea
respirând bătăi pe minut printre nori
zâmbind în libertatea roșiatică
într-o deplinătate tăcere împăciuitoare.
inima mea, incapabilă în a se duela
inima mea, o nestemată nefabricată
inima mea, o pasăre liberă pe cer
inima mea, singurul zombi pe care l-aș putea iubi.
Pe fundul lacului, mărilor și-al oceanelor
Inimi stau în taină și privesc
La piepturi falnice râvnesc
Și comploturi pregătesc.
Vor ce-i mai bun, pentru noi și dânsele
Un loc ascuns, tăcut, încălzit
Între alte câteva organe
Îmbibate-n sânge limpede
Legănându-se-npânza venelor.
Inima din inima mea
E un tărâm al visurilor
Inima nu crește prin însămânțare
E oglindirea ta.
Odată cu tine, respiră și ea
După chipul și asemănarea ta
N-o poți păcăli, n-o poți trăda
Negreșit și veșnic loială
Nu-ți vorbește
doar ascultă
Și simte tot ceea ce simți și tu.
Inima e o poartă către stele, către visare, către nemurire
Infinitul se derulează, doar când oasele ți se topesc
Inima e locul Sfânt
E puterea
E slava ta.
N-o supăra, ca-ntotdeauna.
Inima, un cimitir înfloritor.
Inima, o grădină roditoare.
Inima, tu în miniatură.
Și ce ne-am face fără ea?
Inima...
