Acest cuvânt îmi tot răsuna în minte de o săptămână întreagă. Totul a decurs bine între noi până acum, William e liniștit și mereu e lângă mine.
Era ora 6 dimineața și eu din nou nu aveam somn, îl priveam cum doarme. Cred că visa ceva, se strâmba într-una.
Nu am mai vorbit cu Lucas de aproape două săptămâni, și trebuie să scap de William, în ultimul timp stă non-stop cu mine. Și chiar dacă e enervant, mi se pare drăguț.
Suntem tot în casa tatălui său și nu prea am ieșit din ea, stăm închiși în cameră și nu știu de ce...dar las-o baltă, îmi place compania lui William atunci când e în apele lui.
— William ai o fetiță. îi reamintesc
— Și ce ai vrea să fac? Să scriu în stele?
— Un părinte normal asta ar face.
El începe să râdă și își aranjă pătura de sub el. Suntem pe un bloc din Londra, întinși o pe o pătură pufoasă și privind cerul înstelat. Vântul adia ușor și era super după ziua călduroasă de azi. E un moment de neuitat, doar noi doi și un cer plin de stele deasupra noastră.
— Cu câte fete te-ai culcat până acum?
— Nu întreba asta acum. E un moment prea perfect.
Am chicotit și m-am cuibărit la pieptul lui. Era deja începutul toamnei, nici nu mi-am dat seama cum de a trecut vara așa de rapid.
Brusc mi-am adus aminte de Stefan si Marlene, s-au despărțit atunci. Și Stefan e devastat, a plecat înapoi în America și William a spus că nu a mai dat niciun semn de viață, și la fel aș putea spune și despre Marlene, nu știu absolut nimic despre ea. Dar Stefan merită toată suferința, dacă a dorit cluburi și alcool și-a primit pedeapsa bine meritată.
— Când vom avea parte de o viață normală? Fără mafie și chestiile astea?
— Îți promit că într-o bună zi tot ce îți dorești se va împlini.
Ar fi frumos, dar nu știm ce ne rezervă viitorul. Poate...poate mă voi îndrăgosti de alt băiat, am numai douăzeci de ani și am încă mulți în față. Poate cu o criză de-a lui William voi fugi din nou de la el, și nu mă voi mai întoarce niciodată. Poate.
Mulți au viitorul în față dar preferă să plângă după trecut.
Îmi amintesc când l-am văzut prima dată pe William, chiar înainte să îmi pună cârpa aceea la nas și să adorm. A spus că îmi va face viața un iad, și chiar mi-a făcut-o dar și el trăiește în acest iad creat de însuși el. Nu-l suportam prima dată, era atât de îngâmfat încât îmi venea să-l scuip între ochi, e o nebunie. Și când m-a lovit prima dată, îl voiam un om mort. Și când mi-a furat inocența, nu voiam să mai știu de el vreodată, să uit că a existat. Dar imediat după acea zi, la spital am avut acel coșmar, William îmi spusese că mă iubește, a bolborosit ceva de "interzis" și și-a dus pistolul la tâmplă.
Am tresărit scurt la acest gând și William se uitase confuz la mine.
— Ce e?
— Nimic...
— Ți-e frig?
Aș vrea să spun că nu-mi e, dar vântul a devenit cam violent.
Am dat scurt din cap și el se ridică, dându-și geaca jos și întingându-mi-o.
— O să-ți fie ție frig, ai tricou, eu măcar am bluză.
— Am o idee. Întinde-te la loc.
M-am întins, el la fel și pus geaca peste amândoi, ca un fel de mini pătură, dar trebuia să stăm prea apropiați. Îi simțeam respirația pe frunte. Și m-am simțit atât de relaxată atunci când am expirat parfumul lui, și era îmbinat cu țigări. Nu am nimic împotriva fumătorilor, dar pentru țigări irosești bani și cel mai important minute de viață.
— E bine așa?
— Mult mai bine. William...dacă tu nu te vei controla niciodată...cum vei putea avea o familie? O viață liniștită?
— Nu știu. Dar voi reuși, pentru dragostea noastră.
— De unde ști că vom fi împreună mereu?
— Pentru că știu că niciodată nu voi mai iubi pe altcineva.
Parcă încep să plâng, nu credeam că astfel de cuvinte pot ieși din gura lui William. L-am sărutat pe obraz și l-am cuprins în brațe. Corpul lui masiv fiind lipit cu totul de al meu.
Deodată suntem întrerupți de telefonul lui care sună.
— E tata. spuse William. Poate are ceva important să ne spună.
~ Da.
~ Justin e mort.
~ Ce?!
~ Serios. El a omorât-o pe iubita lui Stefan, și Stefan la omorât pe el.
~ Marlene e moartă?
Inima s-a oprit în loc și pieptul mă înțepa nelăsându-mă să respir. Marlene e moartă? Nu pot să cred.
~ Da. Din păcate...Stefan e devastat, acum idiotul de Joseph mi-a spus totul.
~ Unde s-au întâmplat?
~ În Londra.
~ OK. Eu închid. Pa.
Am început să plâng. Încep să cred că în viața mea nu există niciodată momente fericite care să dureze peste o oră. Mereu răzbunare, mereu decese și mereu prietenii dragi.
M-am ridicat și William la fel.
— Trebuie să mergem la Stefan. îi spun
El încuviință. Probabil nu e atât de trist, încă un dușman de-al lui e mort. Adică Justin ăla, care ne-a făcut să stăm închiși în casă de zile bune.
— Dar unde e Stefan? îl întreb
— Știu eu unde e.
Am urcat în mașina lui și a început să conducă pe niște străzi complet necunoscute mie. Se opri în fața unei case mici. Nu o cunoșteam, și aici se află Stefan?
Am coborât și William nici nu a mai trebuie să bată la ușă că deja intră în casă, în micul salon, Stefan era întins pe jos, cu o haină în mână și o grămadă de sticle goale de alcool pe lângă el.
Merg spre el și îl iau în brațe, și spre surprinderea mea el îmi răspunse, am început să plâng și eu. Știu cum e să pierzi pe cineva drag.
— I-am pierdut... Doi deodată...
— Cum adică doi Stefan?
— Marlene era însărcinată în două luni...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
