Urme in suflet!!!

Part VI: Rătăcit în gînduri!

Abisul sufletului

Abis al sufletului meu,

Mă laşi să cad fără să vreau,

Nu-ţi pasă că mă prăbuşesc

Chiar ţi-e pe plac, vazind cum mă risipesc.

De ce pe mine, de ce anume eu?

Mă dai pieirii, nici nu mă-ntrebi de vreau

Nici nu-mi oferi măcar o şansă,

Joci crud şi nici nu-ţi pasă.

Dar poate merit pedeapsa ta,

Rătăcind în mortala negură

Te rog, răspunde-mi tu ceva

Fă-mi semn, arată-mi calea mea.

Eşti mîndru şi dur cu mine,

Şi nici nu vrei să mai vorbeşti,

Cu ce te-am supărat pe tine?

O vorbă măcar să mi-o rosteşti.

Suflete, te rog să părăseşti,

Acest abis mut si fără sens

Căci Viaţă vreau, lumina eu cerşesc,

Să respir vreau, vreau ... să Traiesc.

Amintire

Stînd în lumina orbitoare-a nopţii,

Luptînd mereu cu umbrele tăcerii,

Încerc să trec de frontiera morţii,

Călcînd încet pe urmele durerii.

Încerc să uit de toţi, să uit de toate,

De oameni dragi, de ură şi iubire,

Dar sînt înjunghiată pe la spate,

De sabia numită „amintire.”

Suflet zbuciumat!

Aud cum ploaia în geam îmi bate

Privesc în gol, gîndesc în şoapte

Nimic nu mai are culoare

Sfirşitul îmi dă oare tîrcoale ?

Nu-mi pasă dacă sunt pierdută

Nu-mi pasă de nimeni şi nimic

Chiar şi de Fiinţa mea cea pustiită

Indiferenţa îmi este unicul amic.

Sufletule, nu te mai zbuciuma !

Ma calci pe nervi şi hotărăşte-te deja

Ori mai stai, ori gata pleacă

Fă ceva, nu ezita.

Căci deja nu are rost,

Să cerşesc, viaţă, în faţa ta

Poate aş fi vrut să mai trăiesc

Însă sigur nu aşa.

Îmi iau ramas bun de la tine,

Sigur nu va mai exista ziua de mîine.

Poate pentru tine, însă nu şi pentru mine

Suntem străini şi tu liber în fine.