Soaptele marii

Capitolul 7

   M-am trezit dezorientată. Mă dureau mâinile şi spatele, hainele mele erau umede, miroseau a sare şi voiam neapărat să fac un duş. Peştera era întunecată, însă nu eram singură. Hayden mă privea cu o expresie neutră. Stătea pe piatra aceea plată, sprijinit de o porţiune mai netedă de stâncă. Purta o pereche de blugi şi un pulover albastru.

   -Bună dimineaţa!

   -Bună pe dracu’!

   Îşi mută privirea de la mine la apă. Aceasta se tulbura şi am vâzut o formă lungă, cu o coadă de peşte. O sirenă incredibil de frumoasă se ridică din ape. Avea părul negru împletit în cosiţe gingaşe cu perle lucitoare. Avea un bust mare. Purta un mânunchi de alge împletite în chip de sutien. Coada ei era de un verde smarald. Solzii mici aruncau lumini stranii pe pereţii peşterii. Ţinea în mână o pungă diformă, de genul sacilor impermeabili. Se apropie de mine şi lăsă sacul jos, fără o vorbă. Înnotă tacticoasă până la piatra lui Hayden şi se întinse languroasă pe piatră, la picioarele lui.

   -Ce mai face Prinţul?vorbi cu o voce pisicoasă, densă ca mierea.

   -Ce vrei, Rae?i-o tăie el direct. Era încă inexpresiv. Mă privi din nou.

   Am întins o mână spre sacul acela. Se închidea ermetic. L-am deschis cu degetele tremurânde. Mă dureau şi erau pline de bătături. Am aruncat curioasă o privire înăuntru.

   -Haide, Hayden. Nu trebuie să te prefaci în faţa unei corcituri. Unei Jumătăţi.

   Mi-am aţintit privirea într-acolo. Sirena se săltase pe piatră. Faţa ei frumoasă cu buze roşii era aproape de cea a lui Hayden.

   -Da, Hayden, am aprobat, scoţând hainele care erau în sac. Nu trebuie să te prefaci. Asta ai făcut din prima clipă. Acum ştiu de ce. Poţi să renunţi la mască. Oricum nu mă impresionează jigodiile. Fie ele cu plămâni sau branhii.

   Sirena mă privi şocată. Hayden nici nu mă privi.

   -Cum îndrăzneşti?! Comentă sirena. Cum îndrăzneşti să vorbeşti aşa cu el, fetiţo?

   Se săltă înapoi în apă şi veni lângă mine. Cum stăteam acolo, jos, eram la acelaş nivel cu ea. Am simţit palma ca pe o lopată în faţă. Durea ca naiba, însă nu am avut timp să mă gândesc la durere. Am lăsat jos bluza pe care o ţineam şi am plesnit-o pe sirenă cu toată puterea mea. Capul ei sări în spate şi mâinile i se desprinseră de stâncă. Căzu în apă. Am băgat repede hainele la loc în sac, în caz că se gândea să trimită o ploaie de peşteră asupra mea.

   Se ridică din apă cu obrazul roşu. O urmă rozalie se forma pe măsură ce sângele îşi continua circulaţia. O expresie indescriptibilă îi juca pe faţă. Parcă voia sa ma tranşeze nu alta. Ca să fiu o scorpie incredibilă, am ridicat din sprâncene.

   -Rae, se auzi vocea lui Hayden. Calmează-te. Nixie este am mea şi nu îţi dau voie să o răneşti.

   -Nu sunt a ta, am comentat. Nu am fost, nu o sa fiu şi nici nu sunt.

   -Nu înţeleg, se pleoşti ea. De ce o vrei pe ea? Nici măcar nu e frumoasă.

   Ştiu că nu ar fi trebuit să îmi pese, dar asta a durut. L-am privit pe Hayden cum se ridică de pe piatră şi face un gest cu mâna. Deodată, apa din jurul lui Rae se transformă în gheaţă şi era era prinsă, incapabilă să se mişte.

   -Dacă mai vorbeşti vreodată aşa de ea, o ameninţă Hayden, corpul lui emanând putere, îţi promit că îţi tai coada. Părea categoric. Vocea lui suna ca un tun. Pleacă, îi ordonă şi gheaţa se sparse şi se topi cu repeziciune.