12. Rugină

299 22 9
                                    

După trei luni

Viaţa în L.A devenea din ce în ce mai mizerabilă pentru Kat. Nu înţelegea de ce mai pierde vremea acolo. Chuck dispăruse de ceva vreme,cu tipa brunetă, Lorette sau Lilith, cum îi spunea el. Keith era tot mai închis în el, nu mai lucra la club, ci îşi îneca existenţa în alcool prin baruri de la colţurile străzilor, iar Delia era devastată şi locuia înapoi cu prietenul ei agresiv care îi reamintea zilnic de greşeala ei de a se muta. Fangtasia nu mai avea succesul de odinioară, ci devenise mai liniştită, fără prea mulţi angajaţi, iar serviciile aveau calitate medie, dar şi aceasta scădea treptat. Lilith se asigură că o dată cu plecarea ei totul se va duce de râpă, deoarece localul ajunse în grija unui bătrân om de afaceri ce avea planuri solide de demolare a clădirii.

Durea să vezi că încercarea ta de a-ţi face un viitor eşua. Durea să vezi dezastrul ce te înconjoară. Durea să îţi dai seama că eşti mort şi nu poţi da timpul înapoi pentru a schimba ceva. Fum şi pietriş. Ceaţă şi cioburi. Abur şi cărbuni încinşi. Ştii că sfârşitul îşi va face prezenţa, iar speranţa este flacăra vie ce încă te împinge spre agonie, moartea sigură, extaz.

Roşcata privea spre particulele de praf ce se legănau ameţitor în singura rază de soare ce pătrundea printre jaluzelele albe, aşteptând parcă ceva, pe cineva. Sunetul unor paşi repezi se apropia de uşă, apoi trei bătăi începură a-i inunda simţurile. Se ridică de pe podeaua rece, din parchet vechi şi se îndreptă spre sursa zgomotului. Mobila era difuză, în culori neştiute de ea, deşi în realitate erau şterse, maronii şi prăfuite. Prin capul ei umblau gânduri anapoda, iar timpanele ei jucau un dans al nebuniei. Părul îi era ciufulit, fără strălucire, iar pupilele  aproape inexistente. Buzele aveau crăpături adânci, răni, un aspect uscat, ca şi cel al tenului ei, palid ca luna în miezul nopţii. Vânătăile plumburii, dar şi tăieturi proaspete ieşeau în evidenţă peste pielea ei albă. Picioarele nu o mai prea ajutau, o dureau, era ca şi cum călca desculţă peste lavă. Suferinţă şi la propriu, dar şi la figurat.

După ce lanţul căzu pe lângă zăvor, o fată blondă îşi făcu loc în cameră, îmbrăţişând-o pe prietena ei.

- Ţi-am spus să vii să locuieşti cu mine! Uite ce ţi-a făcut, Delia… Cât vei mai continua aşa?

Nici un răspuns. Se refugie cu greu în acel colţ întunecat al încăperii, adulmecând mirosul dezgustător de ţigară ce predomina. Privea peste acea rază stingheră ce lumina o oglindă la fel de prăfuită ca şi restul lucrurilor, inclusiv ea. Îşi strânse genunchii la piept, iar bărbia îi alunecă între acea mică crăpătură dintre ei. Se legăna slab în faţă şi în spate, stârnind o lacrimă sărată să-i ude pielea de gheaţă, ce tremura sub ochii celeilalte siluete din încăpere.

- Pleacă, reuşi să şoptească. Ţi-am spus, nu contează, nu mai contează…

Fruntea blondei se crispă. Oftă.

- Nu. Nu merită să te gândeşti la el. E un gunoi.

- Ştiu.

Surâse, apoi se forţă să schiţeze un zâmbet strâmb. Arăta groaznic, până şi ea ştia asta. Nu conta, nimic nu conta dacă el nu era acolo. N-a ştiut să-l păstreze, iar acum a plecat cu Lorette… şi nici nu e de mirare. Era mult mai frumoasă decât ea, mai deşteaptă, avea o situaţie financiară mai bună.

- Sunt praf, zise ea începând a râde isteric, privită de Kat. Ce aş putea face? El a ales.

Încet, râsul se stinse, lăsând loc lacrimilor. Şi poate era mai bine aşa, astfel nu va afla niciodată adevărul despre el şi lumea lui secretă.

- Pleacă, întoarce-te acasă la părinţii, prietenii tăi. Aici nu ai nimic. Ştiu că vrei, mereu ai vrut. Ţi-e dor.

- Dar te am pe tine.

Moarte în paradis- FangtasiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum