Step Brothers

50. Îti Trimit Locația

Ma gândesc la toate astea pana nu mai am putere sa plâng și în cele din urma adorm.
Tresar speriata când aud ușa ca se trântește de perete și nu am curajul sa ma întorc. Știu deja cine e. Asa ca mai bine ma prefac ca dorm, poate ma lasă în pace.

- Sara!

Vocea aceea îmi e atât de familiara. Ma întorc destul de încet pentru ca ma doare încă tot corpul și rămân incremenita când vad cine e în fața mea.

Jungkook pov.

A trecut o săptămână. O săptămână nenorocita de când nu mai știu nimic de Sara. O săptămână în care am dormit atât de rău încât pot spune ca și dacă dormeam afara era mai bine. O săptămână în care m-am gândit unde e, cum e, dacă e bine, dacă a mâncat ceva.
Nu știu nimic de ea de o săptămână! Simt ca îmi pierd mințile și nenorocitii ăia de polițiști nu fac nimic s-o găsească. " Facem tot ce ne sta în putință." E tot ceea ce aud de la ei.
Karen e devastata și fetele la fel.
Tot odată, polițiștii ne-au dat voie sa ne mutam înapoi acasă pentru ca nu au mai găsit nimic timp de câteva zile. Au spus ca dacă probele pe care le au n-o sa ne ducă la infractor o sa lase balta cazul. Bine, n-au spus-o în felul asta, dar asta se înțelege.
De când m-am întorc acasă dorm în camera Sarei. Pentru ca, surprinzător, încă are mirosul ei. Mesajul ăla nenorocit e tot pe perete pentru ca nu a avut nimeni timp să-l acopere cu vopsea având în vedere ca o cautam ca disperații pe Sara.
A trecut o săptămână, dar ma simt de parca au trecut 10 ani.
Karen plânge în fiecare zi de când a aflat ca a dispărut, și băieții sunt la fel de îngrijorați.
Acum stau și ma uit pe nenorocita asta de harta, împreună cu Namjoon și Yoongi pentru ca se pare ca Hoseok a găsit telefonul Sarei undeva la periferia orașului.

Jin: Sunteți siguri ca e acolo? Poate nenorocitul sau nenorocitii care au răpit-o au aruncat telefonul acolo intenționat. Sau doar ca să scape de el.

Jungkook: Nu știu. Dar nu pot sta cu mâinile în sân. Trebuie sa verific.

Taehyung: Totuși nu poți merge acolo singur.

Jungkook: Și ce propui?

Taehyung: Sa anunțăm polițiștii de exemplu?

Jungkook: Ca să-mi spună c-o sa verifice, dar sa nu-mi fac speranțe prea mari? Și sa aflu ca nici măcar nu s-au sinchisit sa caute? Nu, mersi.

Jimin: Dar Taehyung are dreptate. Nu Poți merge acolo singur. Cine știe ce te așteaptă.

Jungkook: Nu-mi pasa. Dacă e acolo nu vreau sa mai aștept.

Yoongi: Atunci venim cu tine.

Namjoon: Da. O sa te ajutam s-o scoți de acolo chiar dacă asta înseamnă să riscam. Pana la urma e și prietena noastră. Spune hotărât.

Jin: Namjoon are dreptate.

Nu mai spune nimeni nimic, iar eu stau și ma gândesc dacă sa ii implic și pe ei sau nu.

Jungkook: Bine, dar n-o sa va placa prea mult cum suna planul.

Taehyung: Nu contează. Cât timp îmi salvez surioara nu-mi pasa.

Când sa continui îmi suna telefonul.

Jungkook: Da?

Hyeon: Jungkook, eu și Karen trebuie sa plecam urgent pana în Japonia. Unchiul Chang a murit....

Jungkook: Asta mai lipsea..

Hyeon: Mda...ne întoarcem duminica și dacă aflați ceva de Sara va rog sunați-ne. Karen e distrusa..

Jungkook: Știu, nu-ți face griji. Va anunț cum aflu ceva.

Hyeon: Bine. Trebuie sa închid.

Jungkook: Ok. Mai vorbim.

Închid și oftez.

Jungkook: Tata și Karen pleacă în Japonia pana duminica. A murit unchiul Chang. Ii spun lui Tae care se albește la fața.

Nimeni nu mai spune nimic. Decid sa ma întorc la subiect pentru ca și asa am pierdut destul timp.

Jungkook: Deci. În primul rand trebuie sa facem rost de niște arme, dar nu o sa le folosim. Doar ii speriem pe idioții ăia pentru ca nici unul din voi nu cred ca ar avea chef sa între la răcoare.

Aceasta aproba.

Jungkook: Totuși, o sa purtam veste anti-glonț pentru orice eventualitate.

Hoseok: Și de unde facem rost de asa ceva?

Jungkook: Am făcut rost deja. Pot sa spun ca am niște pile.. Zic ocolind subiectul.

Taehyung: Și mai departe?

Jungkook: Prima dacă, veniți toți?

Jin: Da.

Namjoon: Nu. Tu nu vii.

Jin: De ce, ma rog?

Namjoon: Din câte ai auzit, părinții lor pleacă în Japonia și dacă e s-o găsim avem nevoie de cineva care să-i pregătească ceva de mâncare si probabil sa o îngrijească dacă e cazul.

Jin: Și de ce trebuie sa rămân eu?

Jimin: Pentru ca ești singurul capabil de asta. Nu cred ca ai vrea să-ți dam foc bucătăriei.

Jin: Bine, rămân eu. Spune repede.

Jungkook: Bun, acum ca am stabilit asta, ar trebui sa mergem. Nu Vreau Sa mai pierd timpul.

Aceasta aproba și după ce ne incaltam ne urcam în mașini di plecam spre depozitul lui Bang Chan. Când ajungem acolo, aceasta îmi da armele și veste și îmi spune sa am mare grija cu ele pentru ca sunt încărcate.

Le pun în portbagaj și urc din nou la volan.
Pornesc GPS-ul și accelerez spre destinație. Când ajungem acolo nu vedem decât o pădure.

Taehyung: Și acum ce?

Namjoon: Ne despartim. Cine găsește ceva ii anunță și pe restul. Și nu face nimic prostesc pana nu ajungem toți. Spune uitându-se la mine, știind deja la ce ma gandesc.

Jungkook: Bine, hai sa mergem.

Ne despărțim si începem sa cautam...umm...orice ne-ar putea duce la iubita mea.

Ma plimb de jumătate de ora și nimic. Simt că-mi pierd răbdarea și când sa continui căutările îmi vibrează telefonul, semn ca ma suna cineva.

Il scot repede din buzunar și răspund.

Jungkook: Da Yoongi?

Yoongi: Am găsit o clădire veche și abandonata. Îti trimit locația.

Jungkook: Bine.

Nu apuc sa închid ca primesc mesaj de la aceasta cu lactația și încep sa merg întra colo. La cât mergeam de repede ai spune ca alerg.