Pov. Tara
L-am urmărit prin tot magaziunul privind fascinată toate jucăriile. Cum să nu fii fascinat? Cum? Toate jucăriile, plușurile, cărțile, toate sunt atât de frumoase încât pot recunoaște cu sinceritate că nu m-aș putea plictisii niciodată aici. L-am urmărit până în dreptul unor coșuri mari cu mingii cu licență. A apucat una și mi-a aruncat-o râzând.
Am prins-o rapid și am aruncat-o înnapoi în coșul mare precum o mare hambalistă ce nu sunt. Kevin s-a apropiat și am bătut palma cu el.
-Fantastică lovitură. A rânjit căutând în coș până găsi o mingie roz, mare cu un căluț pe ea. A zâmbit și a pus-o în coș. Mai luase o carte, ceva cu o broască și o prințesă, o trusă cu instrumente medicinale de jucărie și câteva păpuși.
Am chițăit când am zărit rafturile cu urși imenși de pluș. M-am repezit și am strâns unul dintre urși în brațe. Râsul colorat al lui Kevin îmi răsună în urechi. M-am întors spre el și am scos limba.
- Sunt mai mari decât tine! Râse de mine făcându-mă să-mi rotesc ochii.
-Zii tu că nu sunt drăguți, am chițăit mângâind ursul mare, de un cafeniu deschis, cu o pată albă pe burtică.
-Îți place? Nu vrei să ți-l fac cadou? A zâmbit spre mine și îmi făvu semn cu o ușoară mișcare a bărbiei spre ursul ce era mult, mult mai mare decât mine.
M-am încruntat neînțelegătoare. Mie? De ce mi-ar face mie cadou un urs? Nu mă refer la urs, ursul e drăguț ci la fapt. De ce mi-ar face un cadou, mie?
- Parcă luam cadou pentru Zo, nu pentru mine! Eu n-am nevoie de cadouri. L-am privit urât și am continuat să mă plimb printre rafturi. L-am așteptat până a luat un urs mai mic și pentru Zo, cam până la genunchi și apoi a dus cumpărăturile la casă, punând-o pe vâzătoare să i le împacheteze în niște cuti de cadouri colorate. Mă uitam ca proasta la vânzătoarea de vre-o 30 de ani ce se uita ciudat la Kevin. Am început să mă holbez ba la ea, ce îi zâmbea senzual, ba la Kevin ce își tot ferea privirea de a ei făcându-se că se uită la niște pampoane de fetițe.
-Care e mai frumoasă? S-a întors spre mine, am tresărit luându-mi privirea de pe femeie și ațintind-o asupra ochilor săi sclipicioși. M-am încruntat urât. Ce naiba mă tot întreabă pe mine? Tot ce lua trebuia să mă întrebe pe mine dacă-mi place. De unde să știu eu care-i mai frumoasă?
- Nu știu. Ce mă întrebi pe mine?
-Uite drăguțu-le! A zâmbit vânzătoarea cu toți dinții. Asta e foarte frumoasă. Zâmbi arătându-i un pampon cu o fundă. Mie una îmi părea hidoasă.
-Mda...nu te-am întrebat pe tine. Se strâmbă el întorcându-și privirea asupra mea. Ești supărată? S-a încruntat.
-Mnu...de ce aș fi? Am ridicat din umeri și am oftat. Mă simțeam puțin cam nervoasă dar asta nu însemna că trebuie să îmi vărs nervii pe Kevin...el era mereu bun cu mine....și când voia să pară dur, se vedea bunătatea lucindu-i în privire. Mi-am lăsat privirea în pământ vinovată jucându-mă cu degetele. I-am simțit brațele înconjurându-mă și trăgându-mă la pieptul lui. Am oftat cu capul în scorbura gâtului lui și mi-am închis ochii. Nu existau cuvinte potrivite pentru a putea descrie sentimantul ce îl simțeam în mine chiar acum, nu, nu-l puteam descrie. Era o combinație între liniște, pace, fericire...protecție. Ceea ce-mi doream cu disperare, să fiu ținută exact așa, în brațe. Însă partea ciudată era că, cumva știau că în oricare alte brațe sentimentul nu ar mai fi același, iar eu îl vreau pe acesta, pe cel pe care mi-l oferă Kevin. Nu vreau altul, fiindcă indiferent cine ar fi, nu ar fi atât de bine și puternic. Kevin are ceva...special. Kevin face ceva ce nu vrea să-mi spună. Cu toate că l-am întrebat nu a dorit să-mi spună ce face și cum face asta. Mă face să-l vreau mai mult de fiecare dată...cred că asta face.
M-a ținut până când vânzătoarea a împachetat toate jucăriile și le-a pus în plase.
-Deci? Ce clamă? M-a întrebat. Am pufăit zâmbind subtil și am luat una la nimereală. Cât timp era roz, lui Zo îi va place.
Un pampon, roz, cu sclipici și cu o steluță. Asta fusese alegerea mea.
-Ah, parcă îmi ghicești gândurile. A râs el întinzând-o spre vânzătoare.
Kevin a plătit tot, a luat plasele și am ieșit afară, mi-a prins mâna trăgându-mă spre motor. Mi-am ascunz zâmbetul mândru de pe chip și l-am urmat îndeaproape.
A agățat plasele de coarnele motocicletei apoi mi-a întins casca lui.
-Hei...rămâi la mine? Margaret i-a făcut un tort cu frișcă și fructe lui Zo, vor veni câțiva prieteni de-ai ei de la grădiniță... Iar eu...na...sunt cam prins printre ei.
-Ce? Nu, evident. Cum să mă duc la ziua ei fără să-i dau nimic. Și în plus, mie nu-mi plac petrecerile. M-am strâmbat.
A rânjit sprijinindu-se de motor, mi-a prins mâna trăgându-mă brusc și lipindu-mă de el. Un fior îmi coborî cu viteză pe șira spinării făcându-mă să icnesc surprină de gestul lui. Mi-am ferit privirea rușinată, dar într-un final m-am lăsat capturată de ochii lui aprinși.
- Dar ce-ți place ție, dragă Tara? A zâmbit într-un mod în care îmi făcea pielea de găină aplecându-se și strângându-mă mai tare între mâinile lui. Mi-am mușcat buza de jos privindu-l gânditoare.
-Îmm...am rânjit. Mie? Am ridicat o sprânceană jucăuș spre el.
-Da, ție.
-Mie îmi plac multe, printre care se numără: ciocolata, să mă joc, îmi place să visez, vise frumoase, nu coșmaruri și mai îmi place să privesc cerul noaptea. Am zâmbit.
-Uite, lucrurile astea nu le știam. Vorbești precum un copil. Ciocolata? Se hlizi.
-Mda, ciocolata e dulce.
- Îmm...și buzele tale sunt dulci. A rânjit.
- Asta nu prea cred.
- Ba da, sunt dulci. A zâmbit trecându-și degetul mare peste buzele mele, mi-am pris instinctiv cuza de jos între dinți alungând înțepăturile provocate de atingerea leu. Și să te joci? A chicotit.
-Da, îmi place să-mi imaginez că sunt încă copil și mă pot juca. Am ridicat din umeri.
A zâmbit rămânând gânditor câteva clipe clătinând din cap aprobător.
-Cum adică vise frumoase, nu coșmaruri? S-a încruntat serios.
-Nu-mi plac coșmarurile. Le urăsc! M-am strâmbat cu ură. Prefer visele frumoase. Odată am visat că eram într-o curte mare, foarte frumos, eram mică...și mai eram cu un alt copilaș. El sau ea și-a deschis palmele și de acolo a zburat un fluture... Mă simțeam atât de frumos. Până când totul a devenit coșmar. M-a cuprins panica și teama, nu știam de ce, pur și simplu eram speriată de ceva. Am zâmbit amar și am ridicat din umeri. Și-a ridicat mâna mare și mi-a cuprins obrazul în palma sa. I-am privit-o cu coada ochiului zâmbind, era un gest atât de drăguț. Mi-am închis ochii și mi-am sprijinit capul de mâna sa fierbinte.
-Și cerul?
-Am iubit cerul de mică. E fascinant să stai pur și simplu și să privești multitudinea de stele răspândite. Când eram mică voiam mereu să le număr pe toate, dar de fiecare dată adormeam rătăcită printre numerele a căror ordine nici măcar nu o știam.
Kevin zâmbi copilărește și îmi pupă fruntea.
- Tara...vrei să-mi spui ce s-a întâmplat cu mama ta?
Chipul mi s-a întunecat brusc și m-am tras din brațele sale.
- Să n-o mai aduci în discuție! M-am răstit. Nu vreau să mai vorbesc niciodată despre ea!
-Tara...a oftat.
Am lovit roata motorului nervoasă cu piciorul apoi am rămas câteva minute cu spatele la el calmandu-mă. Chiar nu vreau să mă cert cu el.
Mâinile i s-au înconjurat în jurul abdomenului meu așezându-și capul pe umărul meu. M-am moleșit de tot, nervii au zburat departe, iar eu am rămas jenată de reacția mea.
-Scuze...am șopti iar buzele i s-au lipit cu grijă de gâtul meu făcându-mi pielea de găină fără să mă pot controla. A zâmbit mulțumit de reacția trupului meu.
-Promit să nu te mai întreb despre asta. M-a asigurat și am aprobat cu o mișcare a capului. Vii cu mine?
-Ți-am mai spus, nu am cadou pentru Zo.
-Nu-ți face probleme pentru asta. Tu trebuie doar să vi...
- Pâi Zo nu e la grădiniță?
- Ba da... Dar mai e doar o oră și va venii. Vii?
-Kevin...la trei trebuie să ajung...undeva. Își ridică brusc o sprânceană și își încrucișă brațele la piept.
-Unde mai exact.
-Ce-i problema ta?
-Este! Spune! Unde te duci?
-Nu-ți spun. Am rezistat eu.
-Nu mă face să...
-Să ce? Am sărit cu gura râzând de el. Să ce Kevin?
-Ah, nu pot să spun aici, în drum, ce am să-ți fac dacă nu-mi spui.
Am închițit în sec holbându-mă la jadul din privirea sa. Era un verde atât de frumos, iar licărirea din ei mă fermeca. Te ce? Repetă din nou! Taci! Tu taci!
- Ba da! Spune-mi, ce vei face?
Se apropie și se aplecă spre urechea mea.
- Am să te duc cu forța în dormitorul meu, rânji iar eu mi-am bulbucat ochii încruntându-mă. Am să te dezbrac, a continuat.
-Ce? Kevin ești nebun!
-Și am să te bat la fund! Rânji jucăuș.
Am răsuflat eliberând presiunea din piept. Nu stiu de ce, dar mă așteptam la altceva.
- Spune. Ce faci la ora trei?
-Bine, bine! Mă întâlnesc cu un băiat, mulțumit? L-am privit urât. Hai să te vedem, Kevin. Îți place cum e? Ha!
-Ce? Băiat? Când? Unde? De ce? Și cel mai important, cu cine? A întrebat repede încrucișându-și brațele la piept pentru.
-Te comporți de parcă n-aș avea voie.
-Pâi nu ai! Se repezi cu răspunsul, apoi își mușcă buza știind că nu trebuia să spună asta.
- Și de ce, mă rog?
-Am...pâi...băieții sunt răi...te pot răni, se pot juca cu tine, făcându-te să crezi că....ei bine... Te pot răni. Găsi într-un final o explicație. Zâmbi mândru.
- Ei, nu zău? Chiar atât de proastă mă crezi. În plus, el nu ar face așa ceva, îl cunosc, e bun, cuminte...
-Cine? Spuse mai tare decât ar fi trebuit.
-Un băiat, nu-l cunoști tu. Oricum, ce-i problema ta? Cu ce te deranjează? Dacă tu nu mă vezi vorbind cu alți băieți asta nu înseamnă că eu chiar nu vorbesc.
-Ai dreptate! Nu? Care-i problema mea până la urmă? Ce mă doare pe mine ce faci tu. Nu ești iubita mea să-ți țin cont sau să-mi pese. Te poți vedea cu cine vrei! Se răsti urcând pe motor. Poți să te duci de acum, cine știe, poate nu are treabă și vă vedeți mai devreme. Ce prost sunt, iar eu voiam să vii cu mine când tu voiai să te duci la el. Scutură din cap râzând răutăcios pe sine însuși.
Porni motocicleta și plecă pur și simplu. Oau, ce naiba a fost asta?