EMMA
~2 luni mai târziu~
— Emma ești gata? strigă Lucas
— În cinci minute cobor. îi strig înapoi
De zece minute tot încerc să-mi pun în ureche cercelul drept. Nu puteam, eram așa de neîndemânatică.
Mă las păgubaș și îmi dau jos și cercelul din urechea stângă.
Lucas dorește să mergem la nu știu ce festivitate organizată de tatăl său, a spus să nu mă îmbrac frumos căci vor fi mulți băieți de vârsta noastră la care le stă gândul la prosti.
Purtam o rochie neagră simplă și foarte elegantă, pe care Lucas mi-a cumpărat-o, și un machiaj nu prea încărcat. Jumătate din timp l-am petrecut uitându-mă în oglindă, de mult nu mai arătam așa de bine.
Îmi mascasem cu fond de ten cicatricile provocate de William, și vânătăile, e tot ce am primit la schimb de la el, în ciuda iubirii mele.
Mă decid să nu-l mai fac să aștepte și cobor. El vorbea la telefon și era întors cu spatele. Am mers și m-am oprit în fața lui. El mi-a zâmbit și a închis telefonul.
— Ești foarte frumoasă, deși ți-am spus să fii urâtă! spune râzând
Adică sunt nevoită să merg între atâția oameni îmbrăcată ca o cerșetoare. Serios? Eu nu am ținut atât de mult să merg la petrecerea aia, Lucas m-a obligat.
— Putem merge? întreabă el
— Da.
Am urcat în mașină și Lucas porni de pe loc.
Eram din nou în Londra. Când Lucas m-a "furat" de la William ne-am întors aici.
Adevărul este că încă nu înțeleg de ce acești doi frați mă țin captivă de atâta vreme, încă mă pot numi răpită. Dar aceste două luni petrecute cu Lucas au fost minunate, am ieșit des în oraș, la tot felul de restaurante și cafenele, la cumpărături. Lucas are un suflet bun și îl consider fratele mai mare pe care mi l-am dorit din totdeauna. Probabil că dacă ei nu ar fi existat, mi-aș fi dus veacul pe străzi în frig și flămândă. Cât timp Lucas se comportă minunat cu mine și nu mă lasă înapoi în ghearele tatălui meu sunt mulțumită momentan.
— Lucas... Va fi și el acolo? întreb făcând referire la William
De două luni nu a mai dat niciun semn de viață, nu m-a căutat și nici nu răspunde la telefon, evident, când Lucas îl sună. Nu știu ce s-a întâmplat cu el după ce am plecat, sper să fie bine. Dar totuși e așa multă pace, și liniștea asta miroase a război, nu o să se termine bine într-un sfârșit.
— Nu cred. Tata a spus că nu este bine venit.
Am dat absentă aprobator din cap. Dacă va fi? Ce se va întâmpla...
Sincer, da. În aceste două luni m-am gândit mereu la el, amintirea lui nu mi-a părăsit mintea deloc. Dar totuși e atât de bine fără el, eu nu mai trebuie să stau cu frica aceea că mă va putea lovi, sunt liniștită. Nu am primit nicio palmă de la Lucas. Sunt în siguranță cu el.
O oră mai târziu, drumul era al naibii de lung, acum îmi dau seama de ce Lucas a insistat să plecăm acasă de la ora optsprezece, am ajuns la petrecere. Era elegantă, cu oameni îmbrăcați la costum. Mașinile din parcare erau extrem de sofisticate. Prea luxoase, nu-mi place.
Lucas a găsit un loc de parcare și apoi am intrat. La ușă era tatăl său cu un grup de prieteni, îl urăsc, el mă ține aici și nu mă lasă să îmi văd de viață. Dar până la urmă are dreptate, mă apără de tatăl meu, îmi fac un bine. Dar tot îl urăsc.
S-a apropiat de noi și ne-a urat o seară frumoasă. Apoi a început să vorbească tocmai cu Lucas. Eu m-am apropiat de masa cu băuturi și mi-am luat un pahar cu șampanie. Era extraordinară. Sala era mare, galbenă, îmbrăcată în aur. Nu am mai văzut așa ceva în viața mea.
Lucas se apropie de mine și își luă și el un pahar cu șampanie.
— Îți place aici?
— Da, e nemaipomenit. spun zâmbind
— Știam că o să-ți placă.
*
— Lucas, eu merg până la baie, mă întorc imediat.
— Bine. Ai grijă.
Era trecut de miezul nopții și eu încă eram aici. M-am decis să merg la baie ca să mă asigur că arăt în formă, deși nu era așa, voiam să dorm pe prima bancă pe care o găseam.
Când am ajuns în baie, primul lucru a fost să mă uit în oglindă. Într-adevăr, aveam fața de adormită, dar machiajul mă ajutase puțin, mi-am scos rujul și am început să-mi aplic pe buze.
Îl scap speriată din mână atunci când zgomote puternice se aud din sală și oamenii urlă ca din gură de șarpe. Era o rafală de gloanțe, ca într-un teritoriu de război.
Pielea mi se făcuse de găină și am rămas împietrită
Am mărit ochii și sentimentul de frică mă cuprinse. Ce Dumnezeule se întâmplă acolo? Am stat în baie zece minute din cauza fricii, și am ieșit când nu s-au mai auzit țipete.
Leșinul mă cuprinde atunci când în sală văd zeci de oameni morți. Am început să plâng fiind îngrozită de masacrul din fața mea.
Mă uit la locul unde l-am lăsat pe Lucas. Pic în genunchi atunci când îl văd și pe el întins pe jos...fără viață.
Fug spre el printre cadavre.
— Nu! Nu! Lucas te rog nu mă părăsi! Trezește-te! Deschide ochii!
Nu, ăsta e un vis prost. Trebuie să mă trezesc și să-l găsesc pe Lucas făcând cafeaua, ca în fiecare dimineață.
Nu are cum să fie mort! Nu!
M-am aplecat spre el și l-am adus la pieptul meu rugându-l să nu își bată joc de mine și să se trezească.
Plângeam zgomotos. Nu! Lucas nu are cum să fie mort.
— Trezește-te! țip apoi îl pup pe frunte
E doar un coșmar...
— Nu mă părăsi. spun mângâindu-l pe cap
Suspinam rănită, corpul lui era atât de cald, hainele fiindu-i îmbibate cu sânge proaspăt. Prietenul meu arăta de parcă dormea liniștit și în pace.
— Nu se trezește! E mort. îngheț când aud vocea extrem de cunoscută
Mă ridic de sus și dau de perechea aceea de ochi ca de smarald. Stătea la câțiva pași de mine. Se uita la mine cu o privire demonică, dacă el l-a omorât pe Lucas...nu știu ce-i voi face...
— Spune-mi te rog că nu tu i-ai făcut asta fratelui tău! spun plângând
— Mi-am luat revanșa. El mi-a luat ce e al meu și eu i-am luat viața.
— Nu pot să cred William. Ești un monstru...
M-am aplecat înapoi jos la Lucas al meu care era fără suflare, împușcat direct în inimă. Nici nu îmi imaginez ce șoc a avut.
— Nu cred. Nu ești mort. Deschide ochii. îi șoptesc
— Mai îl jelești mult? mă întrebă William
Nu l-am băgat în seama, oricum era un tip dat dracu.
— Ai provocat un masacru. mă uit în jur, la zecile de cadavre. Nu ești decât un criminal, un monstru care merită să putrezească în pușcărie!
Bărbați, femei, copii, toți au pierit, unii oameni nevinovați.
Am mai văzut oameni morți, dar atât de mulți la un loc mă îngrozea. Sentimentul este de nedescris, frica mă paralizează.
Și Lucas...parcă totul se derulează ca într-un vis, și nu e real.
Nu mai pot gândi logic.
— Haide. Am venit să te iau. Nu să jelesc morții.
Du-te dracu. Din vina mea au murit atâția oameni! Doar din vina mea!
William se apropiase de mine și mă apucase de antebraț târându-mă după el.
Eu îl strigam neîncetat pe Lucas. Nu! Încă nu cred că Lucas e...mort.