Îmi șterg încheieturile pline de sânge cu un prosop umed apoi deschid fereastra băii. Lama a pătruns adânc în piele, crestând-o. Mă așez în genunchi ștergând sângele ce a curs pe podea... Încheieturile parcă îmi explodează, iar picioarele devin amorțite. Mă târăsc cu greu până la camera mea, ascunzând prosopul. Reușesc să ajung în fața camerei mele unde deschid ușa, însă nu pot înainta. Ceea ce văd pare desprins dintr-un film, îmi frec ochii, crezând că ceea ce văd este de la pierderea de sânge de mai devreme.
Toate lucrurile mele zboară, chiar zboară, asta nu e posibil. Se izbesc de pereți unele spărgându-se, iar altele venind spre mine. Intru cu greu, închizând ușa în urma mea. Tabloul e acum în camera mea, având protagoniștii în ultima ipostază văzută. Cuvintele sunt iar prezente, iar o șoaptă îmi răsună în urechi:
-Iubito... Oh, din nou cu mine. Cum ai îndrăznit să rănești ceva ce e al meu? Cum de nu ai înțeles că ești a mea, că nu vei scăpa de mine nici după moarte.
Ah, îngerul meu sălbatic, corpul tău, cum reacționezi când te ating, simt că și tu mă vrei la fel de mult, dar îți e frică, așa și trebuie. Ești ca o seară de septembrie, frumusețea ta zboară în juru-mi, iar simplitatea ta, oh, tu, fericire în brațele sfârșitului, te vreau atât de mult. Sărută-mă și scapă-mă de coțmarul în care trăiesc, ajută-mă iubito și vei fi fericită cu mine în lumea mea, îți promit. Oricum, prefer o eternitate în iad cu o femeie puternică, decât în paradis cu una simplă. Ce ai tu, se numește culoare, tu dai culoare sufletului meu pătat cu negru, dai culoare cerului lipsit de viață, tu, tu ești muza oricărui artist, ești un val ce sărută malul, ce se contopește cu nisipul, iar apoi dispare. Ești ca o ploaie de vară peste spicele de grâu, ești artă. Ochii tăi, ochii tăi ascund atât de multe, ascund răsăritul și orizontul nemărginit, de ce nu mă lași să locuiesc în sufletul tău, de ce nu mă lași să fii a mea, iar eu al tău? Nu sunt doar o voce în capul tău și știi asta, sunt una cu tine, dar nu mă lași să intru în sufletu-ți, de ce ești rea cu mine, de ce te joci cu răbdarea ea? De ce? Înțelege, vei fi a mea, te voi face a mea și mi te vei dedica cu totul, voi pune stăpânire pe trupu-ți, pe mintea ta, pe inima ta, voi sălășlui, fie că vrei, fie că nu. Îți promit iubito, îți promit!
Mâinile lui dispar de pe corpul meu, iar eu cad la pământ. Respir greu și analizez ceea ce tocmai mi-a spus.
-Nu! îi țip lacrimile curgând. Nu voi fi a ta, pleacă, lasă-mă!
Geamul se izbește de perete, iar liniștea se întoarce, a plecat, dar știu că nu pentru mult timp. Se va întoarce, îmi va fi coșmar și destin. Îmi va fi ușa pe care pot păși spre sfârșit sau scările spre o viață bună. Nu pot percepe ideea de a pleca cu el, nu pot percepe ideea de a-mi găsi sfârșitul în brațele necunoscutului, în lumea lui. Mă las pe spate, fiind întinsă pe podeaua rece, îmi e prea frică să închid ochii.
EDITAT